Cum pregătești un copil pentru injecție: 7 trucuri pe care să le știi înainte să mergeți la vaccin

cum pregătești un copil pentru injecție

Dacă vrei să faci vizitele la medic mai ușoare, ar fi bine să știi cum pregătești un copil pentru injecție! Înainte de vaccin, cel mic va fi emotiv, indispus si s-ar putea să te confrunți chiar și cu diferite schimbări ale stării de spirit!

În continuare, te invităm să descoperi câteva trucuri care te vor ajuta să reduci teama copilului. Dacă cel mic este relaxat și încrezător, atunci și vizita la medic va fi mult mai ușoară. Iată câteva sfaturi care, potrivit Parents.com, sunt extrem de utile pentru o vizită ușoară la medic:

Cum pregătești un copil pentru injecție:

Spune-le întotdeauna adevărul!

Dacă copilul te întreabă, înainte să mergeți la doctor, dacă urmează să i se facă o injecție sau nu, cel mai bine este să fii sincer! Asigură-te că vorbești cu cel mic înainte să mergeți la medic și îndeamnă-l să fie curajos. Spre exemplu, explică-i celui mic că injecția este ceva ce îl va proteja și nu o pedeapsă din partea doctorului.

Mai mult decât atât, nu îi minți dacă îți pun întrebări despre durere. Dacă alegi să îi minți, copiii vor înțelege că nu ești sinceră, și treptat își vor pierde încrederea în tine.

Nu-l lăsa să știe prea multe!

O mișcare isteață este următoarea: nu îi spune copilului prea multe despre vizita la medic. Spre exemplu, dacă este începutul săptămânii și urmează să mergeți la doctor vineri, nu îi spune imediat celui mic. Va aștepta cu teama ziua de vineri când urmează să mergeți la medic și astfel toată rutina și buna dispoziție vor fi date peste cap.

Anunță-l cu o zi sau două înainte, iar dacă te întreabă ceva legat de injecție, fii sinceră cu el! În cazul în care nu știi fii directă și spune-i: „Nu știu, este posibil să ți se facă și o injecție! Tu însă trebuie să fii curajos!”.

Cum pregătești un copil pentru injecție și cum puteți evita durerea?

Specialiștii recomandă, în cazul în care cel mic este extrem de sensibil, să folosiți o cremă cu anestezic. Dacă știi că urmează să mergeți la medic pentru un vaccin sau pentru o injecție, atunci aplică o cremă cu anestezic pe zona vizată.

Nu va înlătura total durerea, însă vei reuși să diminuezi puțin senzația neplăcută cauzată de injecție.

Trebuie să știi când să te retragi!

În cazul în care cel mic are o criză de isterie, cel mai bine este ca tu să te retragi și să îl lași pe doctor și pe asistentă să își facă treaba. Potrivit Parents, copiii au tendința să reacționeze agresiv uneori, fiind conștienți că părinții lor le vor sări imediat în ajutor.

Dacă cel mic are o criză, cel mai bine părăsești camera în liniște sau să stai retrasa, într-un colț al camerei, de unde poți menține contacul vizual cu cel mic. În acest fel, vei contribui la grăbirea procesului, iar durerea copilului va trece mai repede.

Asigură-te că se odihnește după vaccin!

După vaccinare, specialiștii recomandă ca cel mic să stea cât mai liniștit. Astfel va evita amețeala sau posibilele dureri ce vor apărea în urma mișcărilor bruște.

Ține copilul în brațe timp de câteva minute, înainte să plecați de la medic, iar dacă observi, când ajungeți acasă, că pielea este încă înflamată poți aplica o compresă cu gheață, timp de 10 minute.

Cum pregătești un copil pentru injecție? Cu un premiu!

Un tratament special, precum o pizza la restaurantul lui preferat, o oră în plus la locul de joacă sau o jucărie nouă, îi va da celui mic un motiv în plus să privească vaccinul cu mult curaj.

Micuțul va știi că el trebuie să fie curajos, ca tu să fii mândră și astfel și el va primi o recompensă!

Fii întotdeauna pregătită pentru efectele adverse!

După vaccinare, întreabă medicul sau asistenta care pot fi reacțiile adverse și cum trebuie să procedezi în cazul în care apar. Numeroase vaccinuri dau reacții adverse precum: transpirații, vărsături, frisoare sau chiar și febră. În aceste cazuri, este indicat să știți exact cum trebuie să procedați, iar dacă apare o reacție alergică severă să mergeți imediat la medic.

 

 

 

My title page contents