La cea de-a 13-a ediție a Galei United Way România, oameni, organizații și companii care schimbă comunitatea în mai bine au fost răsplătiți pentru rezultatele remarcabile de peste an, obținute prin implicarea în proiectele Fundației United Way România.

 

Evenimentul – care a reunit pe 13 martie, la Hotel Marriott, aproape 200 de invitați, din companii, organizații neguvermentale, instituții, precum și diplomați, artiști și jurnaliști – s-a desfășurat sub semnul VIITORULUI, subliniind astfel dreptul la un viitor mai bun pentru copiii și tinerii vulnerabili. Fiecare dintre ei este un viitor adult care poate atinge succesul dacă primește ajutorul de care are nevoie la momentul potrivit.

Organizații, companii, donatori și voluntari care rescriu destine – premiați la Gala United Way 2018

La această ediție a Galei, United Way România a acordat premii unui număr de 23 companii și 45 donatori individuali majori. De asemenea, au fost premiate 12 Centre Comunitare, 3 organizații, 3 voluntari și 5 reprezentanți ai instituțiilor publice, profesori și specialiști din sectorul non-profit. Artiști și designeri români care au sprijinit anul trecut programul United Way România  de prevenire a abandonului școlar au urcat și ei pe scena Galei și au fost premiați pentru implicarea lor. Câștigătorii au fost aleși dintr-un total de peste 150 de parteneri United Way : 70 de companii, peste 85 organizații non-profit și instituții care susțin activitatea United Way România, precum și din rândul celor peste 2100 de voluntari care au contribuit cu timpul, cunoștințele și expertiza lor la misiunea United Way.

Despre Gala United Way 2018

”Ne simțim norocoși să avem alături parteneri care ne sprijină în misiunea noastră, de a oferi tuturor, indiferent de mediul în care s-au născut, o șansă la un viitor mai bun. La United Way România știm că viitorul este compus din multe zile de ASTĂZI și suntem onorați să contăm pe sprijinul companiilor, organizațiilor și voluntarilor care își pun la dispoziție resurse, timp și fonduri pentru a ne ajuta să rescriem destine” –  a declarat Cristina Damian, Director Executiv United Way România.

2017

În 2017, cu sprijinul oferit de 70 de companii, 2000 de donatori individuali, 2110 voluntari, United Way România a ajutat peste 12.900 de copii, tineri, adulți și bătrâni care se confruntă cu probleme sociale severe.

7500 de copii din medii dezavantajate au fost sprijiniți să meargă la școală și să își continue educația, 1400 tineri din centre de zi/plasament, persoane care locuiesc în stradă, mame singure, persoane cu dizabilități, părinți și tineri din familii sărace au fost ajutați să se integreze social și profesional.

Alți  4100 de copii, adulți și vârstnici au primit îngrijiri sociale și acces la servicii medicale necesare unui trai decent.

 

Gala United Way a fost prezentată de Sonia Argint Ionescu (TVR) și s-a bucurat de prezența E.S. Hans Klemm, Ambasadorul SUA în România,  E.S. Stella RonnerGrubačić, Ambasadoarea Regatului Olandei în România, E.S. Tamar Samash, Ambasadoarea Israelului în România și a lui Benedikt Saupe, Consilier Adjunct Șef de Misiune, Ambasada Austriei la București.

 

Printre invitații speciali ai Galei s-a numărat și psihologul György  Gáspár psiholog, psihoterapeut pentru copii și adolescenți, cuplu și familie, autor al cărților Copilul Invizibil și Revoluția iubirii.

 

Organizarea Galei a fost posibilă cu sprijinul companiilor Kinstellar, B-Braun, GSK și Raiffeisen Leasing.

Despre Fundația United Way România

Fundația United Way România susține programe și inițiative sociale care îmbunătățesc viețile copiilor, adulților și vârstnicilor aflați în dificultate. Activitatea Fundației se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. United Way România acționează ca un organizator comunitar, mobilizând o rețea extinsă de parteneri din comunitate – ONG-uri, companii, instituții publice, lideri din societatea civilă, donator și voluntari – să își coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv.

My title page contents