cum îi vorbești unui copil

Este foarte important să știi cum îi vorbești unui copil, tocmai pentru a nu-i răni sentimentele! Cei mici sunt sensibili și au nevoie de afecțiune și mult calm, dacă vrei să se dezvolte într-un mod frumos.

Tu, ca părinte, ești un model pentru copilul tău, iar modul în care îl tratezi și îi vorbești influențează dezvoltarea lui și drumul către viața de adult. Este foarte important să știi ce ar fi bine să îi spui unui copil și ce ar trebui să eviți, pentru a nu afecta în mod negativ dezvoltarea și personalitatea acestuia.

Uneori, stresul sau oboseala te pot determina să ai reacții impulsive și să îi adresezi celui mic sau cele mici anumite cuvinte, care îl vor afecta emoțional. Chhiar dacă la prima vedere par inofensive, acestea îi pot răni pe copii și îi pot descuraja.

Cei de la Brightside.me au întocmit o listă de expresii pe care ar fi bine să nu le folosești cu cel mic, dar și construcții de cuvinte cu ajutorul cărora să le înlocuiești. Iată câteva dintre ele, cum îi vorbești unui copil și ce este mai indicat să nu îi spui:

Diferențiază părinții de restul adulților cu care intră în contact cel mic!

În loc să îi spui celui mic „Adulții au dreptate, iar tu ar trebui să îi asculți!” încearcă să folosești construcția „Trebuie să îți asculți părinții!” – în cazul primei formulări, cel mic poate înțelege că trebuie să asculte toți adulții cu care intră în contact, inclusiv străinii. Însă, cu cea de-a doua formulare îl ajuți să învețe că voi, părinții, aveți dreptate și sunteți mai maturi și tocmai de aceea el ar fi bine să vă urmeze sfaturile și modelul.

Cum îi vorbești unui copil când vrea să își exprime sentimentele?

Dacă cel mic începe să plângă, mai ales într-un moment total nepotrivit, este posibil să fii tentată să îi spui „Încetează!” sau „Nu mai plânge!”. În acest fel, îl vei împiedica pe copilul tău să își exprime sentimentele, iar se va dezvolta într-un mediu nefericit. Încearcă să îi arăți că ești dispusă să îl asculți și întreabă-l care este motivul pentru care plânge. Mai mult decât atât, invocă un motiv care i-ar putea cauza starea și încearcă să pornești o conversație. Astfel, cel mic ar putea începe să îți povestească deschis ce îl neliniștește.

Învață-l să împartă și arată că există avantaje dacă ești darnic!

Cei mici nu sunt mereu fericiți atunci când un alt copil vrea să se joace cu jucăria lor preferată. În acest caz, învață-l cât de important este să împarți, dar într-un mod pozitiv. Nu încerca să-l obligi spunându-i „Trebuie să împarți jucăriile!”, astfel riști ca el să devină un adult ce nu își va proteja valorile și bunurile, crezând că nu le merită.

Ce poți face? Oferă-i o alternativă și spune-i că el și cel mai bun prieten pot face schimb de jucării. În acest fel, copilul primește șansa de a decide dacă vrea sau nu să își împartă lucrurile.

Cum îi vorbești unui copil când vrea să știe lucruri de adulți?

Copiii sunt mereu curioși să descopere lucruri noi, iar uneori te poți trezi cu întrebări ciudate. Spre exemplu, dacă fetița ta te întreaba cum este făcut parfumul cu care te dai sau băiețelul tău vrea să știe de ce merg mașinile repede ori de ce zboară avioanele, nu îl respinge spunându-i că va afla când va fi mai mare. Încearcă o metodă prin care ați putea învăța amândoi, iar atunci când te întreabă îi poți răspunde „Nici eu nu știu. Hai să descperim/ învățăm împreună, sau lasă-mă să aflu și îți voi spune!” De exemplu, puteți lua o carte despre mașini, pe care o poți citi alături de el și îi poți spune, într-un mod simplu, răspunsul la întrebarea lui, sau puteți apela la videoclipurile de pe internet pentru a descoperi cum se fabrică un parfum.

 

 

My title page contents