Parintii si restul lumii

Dragi parinti, stim ca pana la voi nimeni nu a inventat roata, nu a descoperit focul si nu a schimbat vreodata un scutec de bebe. Ca sunteti toti o specie rara ce merita premiata cu distinctii inalte. Ca veti ramane in istorie ca niste realizatori ai absolutului. Stim. Pana la urma nu oricine se angajeaza sa perpetueze viata pe pamant. Si sa-si asigure binemeritatul pahar de apa la batranete. Unii prefera sa ramana ”liberi”, fara mostenitori si fara responsabilitati multiple. Fiecare cu prioritatile lui. Recunoasteti insa ca, dincolo de sacrificiile facute cu sudoarea fruntii, mai aveti multe de invatat. Ce ne îndreptateste pe noi, egoistii care-si dorm linistiti noptile, sa va dam sfaturi? Ei bine, experienta.

Sa incepem cu inceputul.
Cunoasteti momentele acelea cand, dupa zile intregi de refuzuri, negocieri si tras de maneca, acceptati sa va lasati pruncusorul acasa, ca sa va intalniti cu noi, prietenii ignorati adesea din preistorie? Da, intelegem ca mogaldeata proaspat adusa pe lume va solicita atentia toata si ca vreti sa ii fiti alaturi cand face cacuta sau cand plange ca unul ce si-a pierdut salariul la pacanele.

Daaar, din vreme ce ati lasat-o cu instructiuni complexe de folosire, pe mainile unei armate de specialisti – bunica paterna, matusa materna, dadaca si minim o bucata vecina de palier – de ce simtiti nevoia obsesiv-compulsiva sa verificati daca a mancat, a adormit, a ragait, s-a partait, s-a uitat la tavan si a inganat suav ”ma-ma”?

Chiar atat de plicticoase vi se pare povestile noastre despre munci, stresuri cotidiene si destinatii exotice? Atat de neinteresanti am devenit dintr-o data, doar pentru ca nu am gazduit nimic în uter ori, in cazul barbatilor, pentru ca nu am sadit seminte roditoare?
Va rugam din suflet, daca nu va simtiti pregatiti sa va detasati, fie si pentru o jumatate de ora, de tumultul sarcinilor parintesti, nu o faceti. Amanati-ne pana cand vom putea aborda si alte subiecte in afara de biberon, alaptare, reflux de supt, colici, frisoane, urlete, somn, nesomn si jucarii.
Ceea ce ne duce cu gandul la urmatorul punct al pledoariei prezente: registrul discutiilor.
Din nou – stim ca sunteti extaziati datorita perfectiunii copilului personal, ca il divinizati la propriu si ca orice mic gest pe care Praslea il face reprezinta un eveniment major in Univers. Ca notele de la scoala, premiile, talentul, modul in care se scarpina in cap si arunca baloane cu apa de la balcon trebuie impartasite cu insistenta celor din jur.

Sigur, este emotionant sa va auzim povestind cum a facut prima oara la olita. Insa nu putem asculta la nesfarsit comentariile solemne despre frumusetea, intelectul si tranzitul intestinal al fiicei/feciorului din dotare. Oameni suntem.

Voi detineti un urmas (sau doi, trei, patru, cinci) in jurul caruia gravitati fanatic, v-ati pierdut interesul pentru celelalte subiecte ”profane”. Noi vietuim in continuare singuri pe lume (a.k.a. fara copii), motiv pentru care cedam nervos dupa primele 10 minute de relatari casnice.
Ceea ce ne duce cu gandul la urmatorul punct al pledoariei prezente: semnificatia faptului de a fi mama sau tata.
Multi dintre fericitii posesori ai unui bebe mic, dragalas si rotund declara ca de-abia dupa largirea familiei si-au descoperit adevarata menire in viata, rostul, desavarsirea. Ca, pana la puiul de om dependent in totalitate de ei, nici macar nu aveau habar de irelevanta lor ca fiinte umane. Ca in reproducere sta ori ar trebui sa stea ratiunea tuturor de a fi.

Desigur, convingerea nu insufleteste de la primul la ultimul parinte, insa pe majoritatea da. Si nu doar ca ii insufleteste, dar se si desprinde vizibil din atitudinea lor fata de semenii lipsiti de succesori. Ca si cum noi, ne-reprodusii, suntem demni de compatimit cand ne amagim ca slujba, hobby-urile, relatiile sau diversele nimicuri de zi cu zi pot garanta implinirea.

Ce indrazneala ciudata, sa sfidam experienta eroinelor care au suferit durerile facerii, pe a eroilor care au ”penetrat” misterul aspru al vietii!
Poate ca voi ne cunoasteti mai bine si intuiti cum tanjim, in secret, sa schimbam scutece, sa preparam pireuri, sa ne trezim de 10 ori pe noapte, sa cautam gradinita perfecta, meseria perfecta, viitorul perfect pentru cel mic. Caci, in absenta acestor lucruri, suntem niste bieti muritori, patetici de-adevaratelea si fara vreo realizare notabila la maturitate. Goi in interior.

Lasati-ne, totusi, dreptul de a alege ce, cum si cand ni se potriveste. Cuvantarile inaltatoare despre bucuria nasterii nu rezolva nimic.
Acestea fiind spuse, adaugam numai: doamnelor si domnilor cu copii, bucurati-va de ei, mandriti-va, fiti fericiti. Dar manifestati si putina blandete fata de restul lumii. Stiti voi, fata de prietenii predispusi la cascat (sau, mai rau, la trantit usa/telefonul in nas) atunci cand incepeti sa elogiati mersul de-a busilea sau continutul unui pampers folosit.
Va multumim!

text: Genia Viziru, foto:Shutterstock.com

 

Articole asemanatoare:

My title page contents