Cum treci peste furia copilului?

Specialistii in parenting sunt si ei parinti. Si mai inainte de toate sunt si ei oameni. Dar oare lor cum le iese meseria de parinte? Ei reusesc sa fie zen si sa treaca cu bine peste crizele copiilor lor? Am intrebat-o pe Urania Cremene, mama lui Amos, un baietel de 6 ani, cum face fata furiei copilului ei.

 

„Furia nu apare din senin. Furia este o manifestare exploziva a multor emotii care s-au adunat, ca intr-un vulcan incins. Daca stii cum sa previi episoadele stresante, stresul nu se aduna, iar furia nu se mai manifesta. Sau se intampla foarte rar.”, poveseste Urania Cremene.

Si totusi atunci cand Domana Furie apare, ce putem face ca sa nu ne ravasim sufletele si inimile. Ca sa nu ne ranim copiii si ca ii ajutam sa treaca peste accesul de nebunie. Iata ce marturiseste specialista in parenting. „Atunci, empatizez cu el si-i spun ca e in regula sa fie furios. Nu pun capac furiei. Daca ma lasa sa-l iau in brate, il iau. De multe ori nu vrea, asa ca raman langa el pana se linisteste, mangaindu-l pe manuta, privindu-l in ochi, atingandu-i umarul. Ii transmit ca sunt langa el, chiar si cand e furios. Ii ofer alternative de-a-si manifesta furia, de a se linisti”, puncteaza mama. Si tot ea continua: „Dupa ce episodul de furie trece, discut mereu cu el despre cum s-a simtit, despre cum m-am simtit eu, ce am putea face diferit fata viitoare intr-o situatie similara, in asa fel incat sa ne fie bine amandurora, sau sa le fie bine amandurora, daca episodul de furie a fost descarcat pe o alta persoana.”

Furia vine din neiubire si neatentie

Ciocnirile, accesele de nervozitate, violenta, urletele sunt inerente si fac parte din viata. Din curgerea ei. E adevarat ca ele nu sunt placute de trait si de experimentat. Si ca ar fi ideal sa le putem ocoli. Insa putem face asta?

„Inteleg ca orice conflict are de-a face cu perceptia ca nu suntem vazuti, ascultati, respectati, vazuti sau ca nu avem de ales. Cineva decide in locul nostru, ne pune in fata faptului implinit, simtim ca nu putem alege si nu putem fi sursa actiunilor noastre. De aceea, satisfac cat de mult aceste nevoi ale fiului meu, ii vorbesc mult, ii cer parerea, ii ofer alternative, planificam sau anticipam totul impreuna, ii ofer decizii asupra propriului corp (nu-i pun o caciula cu forta, ci il las sa experimenteze frigul si sa aleaga el sa si-o aseze pe cap). Nu-l fortez sa manace tot. Ii respect spatiul personal si bat la usa camerei lui, inainte sa intru. Ii cer des parerea despre ce prefera, ce-ar face, cum se vede de la el. Ii propun mereu o varianta din care sa castigam cat mai mult, fiecare dintre noi. Ii spun ce e important pentru mine si aflu ce e important pentru el si gasim cele mai bune solutii. Sunt atat ferma, cat si calda. Nu tip, nu-l bruschez, nu-l pedepsesc, nu-l fortez, nu-l umilesc, nu-l fac de rusine, nu-l compar cu altii. Ma tin de cuvant si ii spun ca il iubesc, in fiecare zi. Am incredere in el si are incredere in mine.”, ne povesteste mama si specialista Urania Cremene.

 

 

Articole asemanatoare:

My title page contents