Acomodarea la școală. Sfaturi pentru un an școlar fără emoții

Acomodarea la școală. Sfaturile specialiștilor în educație pentru un an școlar fără emoții

Acomodarea la școală. Știm deja – începutul anului școlar aduce, pe lângă emoții și un sentiment plăcut de înnoire, o perioadă delicată de acomodare.

 

Revenirea la ritmul școlii diferă la fiecare copil în parte. Specialiștii Intuitext în educație propun câteva idei prin care părinții și profesorii îi pot ajuta pe copii să treacă mai ușor peste această etapă.

Indiferent de anul de studiu, elevii din învățământul preuniversitar se confruntă la începutul anului școlar cu o perioadă de readaptare la ritmul școlii.

Cum îi pot ajuta părinții pe copii să se acomodeze la școală?

Odată cu intrarea la şcoală, în viața copilului apar persoane noi, un nou program, spațiul nou al școlii și noi cerințe ale acesteia. Acomodarea copilului la toate acestea necesită timp. Adaptarea la școală durează, în medie, o lună, dar perioada poate scădea sau crește în funcție de copil.

Sfaturi bune

În acest context, Cristina Honcioiu, specialist Intuitext în educație, ne oferă câteva sfaturi pentru a-i ajuta pe copii să traverseze cât mai ușor această perioadă:

Înainte de începerea școlii:

  • Dacă elevul merge pentru prima dată la școală, este importantă vizita în prealabil pentru a cunoaște învățătoarea, clasa în care învață. De asemenea, sunt importante discuțiile cu copilul despre ce va face la școală (activități, program, materii), ce persoane va întâlni (învățătoarea, profesorii, colegii noi).

Emoții plăcute

  • E important ca elevul să înțeleagă faptul că începerea școlii este însoțită de emoții plăcute, dar și mai puțin plăcute, că acestea sunt normale, că probabil și colegii lui simt la fel. Empatizați cu copilul și lăsați-l să povestească despre ce simte fără a-l întrerupe. Transmiteți-i ideea că aveți încredere că se va descurca în această situație, atât prin tonul și cuvintele folosite, cât mai ales prin atitudine.

Reusite

Apoi, amintiți-i de alte situații peste care el a reușit să treacă (începerea grădiniței, a anului școlar anterior). Spuneți-i că nu este singur în această situație și că emoțiile vor trece. Transmiteți optimism și încredere.

  • Ajustarea programului de somn al copilului, astfel încât să doarmă suficient.
  • Implicarea copilului în pregătirea pentru școală: cumpărarea hainelor, a ghiozdanului, a rechizitelor, a caserolei pentru pachet etc.
  • Amenajarea camerei sale astfel încât să corespundă statutului de școlar (birou, scaun, un loc pentru hainele de școală: un loc în șifonier, un scaun). Chiar dacă nu are teme, la Clasa Pregătitoare, va așeza acolo culori, creioane.

În timpul școlii:

  • Prima zi de școală este foarte importantă și copilul are nevoie să fie însoțit de părinți.
  • Părintele/ persoana care îl însoțește zilnic la școală trebuie să respecte ora de sosire și de plecare.
  • La despărțire, copilul și părintele pot face schimb de fotografii care să îi ajute când le este dor sau pot stabili un ritual scurt de despărțire sau un semn/ salut pe care îl fac când se despart.
  • Discuțiile de după școală sunt foarte importante: Ce i-a plăcut la școală? Ce l-a impresionat? Ce l-a enervat? Ce nu i-a plăcut? Important este ca aceste discuții să decurgă natural, părintele să nu insiste, dacă copilul nu dorește să povestească.
  • Ascultarea cu calm și răbdare a eventualelor temeri ale copilului și implicarea copilului în găsirea soluțiilor este necesară.
  • Crearea și păstrarea unei legături apropiate cu învățătoarea.
  • Gestionarea de către părinte a propriilor stări de neliniște, a eventualelor frustrări, a stresului generat de începerea școlii fără împovărarea copilului.
  • Părintele va asigura copilului o alimentație echilibrată, ore stabilite pentru odihnă, activități variate în aer liber, în afara școlii.
  • Stabilirea și respectarea rutinei zilnice a copilului.

 

Cum îi poate ajuta profesorul pe copii să se acomodeze la școală?

 

  • Obținerea de informații despre fiecare elev din clasă (pot cere părinților o scurtă descriere a copilului, pe email).
  • Întâmpinarea călduroasă a copilului, fără a fi intruzivă sau insistentă, aplecarea la nivelul lui când are discuții cu acesta.
  • Să permită copilului să aducă un obiect personal important pentru el pe care îl poate folosi în pauză (un obiect cu care se joacă, de exemplu).
  • Să implice elevii în amenajarea unei zone din clasă, fie cu obiecte cu valoare personală, fie cu ceea ce confecționează ei în clasă.
  • Să susțină activități de cunoaștere între elevi, de formare/ coeziune de grup, de spargere a gheții, de conectare în care să împărtășească experiențele din vacanță.
  • Păstrarea unei legături mai strânse cu părinții, la început.
  • Să ofere copilului un tur al spațiilor noi (unde e toaleta, zona unde se pot juca, curtea școlii).
  • Să creeze o atmosferă pozitivă în clasă, să glumească cu elevii, să îi asculte când sunt nemulțumiți, temători sau bucuroși, entuziaști.

 

Articole asemanatoare:

My title page contents