Asemănarea dintre vergeturi și celulită este aceea că ambele sunt inestetice. Diferența dintre vergeturi și celulită este aceea că una e ceva mai încăpățânată decât cealaltă.

Asemănarea dintre vergeturi și celulită este aceea că ambele sunt inestetice. Diferența dintre vergeturi și celulită este aceea că una e ceva mai încăpățânată decât cealaltă.

 

Nu-i vreo temă care să necesite explicații academice, pentru că orice femeie știe care este diferența dintre vergeturi și celulită. De fapt nici n-ar trebui puse una lângă alta ca și noțiuni, pentru că sunt două lucruri total diferite. Poate doar faptul că ambele se manifestă la nivelul pielii să le aducă în aceeași discuție.

Vergeturi imature, vergeturi mature

Fără să fie vreo problemă medicală, vergeturile sunt spaima viitoarelor mămici, care se tem că vor rămâne cu această amintire a sarcinii. Ce sunt de fapt vergeturile? Sunt niște spărturi în fibrele care alcătuiesc structura normală a pielii. Ele apar la creșterile bruște în greutate sau la creșterea bruscă a volumului unui segment. Cum se întâmplă în principal cu abdomenul și sânii, în sarcină. Deși acesta este momentul în care apar, ele vor fi evident vizibile după descreșterea volumului. Adică după naștere.
În funcție de… ”vârsta” lor, vergeturile pot fi imature sau mature. Cele imature sunt cele apărute de 6-12 luni, sunt de culoare roșie-violacee, și de ele se poate scăpa relativ ușor, cu ajutorul cremelor dermato-cosmetice. Vergeturile mature sunt cele mai ”bătrâne” de un an, cu aspect alb-sidefiu, mult mai greu de făcut să dispară.

Cremele, bune prietene

Decât să te chinuiești să le faci să dispară după ce ai născut, e de preferat să previi apariția lor în timpul sarcinii. Pentru asta, folosirea unei creme anti-vergeturi sau a unor uleiuri pentru masaj va trebui să devină rutină pe parcursul celor nouă luni. Nu te zgârci și folosește din abundență pe abdomen, sâni și picioare. Altfel, doar peelingurile chimice sau mecanice le vor mai putea îndepărta. Și nu-i deloc ieftin.

Celulita se dă bătută

Nu ne sunt deloc dragi vergeturile, dar celulita o detestăm de-a dreptul. Culmea este că de ea se poate scăpa. Nu chiar ușor, ce-i drept, pentru că implică mai multe schimbări. Și multă consecvență. Este necesară o schimbare radicală a stilului de viață, atât în privința alimentației cât și a mișcării. Sunt necesare multe ședințe de masaj și produse anticelulitice. Dar, da, poți scăpa de ea. Au scăpat chiar și femei care ajunseseră în stadiul IV, la care nodulii erau dureroși și pielea denivelată.

Diferența dintre vergeturi și celulită

Ei bine, vergeturilor mature doar laserul le mai vine de hac. Și nici acela nu le va face să dispară ca și când n-au fost niciodată. Dar le va estompa foarte mult. Și cu o micropigmentare ar putea ajunge să fie foarte puțin vizibile. Celulitei, în schimb, pe lângă pierderea în greutate, modificarea stilului de viață, creme și masaje, îi prinde tare bine drenajul limfatic. Așa că diferența dintre cele două probleme ale pielii – sau mai degrabă dintre remediile lor – poate fi inclusiv una financiară.

My title page contents