Mi-am scris acest text pe post de reminder pentru la anul, cand o sa fiu si eu cuprinsa de febra examenelor pe care le va sustine fiica mea. Azi imi permit sa fiu la fel de semi-ingrijorata pentru viitorul ei, cum sunt de cand am descoperit ca productiile scrise ale profesorilor mai scapa cate-un i pe alocuri si ca dezacordurile semneaza si ele procesul verbal la sedintele cu parintii.

Nu cred ca e foarte usor sa fii elev in zilele acestea. Tentatii tehnice, parinti stresati si distanti fata de partener, copil si sine, stare de confuzie generala si repere alterate (caci, ia, explica-i tu copilului de ce trebuie sa invete mai mult si mai bine, cand toti cei pe care scoala nu i-a obosit prea tare au bani, faima, fani si fun) pot bulversa orice copil. Chiar si pe unul „de nota 10” – cum obisnuiesc inca profesorii din ce in ce mai acriti de sistem sa spuna.

Inca si mai bulversati sunt parintii. Toti isi doresc ca „ala micu” sa intre la un liceu bun, „sa aiba cat mai multe oportunitati”, „sa faca ceva cu viata lui”. Aproape fara exceptie, cei care-si mana copiii in lupta, ii duc la meditatii intensiv(e), ii biciuiesc cu reprosuri pentru vreun 7 si ii coplesesc cu iphone-uri pentru vreo teza trecuta cu succes sunt fostii elevi de nota 9 (8 sau 10), azi – parinti si oameni „de succes”! Ei ocupa posturi de middle management prin multinationale, si-au sacrificat zilele de nastere si concediile pe altarul functiei de CEO, au 3 programari la psihoterapie pe saptamana, merg la yoga, masaje si fac sporturi extreme (hei, whatever works!) si au poseta si torpedoul masinii burdusite cu anxiolitice si somnifere, pe motiv de rate mari si mici atacuri de panica.

Ei sunt aceia care traiesc o viata plina pe facebook si o a doua, goala, in propriul apartament, situat neaparat intr-un cartier rezidential si dotat cu aparatura care a costat mai mult decat bugetul unei tari din lumea politically correct (!?) numita „a treia”.

Cineva mi-a spus acum ceva timp, in toiul unor ingrijorari legate de scoala si viitorul copilei, ca ar trebui sa fac o alegere – vreau sa am un copil premiant sau vreau sa am un copil (si mai apoi adult) fericit?

we kindly remind you ca a fi „de succes” nu este = cu a fi fericit!

Pusa in acesti termeni, goana dupa liceul bun nu mai pare atat de importanta, nu? Dar, ca orice parinte plin de intentii bune, recidivez constant in anxietatile mele (nu chiar fara de temei). Asa ca mi-am scris acest text pe post de we kindly remind you ca a fi „de succes” nu este = cu a fi fericit!

N-o sa le urez parintilor aflati in infrigurata asteptare sa le intre copilul la o scoala buna, ci le voi dori sa intre unde va fi (overall) mai bine pentru el!

 

foto Shutterstock.com

Articole asemanatoare:

My title page contents