Cum sa reactionezi cand copilul minte

Cand copiii spun minciuni, parintii sunt surprinsi si dezamagiti. Ingrijorarea lor cea mai mare este ca daca la o varsta mica recurge la minciuni, cand va fi mare copilul ar putea deveni un om necinstit. Daca la 3 ani pretinde ca nu stie cine a spart cana, ce va raspunde la varsta adolescentei legat de mirosul de tutun din haine sau de alte situatii importante cu care se va confrunta? In realitate, a invata sa spuna minciuni este o parte a dezvoltarii copilului, ca si a invata sa spuna adevarul. Iar a transmite copilului mesajul ca onestitatea este importanta este un proces, care trebuie sa tina cont de varsta, capacitatile copilului si nevoile sale emotionale. Psihologul Alina Ioana Ciocodan  (Smartbox Family) iti spune cum sa reactionezi cand copilul te minte.

De cele mai multe ori, in fata unei minciuni a copilului, reactia parintelui este una puternica. Sentimentele de dezamagire, ingrijorare, furie ne semnaleaza ca este un moment critic pe care trebuie sa-l gestionam cat mai eficient. La urma urmei, una din valorile de baza ale familiei a fost incalcata, in ciuda repetatelor momente in care i-am demonstrat importanta. Am vrea ca prin raspunsul nostru, copilul sa inteleaga de fapt ce important este adevarul, ce impact are minciuna asupra increderii celorlalti si sa ne asiguram ca greseala nu se va repeta.

Pentru a putea invata o lectie cu adevarat valoroasa pentru viitor, copilul trebuie sa fie intr-o stare receptiva si nu una reactiva. Chiar daca minciuna copilului atinge unul din cele mai sensibile puncte ale noastre ca parinti, punand la indoiala o valoare foarte importanta pentru noi, trebuie sa facem mai mult decat sa reactionam pe moment, in mod automat. Trebuie sa gandim si sa avem un raspuns intentionat, care sa raspunda cel mai bine scopului nostru: acela de a educa valoarea adevarului. Raspunsul nostru trebuie sa fie unul de formare de abilitati si nu de instaurare a fricii si vinovatiei. El trebuie sa-i permita copilului sa auda ce-i spunem, sa inteleaga ca ii vrem binele si ca tot ceea ce trebuie sa faca este sa invete sa faca mai bine data viitoare.

De asemenea, raspunsul la o astfel de situatie trebuie sa ajute si nu sa distruga relatia de incredere, sprijin si conectare dintre parinte si copil. Relatia dintre noi trebuie sa aiba locul central in orice facem.

Pentru a alege un raspuns eficient atunci cand copilul minte, porniti de la urmatoarele 3 intrebari:

“De ce s-a comportat copilul astfel?”

Atunci cand ne punem aceasta intrebare, este important sa avem o atitudine de curiozitate si sa nu ne bazam pe presupuneri. Trebuie sa privim in spatele comportamentului copilului, sa fim deschisi sa aflam mai multe informatii si sa luam in considerare varsta, temperamentul copilului si conditiile in care a aparut comportamentul nedorit. Ganditi-va daca i-a fost frica sa nu fie pedepsit, daca nu a vrut sa va dezamageasca, daca nu cumva simte o presiune prea mare sa va indeplineasca asteptarile, daca a avut nevoie de mai multa atentie. Nu eliminati din start niciuna dintre variante – chiar daca nu considerati ca il pedepsiti sau il presati prea mult pe copil. Perceptia lui poate fi diferita de a voastra. Fiti deschisi sa aflati ce va semnaleaza comportamentul copilului, si pregatit sa faceti schimbari in propriul comportament. De multe ori, schimbarea este necesara mai intai la noi, parintii.
 “Ce lectie doresc sa invete copilul in aceasta situatie?”

Ca il pot prinde si sanctiona oricat de bine s-ar ascunde? Sau vreau sa invete cum sa spuna adevarul intr-o situatie similara?” in functie de raspunsul la prima intrebare – de ce a mintit” – imi pot propune sa-l invat ca exista modalitati mai potrivite de a gestiona situatia dificila cu care s-a confruntat, fara a minti.

“Cum as putea sa transmit cel mai bine copilului aceasta lectie?”

Astfel incat sa beneficieze nu doar pe termen scurt, ci sa formez o valoare care sa il ajute pe termen lung. Copilul are nevoie de ajutorul meu, si nu de dezaprobarea mea.
Uneori, simplul fapt ca o minciuna iese la iveala iar parintele intreaba copilul cu curiozitate despre ce s-a intamplat din punctul lui de vedere, poate fi de ajuns. Copilul poate simti asa numita ”rusine sanatoasa” – o voce a constiintei care ii semnaleaza ca a facut o greseala. Acest semnal este de multe ori suficient pentru invatarea lectiei pe care o doreste parintele, fara a fi nevoie de o metoda suplimentara de disciplinare. Parintele este acolo pentru a-l sprijini pe copil sa gaseasca o solutie mai buna pentru viitor, si pentru a-l ajuta sa o puna in aplicare, si nu pentru a-l sanctiona. Copilul invata sa adopte adevarul si onestitatea nu doar pentru a-i face pe plac parintelui sau pentru a se feri de pedeapsa, ci pentru ca vocea sa interioara ii semnaleaza ca aceste alegeri te fac sa te simti bine cu tine, impacat si linistit. Aceste momente il ajuta pe copil sa priveasca inauntrul sau si sa foloseasca ceea ce simte in alegerile pe care le va face.

Cand raspunsul parintelui la minciuna este acompaniat de furie si cuvinte negative, copilul simte mai degraba umilire si o stare de ”rusine toxica”. Aceasta stare nu implica doar a simti ca ai facut ceva gresit, care poate fi corectat, ci senzatia dureroasa ca este ceva in neregula cu tine, ca persoana.

Rusinea sanatoasa motiveaza copilul sa-si repare greseala. Rusinea toxica il blocheaza, ii da senzatia ca este ceva in neregula cu el si aduce pe termen lung o serie de consecinte negative in relatiile cu ceilalti, in propria imagine de sine, in capacitatea de a se motiva si de a evolua. Copiii trebuie sa se simta bine cu ei insisi ca sa poata invata sa-si schimbe comportamentul.

Nu-i da o pedeapsa, ci sansa de a se corecta!

Explicati-i copilului distinctia dintre comportamentul nedorit, pe care l-a ascuns – de exemplu, ca a stricat jocul – si comportamentul de a minti. Atunci cand stie ca pentru greseala initiala nu primeste o pedeapsa ci sansa de a se corecta si sprijinul parintelui in acest sens, nevoia de a se apara prin minciuna dispare. in timp, copilul invata ca atunci cand greseste sunteti acolo pentru a-l ajuta si nu pentru a-l pedepsi, si apreciati decizia lui de a va spune adevarul mai mult decat dezaprobati greseala pe care a facut-o. Pentru ca a spus adevarul este apreciat, pentru ca a gresit este invatat cum sa repare greseala si sa faca altfel in viitor. Lipsa unui raspuns al parintelui fata de curajul de a spune adevarul (in ideea ca asa era normal sa faca, de ce sa il laud pentru asta?) scade motivatia copilului de a alege si alta data la fel. Aprecierea curajului de a spune adevarul este un pas pe care il facem in educarea onestitatii si increderii.

Mai multe despre cum sa gestionezi minciunile copilului si despre ce mint copiii la anumite varste gasesti pe audiobook-ul Cum gestionam minciunile copiilor.

 

foto Shutterstock.com

Articole asemanatoare:

My title page contents