Parintii nostri, dragii de ei

Maria e mama de doi baieti blonzi si frumosi. Insa, si ea, la randul ei, e copilul unei mame. Asa ca, azi, Maria a ales sa scrie despre parintii nostri.

 

Cand l-am avut pe Matei, primul nostru baietel, m-am facut dintr-o data desteapta. Nu il sensul ala bun, din pacate! Stiam eu mai bine si pentru doamna blonda din parc si pentru cea bruneta de la coafor. Si, tot asa, si pentru vreun tata de la coada de la banca! Mi-a trecut (relativ) repede chestia asta. Pe la vreun an de viata al copilului, am inceput sa arunc din balonul meu cu aer cald judecatile de valoare emise mental la adresa altora.  Atunci mi-am regrupat eforturile, gandurile, energia buna si iubirea asupra familiei mele si abia apoi asupra celorlalti.
Si asa bine mi-a facut treaba asta! Nu am scapat de toate atotsuficientele, dar cand vine una ii multumesc ca a trecut prin capul meu si o las sa plece! Am lucruri mai luminoase de facut!

Totul e o alegere

Ei, cu relatia cu parintii mei s-a intamplat la fel, dupa ce am devenit parinte. Mi-am zis in barba: “Aha! Puterea (in sensul cel mai bun al cuvantului – Captain Planet style) e la mine acum. Eu nu o le sa fac niciodata copiilor mei ce mie nu mi-a facut bine. Da’ de unde! De cate ori nu m-am surprins in momente de criza vorbind “ca mama sau tata”. Si poate nu le-am facut baietilor mei ceva ce mie nu mi-a placut sa primesc in (mica) copilarie, dar sigur le-am facut altele. Pe care o sa le scoata si ei intr-o terapie sau alta sau la o FIFA sau un tenis cu prietenii lor. SAUUU o sa mi le “arunce” in fata! Asta m-ar bucura cel mai mult! Sincer! Eu zic (acum) ca le-as putea duce!

Cum fac eu?

In timp insa, in 7 ani si jumate, de cand sunt mama, mi-am dat seama ca nu suntem deloc 2 tabere (chiar 3): bunici/parinti/nepoti.  Suntem unii singuri! Cu toate ale noastre! Bune si rele! Si schimbarea (daca este sa vina vreodata) vine din omul acela insusi si la niciun indemn exterior! EL face cand VEDE, AUDE, POATE ceva pentru el si apoi pentru cei din jur!

Suntem unii

Da, ma deranjeaza cand mama si tata le dau desene copiilor mei, desi stiu foarte bine ca de la noi nu primesc decat de Paste si Craciun. Da, ma ingrijoreaza ca le dau dulciuri nesanatoase pe sub mana, desi stiu ca noi nu folosim. Da, nu imi place deloc cand ii conditioneaza mai mult sau mai putin voalat.

DAR ma indoiosaza profund cand ii aud cum isi trec peste tabuuri adunate 60 de ani si le spun copiilor mei “Te iubeste bunica! Te iubeste bunicu’!”

Da, ma bucura cand ii vad cum se straduiesc sa le pregateasca 500 (exagerez!) de borcane de zacusca, compot fara zahar, dulceata asisderea la sfarsitul verii.

Si mamele invata

Si da, am plans cu sughituri cand mama mea mi-a scris in tabara de familii in care m-a insotit ca de cand sunt eu mama ea a invatat multe de la mine. Si-apoi m-am pus pe buza cortului si am mai plans o tura cand am citit ce a scris in caietul pentru mine despre nasterea si primele luni din viata mea.

Fiecare e diferit

Ideea este ca habar nu avem ce este in sufletul celuilalt! “Eu sunt eu si tu esti tu, mama!”, cum spune Stefan al meu. Eu nu stiu tot ce este in sufletul parintilor mei, doar imi pot imagina!

Tot ce putem face este sa acceptam imprejurul si sa ii trimitem lumina, iubire, caldura, drag, ca bulgarele asta de bunatate sa creasca pe zi ce trece mai mare!

Articole asemanatoare:

My title page contents