ce trebuie să știe un copil de 6 ani

Ce trebuie să știe un copil de 6 ani și care sunt cele mai simple modalități prin care să asimileze cât mai multe cunoștințe adecvate vârstei? – este întrebarea pe care și-o pun, la un moment dat, toți părinții!

 

La vârsta de 6 ani, potrivit specialiștilor, copilul intră într-o fază stabilă de dezvoltare. Spre exemplu, dezvoltarea pisihică va fi una lentă și stabilă și va dura până la vârsta pubertății. În acest timp, cel mic se va dezvolta, va învăța tot mai multe lucruri și chiar să învețe câteva sporturi și abilități noi.

Iata mai exact

Boots a întocmit o listă cu cele mai importante aspecte când vine vorba de ce trebuie să știe un copil de 6 ani. În funcție de diferite aspecte, cel mic ar trebui să știe să facă anumite mișcări. Să poată lua unele decizii și să fie pregătit pentru noi descoperiri. Iata, potrivit Boots.com, ce trebuie sa stie un copil de 6 ani:

Dezvoltarea fizică a unui copil de 6 ani

Cât sunt copii, între 6 și 12 ani, te poți aștepta ca cel mic să mai crească, mai ales în greutate. Este cât se poate de normal! Cei mici vor lua în jur de 5-7 kg și vor mai crește până la 8 cm în înălțime (în fiecare an). Tot la această vârstă, copilul tău va pierde și primul dinte de lapte.

Sarituri cat cuprinde

Mai mult decât atât, de la această vârstă, este normal ca cel mic să sară să alerge și să aibă o coordonare foarte bunp a mișcărilor. Vârsta de 6 ani devine vârsta potrivită pentru diferite sporturi, la care il poți da pentru o dezvoltare și mai bună.

Ce trebuie să știe un copil de 6 ani despre dezvoltarea lui fizică?

  • Trebuie să înceapă să conștientizeze, cu ajutorul tău, că încep să cadă dinții de lapte și să fie pregătit!

  • Trebuie să știe să se lege la șireturi și să se îmbrace singur.

  • Ar fi bine să îl ajuți să conțtientizeze cât de important este să fie atent, chiar dacă poate să nu alerge în toate direcțiile și să sară de colo colo.

  • Să cunoască semnele de circulație (trecerea de pietoni spre exemplu) și să știe să traverseze doar la culoarea verde a semaforului.

Cum și cât vorbește un copil de 6 ani?

Până la vârsta de 6 ani, cei mici învață să vorbească. Ceea ce spun este inteligibil, se vor înțelege ușor cu prietenii, educatoarele sau învățătoarele și cu voi. Mai mult decât atât, dacă li se acordă suficientă atenie, anumiți copii pot știi și să citească până la vârsta de 6 ani. In general, nu mai mult de 10 – 15 cuvinte simple.

Ce trebuie să știe un copil de 6 ani care începe să vorbească?

  • Până la 6 ani, cel mic ar trebui să își cunoască foarte bine numele. Apoi vârsta, data nașterii și locul în care trăiește, dar și numele complet al părinților.

  • Cel mic, ar trebui să învețe ușor ușor să se abțină și să nu orbească mereu neîntrebat.

  • Trebuie să știe ce cuvinte „urâte” să nu pronunțe. Si de ce și mai ales care sunt acei termeni prin care îi pot jigni pe cei din jur și prin care îi pot face să sufere!

  • Este un moment bun pentru copii să învețe.  Să știe exact câte degete sunt la o mână și câte degete sunt la un picior.

Cum și cât de ușor își fac prieteni la 6 ani?

Familia este extrem de importantă pentru cei mici, însă, la vârsta de 6 ani, încep și primele prietenii cu ceilalți copii. Din moment ce pot socializa, vorbesc fluent și se joacă toată ziua. Copiii vor interacționa cu ceilalți micuții, fie din parc, de la grădinița sau din jurul blocului.

Joaca de grup

Mai mult decât atât, va fi din ce în ce mai capabil să se practice jocuri în grup. Tot asa, să formeze echipe și uneori, chiar să elaboreze și mici stregii și planuri pentru echipa din care face parte.

Însă, deși va petrece suficient de mult timp în colectivitate, uneori, cel mic, s-ar putea să își dorească să se joace singur. Pentru aceste momente, este important să îl înveți pe cel mic cum să se comporte și să refuze frumos, fără să îi facă pe ceilalți copii să se simtă prost.

Ce trebuie să știe un copil de 6 ani când își face prieteni?

  • Nu trebuie să jignească în cazul în care se ivesc conflictele în grupul de prieteni.

  • Orice situație între prieteni poate fi tratată cu calm și răbdare.

  • Trebuie să știe clar ce atingeri sunt permise între prieteni, atât în cazul fetelor cât și al băieților.

  • Trebuie să știe că, uneori, dacă simte că urmează un pericol (cei mici vor să plece din parc și să traverseze o stradă aglomerată, un adult încearcă să îi ademenească, etc.) el nu este obligat să-și urmeze prietenii, și ar face bine să te anunțe pe tine!

  • Uneori, în cazul loviturilor la sport, poate fi vorba doar despre accidente, deci situațile trebuie să fie tratate cu răbdare.

  • Cel mic ar trebui să cunoască și valoare cuvintelor precum: iartă-mă, te rog, mulțumesc și îmi pare rău!

 

 

 

 

 

My title page contents