Noua direcție în hairstyling - hiper-personalizarea

Unicitatea fiecăruia dintre noi are nevoie să iasă în evidentă. Putem face acest lucru apelând la forme de exprimare, care vorbesc cel mai puternic despre modul nostru de a fi. Părul este una dintre ele. De la tunsoare până la culoare și styling, acesta oferă posibilitatea evidențierii atât a celor mai frumoase trăsături, cât și a personalității noastre.

 

Londa Professional răspunde acestei nevoi de personalizare până la cele mai fine detalii, cu tehnica de colorare Hair Strobing. Împrumutat din machiaj, conceptul strobing se focusează pe iluminarea trăsăturilor. Tradus în domeniul hairstyling-ului, esența rămâne aceeași, dar calea o reprezintă diferitele tehnici de colorare a părului.

Personalizarea culorii

„Hair Strobing presupune aplicarea nuanțelor deschise în zona conturului feței, care de obicei captează razele soarelui. Distribuirea culorii se face ținând cont de tunsoare. Rezultatul este un contrast blând, dar vizibil între nuanțe, care accentuează trăsăturile și creează un look cu un aspect foarte proaspăt” detaliază Bogdan Mirică, hairstylist Londa Professional, owner Londra 17.

Ca acest efect să se mențină proaspăt, este nevoie de o îngrijire adecvată. „Părul hidratat va ajuta culoarea să arate mai strălucitoare și mai uniformă, de aceea este important să nu folosești apă fierbinte, atunci când te speli. Apa fierbinte poate mătui nuanța deoarece se deschide cuticula, ceea ce face ca pigmenții de culoare să iasă din păr. De asemenea, este indicat să folosim produse de îngrijire bogate în ingrediente cu rol hidratant, cum sunt cele din gama Velvet Oil de la Londa Profesional” ne sfătuiește Bogdan Mirică.

Noua direcție în hairstyling – hiper-personalizarea

Un produs must-have pentru îngrijirea zilnică a părului este uleiul. Velvet Oil are o formulă usoară, ce reface structura părului, fără să îl încarce. Cu un parfum evocator, acest produs oferă o experiență senzorială bogată, putând fi folosit atât pe părul umed, pentru protecție termică, cât și pe părul uscat, pentru efect antistatic.

În sezonul toamnă/iarnă 2017 optează pentru personalizare. Pune-te în evidență și bucură-te de părul tău.

 

Bogdan Mirică este stilist cu o experiență de peste 10 ani, iar din 2008 face parte din echipa Londa Professional Romania. De-a lungul carierei, Bogdan Mirică s-a specializat la cursuri la Academia Sassoon Londra, Tony&Guy, Patrick Cameron și la Hob Academy. În 2013 și-a deschis propriul salon în București, Londra 17. Bogdan Mirica a participat de doua ori la Stage Is Yours din cadrul evenimentului Destination Lifestyle Event, prima oară fiind în 2015, în Grecia, iar a doua oara in 2017 la Dubrovnik.

 

My title page contents