IWA Charity Christmas Bazaar - 27 de ani în slujba carității și a diversității culturale

Pe 10 decembrie, la Romexpo Pavilionul C3, va avea loc cea de-a 27-a ediție a tradiționalului Bazar de Crăciun IWA, evenimentul filantropic organizat anual de IWA – Asociația Internațională a Femeilor din România. Ediția din acest an reunește peste 50 de țări participante, un număr record în palmaresul IWA Charity Christmas Bazaar. Evenimentul se va desfășura între orele 10:00 – 16:00, iar fondurile strânse vor fi direcționate către o serie de organizații care sprijină persoanele dezavantaje.

 

La reușita acestei ediții aniversare au contribuit peste 30 de misiuni diplomatice, reprezentanți ai comunității internaționale din România, și un număr impresionant de peste 600 de voluntari reprezentand mai mult de 60 de naționalitati. Fondurile strânse din vânzarea produselor tradiționale ale țărilor participante, precum și din sponsorizările directe, vor fi donate prin grant-uri în beneficiul fundațiilor și asociațiilor pe care IWA le sprijină prin această ediție a Bazarului de Crăciun.

Ca în fiecare an, reprezentanții comunității internaționale își vor etala produsele și obiectele tradiționale într-o sărbătoare multiculturală de culori, sunete, arome și gusturi, animată de cântece și dansuri specifice fiecărei țări, toate acestea cu scopul de a veni în sprijinul celor mai vulnerabili membri ai societății. Vizitatorii care vor trece pragul Bazarului de Crăciun vor putea cumpăra cadouri unice, de la obiecte meșteșugărești până la delicatese tradiționale din mai multe țări, și vor putea, totodată, să contribuie la oferirea unei șanse la un trai decent pentru cei nevoiași. Evenimentul este prezidat de către doamna Gladys Abankwa-Meier-Klodt, soția Ambasadorului Germaniei la București, în calitate de Președinte Onorific al IWA Christmas Bazaar, de Marina Coandă Bundac, Președinte al Bazarului de Crăciun, și de Ximena Reyes, Președinte IWA.

„Sunt foarte onorată să fiu invitată să prezidez ediția din acest an a IWA Charity Christmas Bazaar. Cu toate că acesta este primul Bazar de Crăciun organizat de IWA la care particip, acest tip de evenimente de fundraising îmi sunt familiare. În copilărie am ajutat-o deseori pe mama mea când gătea specialități din Ghana și m-am bucurat de rezultatele muncii și energiei mele creative pe care o puneam în slujba persoanelor dezavantajate la bazarurile organizate în Rusia și India. IWA Charity Christmas Bazaar oferă o ocazie unică de a mobiliza diplomația multiculturală și de a-i aduce laolaltă pe expați și pe români deopotrivă, într-un melanj extravagant al produselor tradiționale, mâncarurilor și băuturilor, al dansului și muzicii și al interacțiunii dintre oameni. Cred că nu există un mod mai eficient de a îmbina afacerile și plăcerea pentru a strânge bani pentru acțiunile caritabile ale IWA”, a spus Gladys Abankwa-Meier-Klodt, Președinte Onorific al IWA Christmas Bazaar.

IWA – Asociația Internațională a Femeilor din România este o organizație non-guvernamentală și non-profit, inițiată în 1978, formată din membre provenind din Corpul Diplomatic acreditat în România, dar și din comunitatea civilă – culturală sau de afaceri – reprezentând peste 40 de țări.

Articole asemanatoare:

My title page contents