Ce trebuie să mănânce un bebe la 9 luni

Ce trebuie să mănânce un bebe la 9 luni – te întrebi ca orice mamă când ajungi în acest punct din viața bebelușului tău. Și iată că au trecut 9 luni din viața bebelușului tău, iar el se află într-o continuă dezvoltare și descoperire de alimente și lucruri noi. Pentru fiecare etapă, cu siguranță, ți-ai făcut și îți faci mici griji: ce trebuie să mănânce, cât de bine este dezvoltat… Vrei să afli cât mai multe lucruri în legătură cu bebelușul tău și să-i oferi tot ce e mai bun.

 

Iată ce trebuie să mănânce un bebe la 9  luni:

Bebelușul de 9 luni este într-o continuă descoperire, dar cu toate acestea, încă nu poate mânca tot ce mâncăm noi, adulții. În schimb, poate sta la masa alături de familie. Și înainte de a trece la alimente, e bine de reamintit că bebe are nevoie în continuare de lapte: matern, unde se poate și cel formulă în celelalte situații. Până la vârsta de 1 an, laptele este în continuarea alimentul de bază.

 

Erupția dinților și lipsa poftei de mâncare

La 9 luni, dinții sunt un subiect important! În această perioadă, copiii (mare parte dintre ei) își pierd apetitul din cauza durerii, disconfortului și umflării gingiei, cauzate de erupția dințișorilor. Trebuie să aveți multă răbdare și să nu îl forțați să mănânce.

La 9 luni, în meniul bebelușului s-au adunat câteva alimente și continuă să fie adăugate. Iată ce alimente îi poți oferi bebelușului:

Meniul unui bebe la 9 luni

Rămân de bază cele două mese de lapte (dimineața și seara) și trei mese diversificate (gustarea de dimineață, prânzul și gustarea de după-amiază).

Atenție!

  • Fără dulciuri
  • Fără sare în mâncare
  • Carnea trebuie să fie alternată cu gălbenuș de ou sau cu ficat de pui

Iată ce are voie să mănânce un bebe la 9 luni:

Fructe: banane, caise, cireșe, corcodușe, gutui, mere, merișoare, nectarine, pere, piersici, pepene roșu și galben (unde sunt probleme cu digestia se amână pentru după 1 an), prune, smochine, stafide, struguri, vișine, afine, avocado.

Legume: cartofi, ceapă, dovleac/dovlecel, fasole verde, fenicul, mazăre, morcov, pătrunjel, andive, anghinare, păstârnac, praz, sfeclă roșie, țelină, vinete, usturoi, ardei.

Cereale: toate tipurile,  inclusiv mălaiul, grâul, orezul negru, orzul sau quinoa. Fără porumb fiert. E încă greu de digerat.

Lactate: iaurturi naturale, smântână, untul și brânză de vaci. Laptele de vacă și cel de capră sunt permise după vârsta de 1 an.

Deși unele mame dau întregul ou, la această vârstă e indicat doar gălbenușul de ou.

Pește: sardine, doradă, somon, păstrăv de munte.

Carne: curcan, pui, găină.

 

Cu ce alimente noi face cunoștință bebe la 9 luni

Fructe: ananas, mango, fructul pasiunii.

Legume: sparanghel, soia/tofu, linte, bame.

Carne: miel, vită (pentru cine nu a început de la 8 luni)

 

Oferta e mare, dar ceea ce va mânca cu adevărat bebelușul…rămâne de văzut! El, ca și noi, nu va accepta toate gusturile, dar aveți datoria să încercați. Succes!

 

My title page contents