Cafeaua în sarcină (e sau nu sănătoasă). Ce spun studiile?

Cafeaua în sarcină

Cafeaua în sarcină. Cam da. Ești însărcinată, dar nu poți renunța la cafea? Vești bune: dacă e băută cu moderație, cafeaua în timpul sarcinii nu e dăunătoare.

 

În diferite țări din întreaga lume s-au făcut studii pe acest subiect. Printre cele mai recente, un studiu danez susține că dozele moderate de cafea nu prezintă risc pentru IQ-ul copilului nenăscut.

Iata ce spun studiile

Cercetările efectuate de Dr. Sarah Keim, de la Universitatea de Stat din Ohio, Colegiul de Medicină s-au axat pe modul în care expunerea la cofeină în uter poate afecta inteligența copilului și, de asemenea, viitorul său comportament în copilărie. Rezultatele arată că un consum de cafea în timpul sarcinii nu cauzează scăderea IQ – ului sau creșterea problemelor de comportament, atunci când sunt consumate circa 1-2 căni (de cafea) pe zi, echivalentul a 200-300 mg de cofeină.

Prima luna?

Nu se poate spune că este interzisă cafeaua în prima lună de sarcină. De asemenea, nu se poate spune nici că în primul trimestru e interzisă, dar e bine să se acorde maximă atenție, deoarece această perioadă este cea mai delicată din sarcină. Riscul de avort este mai mare.

Cafeaua în sarcină. Se poate consuma cafea decafeinizată în sarcină?

Cafeaua decafeinizată nu este recomandată în timpul sarcinii, deoarece acest tip de cafea (în timpul etapei de extracție de cafeină) poate fi tratat cu substanțe cancerigene. Chiar și în timpul prăjirii, boabelor supuse unor temperaturi foarte ridicate, li se pot adăuga aditivi și rășini, pentru a prelungi timpul de depozitare. Ca urmare, cafeaua solubilă, de asemenea, dăunează dacă este decafeinizată. Prin urmare, nu pare a fi o băutură recomandată nimănui, cu atât mai mult femeilor gravide.

 

O băutură care poate fi consumată în loc de cafea în timpul sarcinii este cafeaua de orz. Dacă ați citit undeva că este interzisă în sarcină cafeaua de orz, aflați că nu este adevărat.

Cafeaua din orz este o băutură care poate fi consumată fără nicio problemă. Orzul solubil are mai multe calități: este lipsit de substanțe excitante. Prin urmare, nu implică o creștere a tensiunii arteriale sau a frecvenței cardiace. Are un indice glicemic destul de scăzut, nu pătează dintii, nu deranjează somnul și nu afectează în niciun fel dezvoltarea fătului.

Cafeaua în sarcină . Riscurile consumului de cafea în sarcină

Efectele cofeinei

Mai mult de 300 mg de cofeină pe zi (ba chiar 200 mg, conform altor studii) pot crește riscul de avort spontan. De asemenea, un consum ridicat de cofeină poate duce la o greutate mică la naștere a fătului. Efectul cafelei și, în special, efectele cofeinei sunt riscante atât pentru sănătatea mamei, cât și pentru cea a copilului.

Nici prea mult

Dar consumul prea mare de cafea este dăunător nu numai pentru cofeina conținută în ea, ci și pentru toxinele pe care cafeaua le conține ca urmare a prelucrării industriale. Prin urmare, dacă vrei o sarcină fără preocupări deosebite, trebuie să reduci consumul acestei băuturi, cel puțin timp de 9 luni!

Cum faci?

Dacă vrei să fii sigură că totul e în regulă și te poți abține, mai bine renunți de tot la consumul de cafea. Dacă nu, ai grijă să respecți doza!

Alte informatii

Universitatea Americană de Obstetrică și Ginecologie (cu sediul la Washington) a publicat în 2015 un studiu dedicat consumului moderat de cofeină în timpul sarcinii. Studiul urmărea să demonstreze că nu cofeina este responsabilă de avorturi și nașteri premature în rândul femeilor însărcinate care o consumă, așa cum se credea în trecut și cum cred încă multe persoane. Dar, același studiu oferă rezultate în acord cu opinia altor experți, recomandând femeilor însărcinate care nu se pot abține de la consumul de cofeină, să nu depășească 200 mg/zi. Trebuie ținut cont că nu doar în cafea există cofeină, ci și în unele băuturi sau alimente.

Băuturi și alimente care conțin sau ar putea conține cofeină

Cofeina este un compus chimic care acționează ca un stimulent al sistemului nervos central și este prezent în multe băuturi și alimente pe care le consumăm zilnic.

Iată lista băuturilor și alimentelor care conțin sau ar putea să conțină cofeină:

Cafeaua

Ceaiul verde și ceaiul negru

Băuturile pe bază de cola

Ciocolata neagră

Ciocolata sau înghețata de cafea

Cafeaua în sarcină. Alte concluzii ale studiilor

  • Dozele mari de cafea te fac mai activă;
  • Cafeaua este dăunătoare pentru perioada de somn și odihnă;
  • Dacă suferi  de aciditate gastrică, acțiunea cafelei pe stomacul gol, agravează problema. S-a constatat că, cofeina irită pereții stomacului și agravează gastrita (în cazul celor care suferă de aceasta);
  • Consumul ridicat de cafea interferează cu funcționarea rinichilor. Rinichii sunt organele care dau cel mai mult de furcă în perioada sarcinii.
  • O altă tulburare întâlnită des în sarcină este halitoza (respirația neplăcută). Aceasta este înrăutățită și mai mult dacă se consumă cafea.

Concluzia: Dacă nu poți renunța de tot la cafea pe perioada sarcinii, ai grijă să nu depășești consumul a 200 mg de cofeină zilnic!

My title page contents