Lumea interioara a copiilor

Daca vrei sa te simti un parinte luminat, uite o carte de care sa tii aproape: Creierul Copilului Tau scrisa de Dr. Daniel J. Siegel impreuna cu Tina Payne Bryson. De aici vei afla cum sa ii ajuti pe copiii cu varste intre 0 si 12 ani sa ajunga sa sa aiba un creier integrat.

 

Cartea contine strategii de functionare usor de pus in practica. Nora Neghina de la Pagina de Psihologie a pus-o in practica pe aceasta – Acorda atentie lumii interioare.

Fiica mea de 6 ani mi-a marturisit intr-una din discutiile noastre anterioare ca unele frici pe care le are seara la culcare provin de la personajele negative din desene animate (in special Baba Cloanta din Alba-ca-Zapada si Malefica din Frumoasa din Padurea Adormita).

Astfel ca la ora culcarii cand pentru a nu stiu cata oara am auzit „Dar nu vreauuuu sa dorm singuraaa…! Mi-e fricaaa…!” am trecut la treaba. M-am uitat la ea si am intrebat-o: „Tot Malefica aia nu te lasa in pace?” Si-a ridicat ochisorii mari si a dat din cap, in speranta ca o sa-i spun bine hai sa dormi cu noi. „E infricosatoare, cu mantia aia mov lunga si coarnele alea negre, nu?” Alta incuviintare si un suspin. „Ce crezi tu ca am putea face ca sa ii schimbam infatisarea si sa o facem sa nu mai fie asa urata si ingrozitoare? Hai sa inchidem ochii [si chiar i-am inchis] si sa ne imaginam cum am putea sa o modificam. Vrei sa-i adaugam niste buchete de flori in jurul coarnelor? Sau am putea sa o imbracam in costum de baie si sa-i dam o galetusa sa se joace la nisip?” Am auzit un pufnet si un ras cristalin… „Oh nu mami, am putea sa-i punem un tutu roz si o coada de magar” Am inceput sa rad exagerat si sa reiau caraghioseniile pe care mi le spunea ea. Si pe masura ce ii mai adauga Maleficei un accesoriu caraghios simteam cum trupusorul ei incordat se destinde, semn ca teama se disipa.

Apoi a vrut sa o modifice si pe Baba Cloanta, si i-a agatat de negul de pe nas niste globuri de Craciun.

Strategia propriu-zisa si Roata Constientizarii

In engleza, strategia poarta numele de SIFT (ceea ce in romana se poate traduce prin a cerne) si provine de la

  1. Sensations (in romana senzatii),

  2. Images (in romana imagini),

  3. Feelings (in romana sentimente) si

  4. Thoughts (in romana ganduri).

Aceste 4 domenii sunt cele de baza, pe care un copil le-ar putea folosi pentru a „vizualiza” ce se intampla in propria minte, in lumea lui interioara, prin intermediul unui exercitiu de meditatie numit „Roata Constientizarii” (in engleza Wheel of Awarness). In acest exercitiu (adaptat de data aceasta pentru copii) mintea este descrisa ca o roata avand in centru un butuc si spite care pornesc din centru catre marginea exterioara. Marginea reprezinta lucrurile carora le acordam atentie sau de care devenim constienti: ganduri, sentimente, senzatii, imagini, perceptii, amintiri, vise, etc. Identificand pe rand aceste diferite procese interne, copiii isi dezvolta mindsight-ul, adica capacitatea de observare a mintii, si in final constientizandu-le, pot influenta gandurile, dorintele, emotiile in sensul dorit.

Continuarea o poti citi AICI.

 

 

My title page contents