Parintii sunt si ei oameni si atunci gresesc adesea. Uneori mai des decat si-ar dori chiar si ei. Pentru ca, uneori, o  zi alaturi de un copil anxios este atat de lunga incat ea pare sa nu se mai sfarseasca.

 

Si uite asa, fara sa vrea, parintii contribuie la anxietatea copiilor. Prin stilul de educatie, prin mici scapari, prin ceea ce si ei au primit la nivel emotional de la parintii lor. Si chiar daca nu ne dorim sa ne infuzam copiii cu anxietate, se mai intampla. „ne exprimam criticile, indoielile, hiperprotectia si asteptarile imposibil de inalte. Parintii pot avea , de asemenea, si un extraordinar impact pozitiv asupra copiilor anxiosi”’, scrie Lawreence J Cohen in cartea „Retete impotriva ingrijorarii.

Si cum faci ca sa fii un parinte beton? Un parinte care sa inspire incredere? Un parinte care sa spulbere temerile si anxietatea? Le oferi copiilor SIGURANTA – „astfel incat copiii sa poata internaliza o voce interioara linistitoare si incurajatoare”.

Apoi, te straduiesti, iti impui sa iti accepti copiii asa cum sunt ei. Sa ii iubesti neconditionat. Si, nu in ultimul rand, ti-i transformi in parteneri, ca sa ii ajuti sa iasa din probele la care ii supune anxietatea.

Te rugam sa nu uiti ca modul in care vorbesti cu copiii este esential. Pentru ca, asa, se formeaza baza vocilor lor interioare. Felul in care ei se percep si se trateaza. „Aceasta se numeste internalizare, pentru ca este reprezentarea interioara a ceea ce au auzit, initial, din afara – de la tine.”.

Autorul cartii „Retete impotriva ingrijorarii” ne da doua alternative. Una aiurea si una buna. Una de genul „Sunt atat de prost”/ „Asta e cel mai rau lucru care mi se putea intampla”’ si una – „Ups, asta a fost o greseala. Sa vad cum o pot indrepta”.

Banuiesc ca si tu ai alege ultima varianta. Nu isi doreste nimeni un copil care sa se autopedeseasca, care sa se critice excesiv, care sa fie plin de nesigurante si indoieli. Ba dimpotriva! Visam la un copil care sa se poata autolinisti, care sa isi gaseasca resursele prin care sa isi spuna singur ca „totul e in regula”. La fel cum vrem ca „atunci cand exista un pericol, sa actioneze cu forta, nu sa se ascunda de frica. Iar copiii isi pot dezvolta o voce interioara increzatoare daca sunt bine crescuti, iubiti si pretuiti”, ne invata minunatul Cohen.

Apropierea si conexiune dintre parinti si copii reuseste sa bata anxietatea. Inspira schimbari si daruieste curaj. Noi, ca parinti, trebuie sa fim mereu cavalerii in armura care sa straduiesc sa fie cat mai aproape de turnul unde se afla printesa – inima copiilor nostri. Sa fim acolo ca sa le transmitem mereu ca sunt pretuiti si sunt iubiti.

Noi, ca parinti, trebuie sa ne ascultam copiii. Sa ii lasam sa ne spuna ceea ce simt, nu sa le dictam noi ceea ce ar trebui sa simta. Un parteneriat eficient intre copil si parinte presupune incredere si vorbirea aceleiasi limbi. Cea a increderii si a puterii.

Articole asemanatoare:

My title page contents