Livia e senina si puternica. Jurnalist si om de comunicare, Livia are doi copii luminosi si buni. Doi baieti, pe cat de dragalasi, pe atat de diferiti si provocatori – Andrei (8 ani) si Alex (2 ani). Asa ca am vrut sa stim cum reuseste sa impace capra cu varza si varza cu…ea insasi. Si daca mai are vreun minut pentru sine…

Wow!!! Asta e starea pe care mi-au dat-o raspunsurile Liviei. Stilul ei. Viata ei. Felul in care curg zilele ei.

Diminetile Liviei incep mereu devreme, indiferent ca e marti sau duminica cu o rutina bine pusa la punct….„Ma trezesc la ora 6.30 in fiecare zi, inclusiv sambata si duminica. Ii pregatesc lui Andrei (cel mare) pachetul pentru scoala si ii verific ghiozdanul, sa ma sigur ca si-a pus tot ce ii trebuie. Apoi ii pregatesc micul dejun, si la ora 7 si 10 minute il trezesc. Cam atunci se trezeste si Alex (cel mic). Pe el il preia sotul meu. Il spala, il imbraca, si daca Andrei este deja plecat spre scoala, ii dau eu sa manance. Daca nu, se ocupa el si de acest lucru si merg impreuna sa plimbe cainele.“ – povesteste Livia.

Dupa o dimineata plina de ”echilibristica”, pana la ora 11.30 urmeaza ”pauza pentru lucru“. Atunci Livia isi citeste mailurile si raspunde la urgente, pentru ca apoi sa se dedice baietelului ei mai mic, Alex, de 2 ani.

11.30 e si ora la care Livia si Alex pleaca spre scoala lui Andrei, ca sa il recupereze. Fac zilnic o excursie de la Piata Muncii la Piata Victoriei, pentru ca Andrei este elev in clasa I la Liceul de muzica „George Enescu”.

Am la dispozitie aproximativ 3 ore. Incerc sa fiu cat pot de organizata si de eficienta in acest interval. Ce nu termin in aceste trei ore trebuie sa fac noaptea.

 

Acestui program i se adauga urmatoarele ingrediente: orele de pian ale lui Andrei. De doua ori pe saptamana. In acele zile, Livia si baietii ajung acasa abia in jur de 15.00. „Uneori este greu si pentru ei, si pentru mine. Alteori, pentru copii este foarte amuzant. Mai ales cand e frumos afara si luam cu noi trotinetele. La cei doi ani ai lui, Alex are o motricitate excelenta. Merge pe trotineta perfect.“, admite Livia.

Si organizarea riguroasa continua: „ cand ajungem acasa, Alex se culca, Andrei isi face temele si eu lucrez. Am la dispozitie aproximativ 3 ore. Incerc sa fiu cat pot de organizata si de eficienta in acest interval, pentru ca ce nu termin in aceste trei ore trebuie sa fac noaptea. Nu pot lucra absolut nimic atunci cand Alex este treaz!“ – recunoaste mama.

Pian, teme, circ, joaca
„Cand se trezeste Alex, ii verific temele lui Andrei. In general nu este nevoie sa il ajut; e foarte independent si lucreaza foarte bine singur. Apoi incepe „circul”, mai ales daca Andrei are de studiat la pian si la vioara. Alex nu il lasa in pace nicio secunda, iar eu trebuie sa-i distrag atentia si sa-i propun alte activitati, desi pentru el nimic nu este la fel de interesant ca ceea ce face fratele lui. Este valabil si pentru joaca. Daca Andrei pune mana pe o jucarie, o vrea si Alex. Din cauza diferentei de varsta, e foarte greu sa se joace impreuna. Reusim sa facem asta doar cu Domino“. Insa Livia nu cedeaza si cauta solutii. Stie ca e greu sa impaci doi copii de varste atat de diferite, insa ea e o fata creativa care stie cum sa intervina…macar pana la 18.30, cand are parte de o gura de oxigen. De la sotul ei. „ Am parte de circ pana in jur de 18.30, apoi…mai respir. Daca am gatit (recunosc, nu prea gatesc), mancam ce am gatit eu. Daca nu, comandam ceva cu livrare acasa sau iesim in oras. Dupa masa, Alex motaie pana cand il culca sotul meu. Eu raman cu Andrei pentru lectura si discutii pe tot felul de teme inspirate de cele intamplate peste zi“. Si ziua nu se termina aici, daca asta credeati…

Pentru ca pe seara, Livia noastra se transforma ori in sotie, ori in antreprenor.

