CARYL FEREY, autorul romanului „Zulu”, își lansează volumul în România

Caryl Ferey, autorul francez al romanului „Zulu”, apărut la Editura ALL, se întâlnește cu publicul bucureștean, miercuri, 3 mai, începând cu ora 19.00, la cinema Elvira Popescu (bvd Dacia, nr. 77).

 

Evenimentul cuprinde lansarea cărții și prima proiecție publică a filmului în România, cu Orlando Bloom și Forest Whitaker în rolurile principale.

Codin Maticiuc

Alături de Cayl Ferey, speakerii evenimentului sunt Codin Maticiuc, co-producătorul filmului „Ana, mon amour”, premiat cu Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin, autorul bestsellerului „Consumatorul de suflete” și Cyrielle Diaz, responsabila Biroului de promovare a cărții din cadrul Institutului Francez din București.

Lansarea de carte va lua forma unei discuții despre film şi literatură, urmată de o sesiune de autografe și de proiecția filmului „Zulu”. Eranizarea cărții scrise de Caryl Ferey a fost regizată de francezul Jérôme Salle. Amintim că acest film a închis Festivalul de la Cannes din 2014.

Romanul „Zulu”, o poveste impregnată de suspans, exotism și senzualitate

Incredibil de violent și provocator, „Zulu” a fost distins, printre altele, cu Marele premiu pentru literatură polițistă (2008) și Marele premiu al cititoarelor revistei ELLE (2009).

În copilărie, Ali Neuman a reușit să scape de cruzimea inimaginabilă a milițiilor Inkatha, care i-au torturat și ucis tatăl și fratele mai mare. Nici chiar mama lui nu știe prin ce a trecut… Devenit, între timp, șef al serviciului Omoruri al poliției din Cape Town, Neuman duce o luptă continuă împotriva violenței extreme, mizeriei, traficului de droguri și crimei organizate din suburbii. Însă atunci când în Grădina Botanică este găsit cadavrul fiicei unui rugbist afrikaander faimos, lucrurile scapă total de sub control. Un drog de sinteză necunoscut, o nouă tulpină de HIV, ritualuri tribale sinistre și un complot la cel mai înalt nivel îl vor readuce pe Neuman față în față cu ura și practicile sângeroase dinaintea abolirii apartheidului. Pentru că oficialii și adepții fostului regim încă pândesc în umbra acestei societăți divizate…

Zulu si cititorii

„«Zulu» nu își menajează cititorii în niciun fel, ai nevoie de un stomac de fier ca să îl parcurgi până la sfârșit. Însă aceia care vor reuși să o facă vor avea parte de o experiență extraordinară în compania unor polițiști gata de orice, chiar să își riște viața pentru a eradica răul din propria țară.“ – ELLE

„Caryl Férey a scris un thriller complex, impecabil din punct de vedere tehnic, a cărui critică socială incisivă amintește de John Le Carré; o poveste cumplită pentru cititori și pentru personaje în aceeași măsură.“ – Le Monde

Orlando Bloom despre rolul din „Zulu”

Rolul pe care îl joacă Orlando Bloom în „Zulu” este al unui polițist alcoolic, dependent de medicamente, cu o viață personală haotică, divorțat și încă atașat de fosta nevastă, un ratat cu spirit de sacrificiu și demnitate, investigator și coleg pe care te poți baza în orice situație. Actorul a recunoscut în interviuri că rolul din „Zulu” a fost unul dintre cele pentru care s-a pregătit intens, atât din punct de vedere fizic, prin exerciții zilnice, cât și  mental, pentru a intra în pielea personajului, pe care l-a descris ca fiind foarte diferit față de sine. Pentru a învăța accentul african și pentru a fi cât mai autentic în rolul său, Bloom a mers în Africa înainte de începerea filmărilor și a luat pulsul străzii. „Bărbații albi, africani pe care i-am cunoscut au, în marea lor majoritate caracter puternic, sunt foarte macho, știu să rezolve problemele cu pumnul”, a spus Bloom.

Lansare de carte

Evenimentul cultural care cuprinde lansarea de carte și proiecția de film face parte dintr-o serie de acțiuni organizate de Institutul Francez din București,  „Zilele romanului polițist” – prin care romanele polițiste franceze sunt prezentate publicului român.

Prima ediție a „Zilelor romanului polițist” este organizată de Institutul Francez din București în parteneriat cu Editura ALL, asociația A.R.C.E.N. și librăria franceză Kyralina, fiind inspirate de Festivalul francez „Quais du polar”, care se desfășoară în fiecare an la Lyon, în luna aprilie.

Participarea la evenimentul este gratuită.

Foto: Catherine Hélie © Éditions Gallimard

My title page contents