Primul centru de tip Respiro din regiune, menit “a-i ajuta pe aceia care ajuta”, a fost inaugurat de catre Fundatia Estuar la Comana, judetul Giurgiu. Centrul este pregatit sa asigure servicii de ingrijire specializate, la standarde internationale, pentru persoanele aflate in imposibilitatea de a se ingriji singure, oferind astfel celor care se ocupa de ei in permanenta cateva zile, pana la maximum 30 pe an, de respiro.

Pentru familiile care au in ingrijire permanenta pe cineva drag – copilul lor, un bunic suferind de afectiuni ce il pun in imposibilitatea de a se ingriji singur –  poate cel mai dificil lucru este sa gaseasca sprijinul de care au ei insisi nevoie, ca sa isi refaca resursele si energia. Iar pentru aceia care, din cauza unor afectiuni, dizabilitati sau situatii dificile, nu se pot descurca singuri, un loc in care sa se simta la fel de bine ingrijiti ca acasa este greu de gasit. Dar 3 fundatii cu experienta in servicii sociale pentru grupuri vulnerabile si-au unit fortele si au creat un centru care ofera acest repaus si beneficiarilor directi, si familiilor.

Cei trei parteneri – Fundatia Estuar, Organizatia Suedeza pentru Ajutor Individual si Fundatia Tinerete Fara Batranete – au facut din Centrul Respiro de la Comana una dintre intreprinderile sociale din cadrul proiectului ”Sanse egale la angajare pentru persoanele vulnerabile”, un proiect cofinantat din Fondul Social European. Proiectul va include 9 structuri sociale ce vor oferi in total 104 locuri de munca, destinate exclusiv grupurilor defavorizate.

Centrul Respiro este gazduit intr-o casa cu aer de mic conac, varuit proaspat, aflat chiar in mijlocul comunitatii primitoare din Comana, cu camere amenajate cochet, cu o gradina mare, ascunsa in spatele casei, in care cei gazduiti acolo isi vor putea culege merele sau nucile din pom, sau vor putea gradinari alaturi de personalul care ii supravegheaza 24 de ore din 24.

Acest tip de servicii este unul obisnuit in tari ca Marea Britanie, Suedia sau Olanda, dar un concept nou adoptat la noi. Beneficiarii primesc in casa de la Comana asitenta medicala, ingrijire personala daca este cazul, servicii de consiliere psihologica, iau parte la activitati pentru dezvoltarea abilitatilor sau pentru relaxare. Serviciile centrului sunt oferite contra cost, la un pret care ajunge in medie la 200 de lei pe zi, in functie de serviciile solicitate de beneficiar.

 

My title page contents