Rujeola la copii

Rujeola este una dintre cele mai comune boli ale copilăriei. Aceasta afectează, în principal, copiii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani și este cauzată de virusul rujeolic, un virus din familia paramixovirusuri, care este transmis prin contact direct, prin salivă și respirație. Acest grup de virusuri cauzează, în general, afecțiuni respiratorii. Rujeola se transmite atunci când o persoană infectată tușește sau strănută. 

 

Rujeola, etapa inițială

Rujeola are o perioadă de incubație de 10-15 zile și se manifestă inițial cu febră, tuse, conjunctivită și frisoane. În următoarele ore, pe mucoasa gurii apar pete albe numite pete Koplik. După 3-4 zile, pe tot corpul, începând de la cap și gât, apar pete roșii neregulate, ușor în relief.

Simptomele inițiale includ:

– febră (38 grade Celsius sau mai mare);
– rinoree (scurgerea de secreții din nas), strănut;
– senzația de gât uscat, tuse persistentă;
– creșterea în volum a ganglionilor latero-cervicali;
– diaree;
– oboseală, inapetență (pierderea poftei de mâncare);
– uneori poate apărea și o lăcrimare discretă.

Cât durează rujeola la copii

Rujeola durează aproximativ zece zile, la sfârșitul căreia petele sunt uscate. Copilul este contagios cu două zile înainte ca primele simptome să apară și până la 4 zile după apariția bubițelor.

Ce măsuri să iei pentru copilul tău

Tratamentul rujeolei prevede în special administrarea de antipiretice pentru febră, și sirop sau picături pentru a trata o posibilă tuse.

Diferența dintre rujeola și varicelă

La început, simptomele rujeolei pot fi destul de similare cu cele ale unei gripe comune: frisoane, tuse, febră. După aproximativ trei zile de la apariția primelor simptome, petele roșii încep să apară pe corp și încep să se răspândească în organism pe o perioadă de 40-72 de ore. Vărsatul de vânt (varicela) se manifestă prin vezicule care se umplu cu puroi și care sunt ușor de distins. Cea mai importantă diferență între rujeolă și varicelă, cu toate acestea, se referă la complicațiile fiecărei bolii și, prin urmare, gravitatea acestora în parte. Cele mai frecvente complicații ale rujeolei sunt: diaree (8%), otita medie (7%) și pneumonie (6%), prin urmare suprainfectări bacteriene. Encefalita acută poate să apară în 0,1% din cazuri.

Rujeola și vaccinul

Vaccinarea nu este obligatorie, dar se recomandă de către Ministerul Sănătății, deoarece rujeola poate duce, în cazuri rare, la complicații cum ar fi pneumonia și encefalita, o infecție a creierului care afectează un pacient dintr-o mie, și care poate provoca leziuni ale creierului și retard mintal. Vaccinul rujeolic este conținut în vaccinul triplu ROR– care este rujeola, oreion și rubeola.

 

My title page contents