IUBIREA e revolutionara

IUBIREA e revolutionara. Ea poate muta muntii din loc si ne poate da aripi. Ea e buna si senina. Dar cum arata iubirea in viziunea lui Gáspár György. Ce ne spune Revoluția iubirii?

 

Revoluția iubirii: o altfel de poveste despre atașament și relații – este al doilea volum al psihologului și psihoterapeutului Gáspár György, considerat unul dintre cei mai influenți experți în sănătate relațională ai României. Crescut într-o familie cu multiple neajunsuri și provocări de tot felul, Gáspár își ia inima în dinți și pornește în lumea psihoterapiei, ghidat de știință și practică clinică, pentru a descoperi adevărata putere a relațiilor. Țelul său este clar și extrem de ambițios în același timp, autorul intenționează să descopere secretele prin care noi, oamenii, putem transforma lupta pentru putere într-o luptă pentru iubire. Călătoria devine la scurt timp aventura vieții sale, iar descoperirile sunt descrise în paginile volumului publicat la Editura Povești de Păpădie.

Un cuplu de specialisti

Din fericire, Gáspár nu este singur, în sprijinul lui vin doi dintre cei mai activi psihoterapeuți de cuplu ai tuturor timpurilor, Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt, care susțin revoluția iubirii prin scrierea cuvântului-înainte. Validând astfel munca clinică a autorului, cu o experiență de mai bine de un deceniu în psihoterapia cuplurilor din România, și oferindu-i recunoașterea unor lideri consacrați din domeniul psihoterapiei mondiale.

Optimismul de a merge mai departe

Cartea se vrea a fi un text științific dar, vorba redactorului – Iustina Cojocaru, este mai degrabă un roman integrat în psihoterapie, clădit atât pe studii științifice, cât și pe povești de cuplu care seamănă cu realitatea vieții într-un mod izbitor. Gáspár, este un optimist și un umanist incurabil, el crede că puterea de a face schimbări se găsește în fiecare dintre noi, și tot ce ne mai rămâne de făcut este să ne permitem darul iubirii pornind încrezători din tribul novicilor către cel al înțelepților. Iar dacă ești pregătit, deschide și tu coperțile uneia dintre cele mai captivante cărți ale momentului și devin-o parte din #REvoluțiaRelaționalăÎnRomânia!

Articole asemanatoare:

My title page contents