„Pe la ora 21.30 „scapam” de copii si ne ramane ceva timp si pentru mine si sotul meu…dar daca nu am terminat tot ceea mi-am propus sa lucrez pentru 7 ARTE pentru ziua respectiva, imi fac o cafea si raman la lucru pana tarziu in noapte..“

Si totusi de ce atata indarjire? De unde atata ambitie? De unde atata putere?

Nu accept situatiile de dependenta

Livia, ca noi toti probabil, nu a avut mereu perioade roz. Ba dimpotriva. O buna perioada de timp – timp de 4 ani a fost mama singura pentru Andrei. Si atunci, mai mult decat oricand, a avut nevoie de energie si de forta.

„Perioada aceea de aproape 4 ani a fost crancena. Mi-a fost greu din toate punctele de vedere. Lucram in presa, adica si in weekenduri. Salariul era mic pentru nevoile mele, nu aveam casa, de aceea stateam in chirie cu inca o fata. Copilul era la parintii mei, la 3 ore distanta de Bcuresti si il vedeam doar in weekendurile in care nu lucram. Mai mult decat atat, Andrei nu vorbea deloc, nu mentinea contact vizual, era agitat si colabora foarte greu. Totusi, era foarte vesel si bland. Nu aveam deloc solutii. Nu stiam cum si cand voi reusi sa am casa mea, cand si cum imi voi permite chirie singura, sa-l iau pe Andrei la mine. Si daca rezolvam asta, cine sa stea cu el cand eu sunt la birou? Nu aveam un salariu care sa imi permita o bona de la 8 la 8 seara, inclusiv in weekend-uri Credeam ca daca muncesc si mai mult o sa mai pot rezolva din probleme. Asa ca mi-am gasit un second-job pentru un site de lifestyle. Mai publicam in reviste literare. Eram absolut epuizata. Scriam zi si noapte. Apoi a venit criza si am pierdut colaborarea, pentru ca site-ul s-a inchis. Asa am ajuns sa am ceva timp pentru mine. Am cunoscut in perioada aceea barbati foarte interesanti. Dar exista mereu un fel de defazare emotionala care bloca lucrurile. Probabil nu eram pregatita. Nu aveam incredere in nimeni. Nici acum nu am. De aceea nici nu accept situatiile de dependenta. Ma agit foarte mult sa am propriile mele resurse pe principiul ca „nu se stie niciodata”. E un lucru de care probabil nu o sa scap in viata asta si cauza sunt acei ani in care am fost mama singura.“, puncteaza cu sinceritate Livia.

Lipsa de incredere in sine, ne-iubirea au un motiv bine intemeiat. O prima casnicie incheiata cu un esec memorabil, lucrurile care nu ieseau ca la carte au „ajutat-o“ mult pe Livia in acest sens.

Am intrebat-o deschis cum si-a facut curaj pentru inca o relatie serioasa, cum a hotarat sa se mai marite inca o data si ea mi-a raspuns la fel de direct.

„Uite, acum, privind in urma, imi dau seama ca prima mea casnice nu a fost o relatie serioasa. Eu am crescut intr-o familie in care mama era un fel de supraom care avea grija de toti si de toate. Anticipa orice nevoie, se sacrifica, nu avea liniste pana nu rezolva orice, chiar daca cei implicati in mod direct erau pasivi. Nu avea niciodata nevoie de ajutor, oricat de greu ii era. Si am imitat-o atunci cand m-am casatorit. Genul acesta de comportament ascunde foarte multe dintre problemele relatiei, daca nu cumva chiar pe toate. Cand am ramas insarcinata, mi-a fost extrem de rau. Si problemele s-au vazut asa de clar, incat mi-am dat seama ca nu e loc de compromisuri, oricat de greu ar fi. Si a fost greu. De 1000 de ori mai greu decat imi imaginam. Dar, probabil, ca ar fi fost de 10.000 de ori mai greu daca ramaneam casatoriti“, crede Livia. „Asa ca, atunci cand l-am intalnit pe sotul meu actual, pe Florin, eram cat de cat in echilibru. Rezolvasem o parte din problemele cu Andrei. Aveam un salariu care imi era suficient mie si copilului. Eram pe cale sa imi cumpar casa. Am si facut acest lucru, dar in loc sa ma mut in casa mea, m-am mutat imprena cu copilul la viitorul sot. El era in renovari si prima camera gata a fost a lui Andrei“, isi aminteste eroina noastra.

