Teama de naștere

Teama de naștere apare și din cauza nenumăratelor griji pe care și le face viitoarea mamă. Pentru a alunga această teamă este util să cunoască anumite lucruri și să-ți pregătească nașterea așa cum se cuvine. De exemplu, alegerea din timp a spitalului unde urmează să nască, participarea la cursuri prenatale, toate acestea îi vor da o stare de liniște. Este indicat să-și împărtășească temerile cu ginecologul și să aibă cunoștință de modul în care va naște, să afle toate detaliile, pentru a nu se confrunta cu o situație total necunoscută.

 

Până în ultimul trimestru, teama de naștere nu apare, deoarece nașterea este văzută ca un eveniment încă departe. În plus, viitoarea mamă este distrasă de multe alte gânduri: preocuparea pentru vizitele și examinările care trebuie făcute, indispozițiile sarcinii din diferitele luni și multe altele. La un moment dat, cu cât se apropie momentul nașterii, apare și teama: cum voi naște ? Voi simți durerea? Ce se întâmplă dacă ceva nu merge bine?

Teama de naștere

Este de fapt, o frică normală. Deoarece este normal ca viitoarea mamă să știe și să aibă parte de condiții bune de naștere. Dacă este la prima naștere, există incertitudinea de a nu știi la ce să se aștepte. Dacă, în schimb, nu e la prima experiență, poate o sperie amintirile din trecut. Poate nu a avut parte de cea mai bună experiență. În ambele cazuri, nașterea este percepută în mod intim ca un obstacol în calea depășirii unei misiuni importante, ceva periculos. O teamă care persistă în ciuda progresului medicinei și care este denumită clinic tocophobia.

Nu te gândi prea mult la imprevizibil

Este adevărat: la fel ca în toate evenimentele vieții, inclusiv la traversarea drumului, chiar și în timpul sarcinii sau în timpul nașterii, la un moment dat ceva ar putea merge prost. Acest lucru nu înseamnă totuși că trebuie să rămâi blocată de frică. Acest lucru nu înseamnă negarea faptului că este posibil să existe un anumit risc, ci pur și simplu să-l accepți ca pe un fapt al vieții. Mai bine te preocupi și ai grijă de tine, pentru că dacă tu ești bine și bebelușul va fi.

Durere: există, dar poate fi depășită

Una dintre temerile principale ale părinților, dar mai ales a viitoarelor mame, este că durerea este atât de intensă și atât de grea încât nu o pot suporta. Această teamă este hrănită și de poveștile terifiante ale mamelor care au trecut deja prin experiența nașterii sau din ceea ce citiți pe diverse forumuri. Nu trebuie să vă încărcați cu povestea/problemele nimănui. Fiecare naștere e unică și nu se compară una cu alta. Nu trebuie să treceți obligatoriu prin ceea ce a trecut prietena sau vecina. Stați departe de astfel de povești.

Pentru a accepta ideea de durere, s-ar putea spune că, teoretic, este o parte a ancestrală a tuturor femeilor. Dar, totodată, este mai bine ca femeia să știe că există diverse tehnici pentru ameliorarea durerii: cele naturale – nașterea în apă, și cele farmacologice, cum ar fi anestezia epidurală.

Nu ține totul înăuntru

Temerile nu trebuie ascunse. Stați de vorbă cu medicul care vă urmărește sarcina, cu mama, cu cea mai bună prietenă, cu oameni care știu să vă asculte și să vă încurajeze. Dacă e nevoie, nu refuza un suport psihologic pentru a dezamorsa anxietatea și grijile și pentru a avea o sarcină armonioasă până în momentul nașterii.

Participați la cursuri pregătitoare

Cursurile prenatale ajută foarte mult pentru a atenua temerile, pentru a clarifica îndoielile, și a cere sfaturi.

 

 

My title page contents