De ce ne (ex)punem copiii pe Facebook?

Cu totii stim ca aparitia retelelor de socializare ne-a adus modificari in modul cum vedem relatiile, interactiunea, viata sociala si cum ne raportam unii la ceilalti. Retelele sociale ne ofera noi modalitati de a ne satisface nevoile sociale, si asistam acum la un proces de adaptare la aceasta noua oportunitate de exprimare si conectare cu ceilalti. Fiecare dintre noi are o relatie diferita cu Facebook-ul, asa cum si in relatiile directe cu ceilalti suntem diferiti si ne implicam in mod diferit. Ce face insa ca majoritatea dintre noi sa apeleze – mai frecvent sau mai rar, mai deschis sau mai rezervat – la Facebook? Mai mult, cum se explica nevoia tot mai mare a parintilor de a impartasi pe Facebook informatii despre copii, despre viata de parinte, despre relatia cu copilul etc.? De ce, in unele cazuri, preocuparea de a arata celorlalti orice face copilul atinge cote extreme?

Un studiu recent al Universitatii din Boston arata ca folosirea Facebook-ului acopera doua mari nevoi ale oamenilor:

1. Nevoia de apartenenta, de a face parte dintr-o comunitate
2. Nevoia de a-ti afirma propria persoana, de a te prezenta celorlalti
Ca parinti, simtim nevoia de a avea in preajma alti parinti cu care sa ne sfatuim, carora sa le impartasim experientele noastre, care sa se confrunte cu aceleasi dificultati ca si noi. Este o nevoie fireasca, si in conditiile lipsei de timp pentru a tine legatura cu alti parinti in mod direct, Facebookul poate oferi un raspuns la aceasta nevoie. Tot mai multe grupuri de parinti se creeaza, tocmai din dorinta de a strange laolalta persoane ”la fel”, de a le accesa rapid si de a primi imediat raspunsurile asteptate. Spre deosebire de o comunitate ”in carne si oase”, comunitatea online ne ofera cateva lucruri in plus: intotdeauna exista cineva care raspunde prompt, care are o parere, care iti ofera macar confirmarea (prin ”like”) ca ingrijorarea sau intrebarea ta este una valida. In plus, din comunitatea Facebook stii ca ai libertatea sa iesi oricand, este o comunitate controlabila si din acest punct de vedere. Toate aceste beneficii mentin interesul parintilor de a posta intrebari si ingrijorari pe Facebook. In viata de zi cu zi, cei apropiati nu ne ofera (din pacate) de fiecare data sentimentul de apartenenta si confirmarea ca ceea ce simtim, traim sau gandim este auzit, validat, luat in considerare si chiar apreciat.

Numarul de ”like”-uri primit devine o unitate de masura a performantei tale ca parinte.

Tendinta tot mai accentuata de a posta fotografii cu copiii nostri sau informatii despre ceea ce au mai facut raspunde celei de a doua nevoi. Prin copiii nostri, simtim ca prezentam de fapt ceva despre propria noastra persoana, ceva cu sens si cu miza pentru noi. Confirmarile imediate pe care le primim cand postam ceva despre ei se transforma, in mintea noastra, in confirmari ale faptului ca suntem parinti buni, ca am realizat ceva bun si important, ca efortul nostru este apreciat. Si avem atata nevoie sa primim confirmari, intr-o cultura in care inca ne axam mai mult pe sanctionarea aspectelor negative si nu pe aprecierea celor pozitive. Numarul de ”like”-uri primit devine o unitate de masura a performantei tale ca parinte. Disponibilitatea de a da ”like” la o postare a ta masoara prietenia cu ceilalti din retea si cat de mult le pasa de tine. Cu cat postezi mai multe informatii despre copilul tau (inclusiv imagini), cu atat ai mai multe sanse de a afla ca esti un parinte bun si apreciat.
Ambele nevoi sunt umane si firesti. Constientizarea modului in care Facebookul ne ofera oportunitati sa le implinim ne poate sprijini insa sa pastram echilibrul si sa decidem cat din viata noastra dorim sa expunem astfel, si cat prin relatiile obisnuite, directe, cu ceilalti. Cat ne expunem de fapt la intimitatea si cunoasterea oferite de o relatie directa. Atunci cand invatam sa dezvoltam relatii sanatoase direct cu ceilalti (nu prin internet), ne dezvoltam de fapt o viata sociala sanatoasa. Cautand doar confirmarile pe care le primim rapid pe Facebook, nu mai avem sansa de a gestiona o relatie reala, care presupune atat confirmari, cat si lipsa lor sau chiar confruntari. Pe Facebook, relatia cu ceilalti este doar in controlul nostru: aratam doar ce vrem, cat si cand vrem, putem iesi oricand din relatie si primim multe confirmari. Intr-o relatie reala ne putem insa dezvolta cu adevarat. Putem invata sa relationam noi insine mai bine, sa facem noi insine aprecieri, sa ne exprimam nevoile in mod sanatos, sa il cunoastem pe celalalt cu adevarat, sa eliminam noi insine critica si negativismul. Astfel, vom practica aceste abilitati in relatiile importante pentru noi – inclusiv in relatia cu copiii nostri – si le vom incuraja la ceilalti. Daca ajungem sa ne acceptam pe noi insine si sa ii acceptam pe ceilalti intr-un mod sanatos, ii invatam pe copii sa faca la fel. Nu trebuie sa evitam relatiile reale. Relatiile de pe Facebook nu sunt reale, pentru ca nu sunt intre oameni reali, ci intre oameni care aleg ceea ce prezinta celorlalti – relatii intre profiluri.
text: psiholog Alina Ioana Ciocodan (Smartbox Family)

foto Shutterstock.com

Articole asemanatoare:

My title page contents