Urania Cremene e si ea OM

Urania Cremene

O stiti pe Urania Cremene? Sunt sigura ca ati auzit de ea: este expert in parenting, speaker si coach. Si, mai presus de toate e femeie si MAMA.  E OM.

 

Am descoperit-o de ceva vreme pe Urania Cremene si trebuie sa recunosc ca imi place. Ca ii admir calmul, determinarea, echilibrul si ancorarea in realitatea zilei de azi. Cand am timp, ii ascult programul online de parenting si imi e de ajutor.

Si, uite asa, tot gandindu-ma si tot primind-o intr-un fel sau altul pe Urania Cremene in casa si in viata noastra, am vrut sa aflu mai multe de la ea. Sa vad ei cum ii e. Cum se descurca? Cum face cand nu mai poate? Iar ea mi-a raspuns cu generozitate si foarte detaliat.

Despre experti, numai de bine

“As vrea sa cred ca expertii (daca sunt experti, intr-adevar), sunt OAMENI in sensul ca si-au inteles punctele tari si pe cele slabe, ca lucreaza zilnic, intr-un efort constient, cu ei insisi. Da, sunt om 🙂 Am zile bune, zile mai putin bune, stari de nervozitate, de vulnerabilitate, tristete, intrebari, ingrijorari… Toate firesti.”, ne explica interlocutoarea noastra. Si tot ea continua: „ma straduiesc sa nu ajung in punctul in care sa nu mai pot. Implinesc 40 de ani anul acesta si am invatat suficient despre mine, despre mecanismele emotionale umane, cat sa stiu sa evit situatiile in care nu am iesire. Imi programez timpul in asa fel incat sa am perioade destul de lungi de inactivitate, in care sa-mi incarc bateriile, am invatat sa deleg, sa cer ajutor, sa stiu ca nu le pot face pe toate singura si mai ales, nu perfect.

Spune NU

Am invatat sa spun NU. Am invatat ca nu e menirea mea pe aceasta planeta sa-i multumesc pe toti. Am invatat sa ma relaxez si sa imi programez timp pentru asta, pentru a nu se acumula frustrari, sau nervi. Iert. Ma iert. Dau delete. O iau de la capat. Accept greselile si invat din ele. Nu cred in esec.

Fii increzator

 

In plus, am un fel aparte de-a privi existenta. Mai exact, eu cred ca fiecare situatie are atat lucruri pozitive, cat si negative. Caut orice parte pozitiva intr-o situatie care initial pare total neplacuta. La fel fac cu situatiile care par pozitive. Ma intreb care ii sunt dezavantajele. Mereu sunt. Asta ma ajuta sa-mi calibrez asteptarile si sa devin mai echilibrata. Starile de nervozitate tind sa devina din ce in ce mai scurte si mai putin intense.

 

Vorbesc deschis despre ce ma deranjeaza, despre ce as vrea sa fie diferit si fac asta cat de curand apare starea. Nu astept sa se adune, pentru ca am invatat ca problemele se rezolva una cate una, nu mai multe odata. Am un partener de viata extraordinar in acest sens si prieteni minunati, care ma ajuta sa trec peste momentele dificile.”, puncteaza Urania Cremene

Timp pentru sine

Cum va suna? Normal. Franc. Raspicat. Si atat de fain.

Stiti ca si Urania Cremene are la randul ei un baietel de 7 ani, Amos. Un copil minunat ca toti ceilalti copiii care are nevoie de timp si de atentie din partea mamei sale. Insa, totodata, si Urania, ca mama si ca om, are nevoie de timp pentru sine. De timp de reset.

„Orice parinte are nevoie de timp pentru sine, nu doar o mama. Sigur, implicarea mamelor in viata copiilor este mai mare, dar si barbatii-tati resimt stresul vietii de familie. In relatia parinte-copil, parintele ofera foarte mult: timp, energie, rabdare, atentie, grija. La un moment dat sau altul, fiecare parinte se simte epuizat, mai ales acolo unde viata profesionala este la fel de solicitanta. Avem nevoie sa ne incarcam bateriile, sa facem in continuare acele lucruri care ne faceau placere – pana sa devenim parinti, chiar daca aceste momente vor fi mai rare, sau atent planificate. Cand te poti ocupa de tine, din cand in cand, ai mult mai multa energie sa o daruiesti celor dragi din jurul tau.

 

Nu gasesc nimic bun in a te pune pe locul 3, 5 sau 7 si nici nu cred ca vreun copil vreodata, adult fiind, va aprecia un parinte care s-a sacrificat voluntar (unii chiar nu au aceasta alegere de facut) pentru el. Un parinte care a avut ceva timp pentru el insusi, este mult mai rabdator, mai atent, mai empatic, mai cu chef de joaca. Iar copiii de asta au nevoie, mai mult decat de haine de firma, sau a saptea pereche de incaltari.”, ne detaliaza mama din povestea de azi.

 

Photo Credits: Alex Csiki

My title page contents