Zilnic avem o multime de taskuri si responsabilitati, iar presiunea indeplinirii lor vine incarcata cu foarte multe griji. Pare firesc sa ne ingrijoram, dar in realitate acest lucru se manifesta in corp sub forma de boli. Ingrijorandu-ne avem impresia ca detinem controlul si putem preintampina anumite situatii. Oare asa este? Sau nu facem decat sa punem si mai mult focus pe ele si sa atragem materializarea lor?

 

 

Atunci cand te ingrijorezi, faci de fapt proiectii, traiesti in viitor si creezi terenul perfect pentru anxietati. Investesti cu multa energie un gand, in loc sa iti asumi prezentul. Cand renunti la control, te poti concentra mai bine la ce se intampla in momentul de fata.

Corpul raspunde la stres prin eliberarea de hormoni, cum este de pilda cortizolul. Acesti hormoni pot creste nivelul zaharului din sange dar si pe cel al trigliceridelor. Totodata, hormonii pot provoca reacții fizice precum ameteala, senzatie de gura uscata, accelerarea ritmului cardiac si a respiratiei, oboseala, dureri de cap, dureri musculare, greata, transpiratie. In cazul persoanelor care sufera de anxietate cronica, urmarile poti fi si mai grave, ajungand pana la probleme cardiace.

Stiind aceste lucruri, crezi ca este util sa te ingrijorezi? Este evident ca nu ajuta la nimic. Daca esti o persoana care obisnuieste sa isi faca griji, invata sa te distantezi de aceasta obisnuinta.

  1. Fa sport. Exercitiile fizice stimuleaza productia de hormoni precum endorfina si dopamina, care te vor face sa te simti mai fericit si mai relaxat. In plus, te ajuta sa te concentrezi mai bine, sa fii mai focusat si sa faci mai bine fata stresului.
  2. Mananca sanatos. Ingrijorarea stimuleaza apetitul. In acele momente suntem tentati sa mancam dulciuri sau fast food, pentru ca ne dau rapid o stare de bine.
  3. Consuma cofeina cu moderatie. Aceasta are rol excitant pentru organism, iar in cazul persoanelor anxioase poate fi declansatorul unui episod de panica.
  4. Constientizeaza motivele de ingrijorare. Rezerva-ti 15 minute in fiecare zi in care sa te gandesti la ce te ingrijoreaza si apoi incearca sa te detasezi.
  5. Invata sa te relaxezi. Respira profund, din abdomen, mediteaza, asculta muzica de relaxare sau practica yoga. Atunci cand suntem relaxati, ajunge mai mult sange la creier iar acesta iese din starea de alerta specifica momentelor de ingrijorare sau panica.
My title page contents