Noi in anul 2000, cand nu vom mai fi copii…

Nu cred ca parintii mei m-au placut. Mi-au pus un ursulet viu in patut cand eram mic” – glumea la un moment dat Woody Allen.

Nu stiu vreun parinte care sa fi pus un ursulet viu in patul copilului. Imi amintesc doar de unul care isi hranea aligatorii tinandu-si in brate fiul in varsta de o luna, lucru despre care in continuare refuz sa cred ca este cool! Cunosc, in schimb, multi parinti care le-au pus copiilor in minte o multime de ganduri care peste ani s-au transformat in monstri. Si ii stiu bine pe acei copii, azi adulti si parinti la randul lor.

In ciuda faptului ca lucreaza continuu la ei, citesc carti de dezvoltare personala, psihologie, psihanaliza, fac yoga, merg la toate seminariile Lisa Bourbeau si Jacques Salomé , stiu pe de rost cartile lui Siegel si Alfie Kohn, au un life-coach, mananca raw vegan, conduc multinationale, merg saptamanal la biserica sau se catara pe munti, tot nu reusesc sa se elibereze de ranile emotionale ale trecutului. Ba cad si ei in aceleasi capcane, in rolul lor de parinti, pe principiul noi in anul 2000, cand nu vom mai fi copii, vom face ce-am vazut candva (apreciati, va rog, ca nu v-am naucit cu teza vreunui psiholog celebru:)
Sa (va) lamuresc: nu fac parte din tabara celor care cred ca toate nenorocirile ni se trag din copilarie. De pe la 30 de ani incolo, chiar nu cred ca mai tine scuza cu parintii rai si neintelegatori. Insa nici n-o sa ma prindeti vreodata spunand ca un copil e un animalut care trebuie dresat.
Eu insami am intrat „asumat” – ca tot se poarta vorba asta – in zona numita azi „parenting”, din dorinta de a fi un parinte (cat mai) bun pentru copilul meu. Si tot am comis nenumarate greseli. Pe unele le-am recunoscut (da, si fata de copilul meu!), pe altele nici macar nu le-am constientizat. Dar daca va veni vreun moment in care fiica mea ma va mentiona prin vreun cabinet de psihoterapie, stiu ca n-o sa ma acuze ca nu am incercat, ca nu am fost empatica sau ca nu mi-a pasat. Oi comite altele, dar macar in privinta asta am cugetul impacat.
N-o sa va fac aici o lista cu lucruri pe care sa NU le spui copilului vreodata. Ar fi prea multe si prea aproape de casa (a mea sau a prietenilor mei). Va spun doar ca daca as avea o superputere, m-as folosi de o bagheta magica si as bloca pentru totdeauna in gatlejurile parintilor acele vorbe care amputeaza emotional si psihologic si care surpa, chiar si la 40 de ani, la temelia increderii in sine, construita, oricum, cu mari eforturi.

Simona Calancea

 

foto Shutterstock

Articole asemanatoare:

My title page contents