Ce învață copiii la grădiniță? De ce este importantă grădinița pentru ei?

CE ÎNVAȚĂ COPIII LA GRĂDINIȚĂ? DE CE ESTE IMPORTANTĂ GRĂDINIȚA PENTRU EI?

Ce învață copiii la grădiniță – se întreabă orice părinte înainte de a-și înscrie copilul sau în primele zile. Grădinița este o etapă importantă din viața copilului. În unele zone, înscrierea copilului la grădiniță este opțională, dar specialiștii susțin că niciun preșcolar nu ar trebui privat de șansa de a se dezvolta într-un astfel de mediu, alături de alți copii de vârsta lui. Copiii care merg la grădiniță, conform studiilor, au rezultate mai bune la învățătură.

Ce învață copiii la grădiniță? 

În primul rând, dobândește o serie de aptitudini, își îmbunătățește cunoștințele și devine mai autonom. Învață, mai presus de orice, să fie alături de alți copii și să comunice cu ei.

Întotdeauna duc copilul și-l las în grabă la grădiniță. E bine oare?

Salutul și despărțirea de părinte sunt momente foarte importante pentru copil. Este un ritual și, ca atare, este foarte liniștitor pentru cei mici. Din acest motiv, este important ca părinții să le dedice copiilor un moment și un spațiu (într-un colț la grădiniță, pe hol) speciale momentului de separare. Să le ureze o zi bună și să le insufle siguranța revederii de mai târziu.

Ce activități importante se fac de-a lungul unei zile de grădiniță?

Există activități care implică mișcarea și care permit copilului să-și cunoască corpul, să înțeleagă dimensiunea spațiului din jurul lui și să se raporteze la alții prin corp. Toate acestea cresc percepția de sine. Sunt deosebit de importante activitățile în care copilul se află în colaborare cu prietenii lui, învățând ajutorul reciproc.

Cât de importante sunt activitățile teatrale și muzicale? 

Sunt foarte importante. Permit copiilor să-și descopere abilitățile lor expresive și de comunicare. Și apoi învață să intre într-o lume magică, aceea a sunetelor și a cuvintelor. Își dezvoltă vocabularul, imaginația.

Chiar și când mănâncă împreună, copiii învață ceva

În plus față de calitatea și varietatea alimentelor, este bine să știți că prânzul este un timp care depășește nevoia nutrițională. Pentru copil este o mare oportunitate pentru socializare. Contribuie la dezvoltarea relației cu ceilalți și crește autonomia lor: trebuie să mănânce singur, să se ajute și să învețe cum să folosească tacâmurile și vesela.

Momentul de odihnă este extrem de important pentru copiii care au nevoie de el. Chiar și în acest timp dedicat somnului, copiii învață ceva. Nu toți reușesc să doarmă sau chiar și cei care dorm, cu toții pot asculta muzică relaxantă sau o poveste.

Revederea cu părinții va fi emoționantă și plină de informație

Când își va revedea părinții, copilul va trăi cu siguranță, emoții puternice pe care le va putea exprima într-un mod diferit. Părinții trebuie să-l asculte, să-i ofere posibilitatea să povestească ceea ce a făcut la grădiniță, cum a fost ziua lui, ce prieteni noi și-a făcut. Nicio zi nu este pierdută. Copilul asimilează zilnic informații, comportamente și trăiri noi. De aceea, grădinița este un pas important din viața copilului și îi oferă numai beneficii.

My title page contents