A doua viata

Si uite asa, dupa foarte mult stres, care pentru Livia devenise o normalitate, a inceput sa se relaxeze. „Am dus copilul la o gradinita privata, unde s-a dezvoltat foarte bine. Timp nu aveam prea mult, dar nici sotul meu nu avea. El lucreaza la o companie internationala, munceste mult si pleaca des in afara tarii cu treburi de serviciu. In conditiile astea totul a decurs firesc, fara excese, fara patetisme, nu m-a distras de la munca, nu s-a „batut” pe timpul alocat lui Andrei. Mi-a inteles nevoile si fricile si atunci cand nu mi le-a inteles, nu mi le-a judecat. A fost omul potrivit la locul potrivit.“

Si Livia a ales sa o ia de la capat. Sa incerce inca o data alaturi de Florin. Sa isi mai dea o sansa.

„Sotul meu este o persoana cu standarde ridicate in general, nu doar in privinta copiilor. Este spartan si trece putine cu vederea. Acest lucru i-a facut lui Andrei foarte mult bine, pentru ca este un copil foarte inteligent, dar extraordinar de neatent la ceea ce se intampla in jurul lui. Andrei ne-a cerut mult efort amandurora. Pentru faptul ca mi-a fost alaturi cand a fost cel mai greu cu Andrei nu exista cuvinte si gesturi de multumire. El nu este de acord cu „Lasa-l, asa e el, mai aiurit!”. El zice „Nu vezi cat este de inteligent, cum sa-l lasi sa se comporte asa?”. Florin e mandru de amandoi copiii lui. Andrei crede ca Florin are toate raspunsurile pentru orice. Cand nu stiu sa-i raspund la o intrebare zice sa-l intrebam pe el, pentru ca sigur stie. Sunt foarte corecti unul cu celalat, se respecta si au asteptari mari unul de la celalat. Nu i-a zis niciodata tata, dar daca il intrebi cum il cheama pe tatal lui raspunde Florin, numele sotului meu“. Si asta spune multe. Atat pentru Livia, cat si pentru noi.

Livia stie ca acum traieste o alta viata. Ca are alte prioritati si alte standarde.

„De cand sunt mama, eu insami sunt alta. Si nu ma refer doar la schimbarea prioritatilor, ci si la schimbare de paradigma mentala, de raportare la lume. S-a produs in mod subtil si natural o revolutie ideologica. Pretuiesc si apreciez cu totul alte lucruri acum, de cand sunt mama. Ma impresioneaza povesti, muzica si filme pe care altadata le-as fi trecut cu vederea. Asta nu inseamna ca reneg ceea ce imi placea inainte. In niciun caz, doar ca e un fel de alta viata care pastreaza prea putine puncte comune cu cea de dinainte. Si pe masura ce copiii cresc, metamorfoza mea continua“…Daca am viata personala? Da, dar depinde de ce intelegem prin asta. Eu cred ca familia este viata personala. Prieteni am putini si tin legatura cu ei prin Social Media atunci cand nu ne vedem. Ies la evenimentele care se peterec seara sau in weekend pentru ca sotul meu sta cu copiii, dar nu mai ies asa des in oras doar pentru socializare. Nu pot sa spun ca imi lipseste acest lucru, avem destul de putin timp sa fim toti patru impreuna, asa ca atunci cand suntem toti acasa, ma simt vinovata sa ies. Mai degraba imi chem pritenele la mine“.

Pe cont propriu

Si daca va intrebati, ce mai tricoteaza Livia pe parte de cariera, iata toate detaliile direct de la ea.

