50 de copii si tineri cu varste intre 12 si 21 de ani, beneficiari ai programelor Fundatiei Hope and Homes for Children Romania, au participat la cea de-a XII-a editie a Taberei de Arta si Solidaritate, organizata intre 21 si 28 august in Desesti (judetul Maramures).

 

Copiii si tinerii participanti au beneficiat de indrumarea a 50 de artisti – profesori si pictori din Marea Britanie, Ucraina si Romania – care le-au devenit mentori pentru o saptamana. Tabara a fost organizata de Parohia Ortodoxa Desesti, in parteneriat cu Hope and Homes for Children Romania, si sustinuta de BRD Groupe Société Générale si angajatii companiei prin programul «Super Oameni pentru Super Sanse».

Editia de anul acesta a avut ca tema “Traditia in lumea satului”. Atelierele de pictura s-au desfasurat zilnic in diferite locuri din satul Desesti, unde tinerii au lucrat sub indrumarea unor pictori consacrati din Iasi, Constanta, Curtea de Arges, Baia Mare, Sighetu Marmatiei, Bacau, Neamt, precum si din Ucraina si Marea Britanie. Ghidati de profesorii lor, tinerii artisti au dat frau liber imaginatiei si au realizat tablouri infatisand lumea satului, redand in cele mai frumoase ipostaze si culori frumusetea Maramuresului.

An de an vin la Desesti copii institutionalizati sau aflati in pericol de separare de familie, care au sansa de a-si dezvolta imaginatia, simtul estetic, indemanarea sau chiar de a-si descoperi vocatia artistica intr-o oaza de liniste si bucurie. Cei 50 de copii care au luat parte la tabara de arta de la Desesti provin din casele de tip familial dezvoltate de Hope and Homes for Children, precum si din programele de asistenta maternala si cele de prevenire a separarii copilului de familie pe care fundatia le deruleaza in judetele Iasi, Neamt, Botosani, Bistrita, Cluj si Maramures. Pe parcursul celor sapte zile, tinerii au avut parte de un program bogat, cu multe activitati artistice si culturale, dar si distractive.

In prima zi, participantii au facut o excursie la Cimitirul Vesel din Sapanta, unde au fost prezentate lucrari realizate in editiile anterioare ale taberei. Joi, 25 august, a avut loc lansarea primului numar al revistei ”Cronica Satului Desesti”, editata sub egida Asociatiei Culturale ”Nichita Stanescu” si a Parohiei Ortodoxe Romane Desesti. In fiecare seara, tinerii si mentorii lor s-au adunat in jurul focurilor de tabara, unde i-au privit si ascultat pe artistii invitati din zona. S-a cantat si s-a dansat alaturi de ansambluri de muzica si dans din Sighetul Marmatiei si s-au ascultat poezii recitate de actorul Claudiu Pintican din Baia Mare. Pentru prima data de cand se desfasoara tabara, aceasta a inclus si alte 3 ateliere, in plus fata de pictura: atelier de tehnici de supravietuire atelier privind delincventa juvenila, ambele in colaborare cu Jandarmeria Romana, si atelier artistic de cantec si dans popular specifice zonei Desesti.

“A fost o editie fructuoasa, care a beneficiat in deschidere si de prezenta Inaltpreasfintitului Justinian, episcopul Maramuresului. Numarul tot mai mare al participantilor si entuziasmul lor ne bucura mult. Chiar daca tabara s-a incheiat, proiectul va continua cu mai multe expozitii ale lucrarilor tinerilor artisti si a celor donate de mentorii lor”, a spus parintele Ioan Ardelean, initiatorul Taberei de Arta si Solidaritate de la Desesti.

O saptamana de relaxare si intalnirea cu mentori exceptionali pentru unii, tabara a semnificat pentru altii descoperirea unei vocatii. Doru Bogar, un tanar pe care Hope and Homes for Children l-a sprijinit inca din copilarie, a participat pentru prima oara la aceasta tabara cand avea 11 ani. Acum este in ultimul an de liceu si spune ca aici si-a descoperit pasiunea pentru pictura si viitoarea cariera: “Pentru mine tabara de pictura a insemnat o sansa imensa. Aici am descoperit ce ma face fericit, ce ma face sa visez. Fara indrumarea mentorilor care ne-au ajutat an de an in tabara nu as fi putut sa-mi descopar pasiunea pentru design”. Tanarul este designer atestat al unei scoli specializate de arta din Baia Mare si a avut pana acum 3 lansari personale de colectii vestimentare.

Otto Sestak, directorul national al Hope and Homes for Children, spune ca tabara de la Desesti a devenit un fenomen social si cultural, unde alaturarea celor doua concepte, arta si solidaritate sociala, s-a implinit prin prezenta a peste 100 de participanti la editia care tocmai s-a incheiat. “In cei 12 ani de cand a fost creata Tabara de Arta si Solidaritate, peste 300 de copii din sistemul de protectie din Romania au realizat impreuna cu peste 300 de artisti plastici consacrati aproximativ 1000 de lucrari de arta plastica. Rezultatul muncii celor 12 ani a fost folosit constant pentru dezvoltarea taberei si sprijinirea casei de tip familial din Hoteni si ulterior a celei din Desesti, precum si la popularizarea ingrijirii copilului in servicii bazate pe familie si comunitate ca alternativa la ingrijirea in institutii”, a afirmat Otto Sestak.

Ca in fiecare an, satenii din Desesti s-au implicat cu tot sufletul in organizarea evenimentului. Ei i-au gazduit pe pictori si i-au imbracat pe participanti cu straie autentice maramuresene, pentru a fi in ton cu oamenii din comunitate. Tabara de Arta si Solidaritate a pornit in urma cu 12 ani de la ideea parintelui Ioan Ardelean, sufletul acestui proiect care creste de la an la an. Acum tabara a devenit o veritabila scoala de arta care promoveaza o relatie de mentorat intre unii din cei mai valorosi artisti contemporani si unii dintre cei mai vulnerabili copii si tineri artisti din sistemul de protectie a copilului. Anul acesta, participarea copiilor si tinerilor beneficiari ai programelor Fundatiei Hope and Homes for Children a fost sustinuta de BRD Groupe Société Générale.

My title page contents