„Dupa ce am lucrat mult pentru altii si am amanat prea mult decizia de a lucra pentru mine, m-am trezit in punctul in care am fost nevoita sa aleg. Alex, inca mic, avea nevoie de mine. Andrei, in primii ani de scoala, avea nevoie de sprijin. Eu eram acasa doar seara, cateva ore, cand si eu si ei eram mult prea obositi. Abia reuseam sa le citesc cascand des, povestea de la culcare. Trebuia sa fac ceva, repede. Am descoperit un curs de antreprenoriat si posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru start-up-uri. Am demisionat. Am facut cursul. Am depus proiectul. Am luat punctaj suficient, dar nu eram in grupul cu prioritate (respectiva varsta sub 30 de ani)… asa ca am ramas cu proiectul pe o lista de asteptate. Cum spuneam, nu suport ideea dependentei. Asa ca nu m-am linistit si am inceput, fara nicio finantare, un alt proiect. Este vorba despre smARTkid, un proiect de educatie complementara ce ofera ateliere educative, creative si recreative. Conceptul cursurilor este inspirat de nevoile copilului meu mai mare si pana acum, toti cei care au fost la cursrile smARTkid ne-au dat un feedback extrem de pozitiv. Recunosc insa, nu este o activitte din care, la acest moment sa pot trai. Dar continui si incerc sa gasesc solutii de dezvoltare si de finantare pentru ca psihic am nevoie de back-up. Sotul meu imi zice ca ar fi mai bine daca nu as munci pentru smARtkid si 7 ARTE si m-as ocupa doar de copii, din moment ce nu ma intretin din asta. Dar eu stiu ca aceste ateliere raspund unor nevoi care sunt si ale mele ca parinte, si mai stiu ca fara sa-mi folosesc abilitatile si ceea ce am invatat in atatia ani de presa si de comunicare m-as usca pe picioare.“, admite Livia.

Dupa cum va ziceam, Livia e o femeie PUTERNICA. O femeie care nu renunta si care stie sa treaca peste momentele de disperare. „Ma zbat, plang si ma adun. Imi gasesc intotdeauna motive sa cred in mine si sa merg mai departe“. Pentru ca nu-i asa, baietii ei au nevoie de ea. Ea are nevoie de ea.

Sa fii mama de doi baieti e o treaba serioasa, nu gluma!

Provocari…

„Am asamblat serii intregi de jocuri Lego aparute aici sau aiurea si stiu cum e sa te trezesti instant din cea mai crunta amorteala daca pui piciorul pe o piesa dintr-un astfel de set. Sunt la curent cu toate tipurile de arme si de luptatori din epoci diferite, stiu care sunt jocurile de pe tableta iesite din voga si care sunt acum la moda, ma uit cu Andrei la emisiunile lui preferate de pe Evantube, un canal youtube detinut de un copil. Am asamblat tot felul de jucarii inovative, multe dintre ele aduse de sotul meu din alte tari. Am facut cu baiatul cel mare mai multe experimente stiintifice decat in scoala si incerc sa le transmit ca imi doresc de la ei sa fie independenti, dar grijulii cu cei din jur.

Am multe anxietati legate de viitorul lor, dar nu cred ca exista un parinte cu adevarat relaxat cand vine vorba despre asta. Nu am un tipar al barbatului in care ar trebui sa se transforme baietii mei. Imi doresc sa fie fericiti. Daca vreunul o sa fie pierde-vara, dar nu o sa deranjeze cu nimic pe nimeni si va fi fericit asa, ce pot sa zic? Nu cred ca l-as iubi mai putin (dar nici nu mi-ar fi comod).“

Si Livia stie cum sa se imparta. Sau invata cum sa fie empatica si sa raspunda nevoilor celor doi baieti atat de diferiti pe care ii are „ in posesie“.

„Andrei este un copil foarte urban, se plictiseste in natura, nu isi gaseste cu usurinta locul, in parc prefera sa stea pe banca. E stimulat de tehnologie, de jocuri care presupun folosirea mintii, nu exercitiu fizic. Alex este invers. Ii place afara, sa se catere, sa sara in balti, sa se dea pe tobogan. Si in casa face haos. Pe Andrei nici nu-l simteam. Sunt foarte diferiti. Si fiecare ma provoaca altfel, dar nu as zice ca unul mai mult decat celalalt. Nu deocamdata.

Andrei, cel mare, este foarte prietenos si total non-violent. Nu intra in niciun conflict niciodata si este un frate foarte protector. Cel mic, Alex, este mai incapatanat, isi impune vointa, loveste, urla, tipa. In egala masura este si foarte iubitor. El il imbratiseaza pe Andrei, il pupa, se bucura cand il vede si plange cand pleaca singur undeva. Andrei accepta aceste forme de afectiune, dar nu-i raspunde cu acelasi entuziasm“. Pentru ca, nu-i asa, sunt diferiti. Si ce bine ca sunt asa. Ce bine de Livia ca ii are si ca iese in fiecare zi la liman.

Articole asemanatoare:

My title page contents