Parintii isi judeca copiii in fiecare zi. Uneori cu mai multa ingaduinta, alteori cu mai putina. Ce se intampla atunci cand rolurile se inverseaza? Ne povesteste Iusti Damian.
– In 5 minute sa cobori!
– De ce? am intrebat buimac de somn.
– O sa fii judecat!
Ultimele cuvinte ale lui Stefan m-au trezit de-a dreptul. Da, recunosc, imi mai place sa dorm dupa amiaza. Ei, mi-am zis, probabil e o gluma si de-aia se straduieste sa fie serios, asa ca m-am intors pe cealalta parte. Dupa 5 minute, Stefan a aparut in usa imbracat cu halatul negru de baie al Sorinei (pe care il taraia pe jos) si a strigat la mine.
- Ce faci? Nu vii odata?
De data asta, tonul vocii lui nu admitea nicio obiectie, asa ca m-am dat jos din pat si am coborat in sufragerie. In spatele mesei, Stefan statea cu pliciul de muste in mana si cu jucaria Fortrex (acel Lego de care am mai vorbit) in fata lui. M-a bufnit rasul, dar privirea lui si, mai ales a Sorinei, mi-au dat de inteles ca nu era o gluma, asa ca m-am asezat pe scaunul din fata lui. Am intrat in jocul lui si am intrebat.
- De ce sunt judecat?
Stefan a lovit cu pliciul in masa si pe un ton foarte oficial a spus.
- Te judec pentru ca nu esti corect cu mine si nu ma respecti.
- Pe bune?
Asta a fost singura mea reactie.
- Pe bune! Sa vina primul martor: Sorina!
Paranteza: si eu si Sorina suntem fani ai serialelor americane despe justitie. Tot timpul am crezut ca Stefan nu este atent la ce ne uitam noi, dar iata ca este si acum aveam si dovada.
Sorina fiind partea cerebrala a familiei a intrat in joc si si-a asumat imediat rolul de martor.
- Ce ne poti spune despre Iusti? a intrebat Stefan serios.
N-o sa scriu toate lucrurile dragute pe care le-a spus nevasta-mea despre mine, dar concluzia a fost ca incerc sa fiu un tata si un sot bun si ca-i iubesc pe amandoi foarte mult.
- Poti sa pleci! Acum depun marturie eu, a spus Stefan
- Nu e corect. Esti si judecator si martor? am izbucnit eu.
- Eu sunt corect pentru ca sunt copil.
No comment! Stefan s-a mutat pe scaunul martorilor si a inceput sa vorbeasca.
- Tati nu ma respecta, pentru ca ma pune sa fac multe lucruri pentru el si pentru ca, atunci cand se joaca cu mine, uneori nu imi place ca ma chinuie.
Cuvintele lui m-au cam blocat pentru ca eu eram convins ca, daca ma joc cu el mai in forta, poate va incepe sa se apere de mine, deci implicit si de ceilalti copii (vorbim de gadilat si de urmarit prin casa, nu ma intelegeti gresit).
- Pai te pun sa faci lucruri in casa pentru ca, uneori, trebuie sa ma ajuti si tu! m-am auzit vorbind.
- Nu imi spui te rog!
Are cineva o replica? Nu? Ok! Stefan s-a mutat din nou pe scaunul de judecator si a spus.
- Acum poate depune Iusti marturie.
Mi-a luat 5 secunde sa ma asez in fata lui, dar au fost unele dintre cele mai lungi secunde din viata mea. Vedeam cum se uita serios la mine si atunci mi-a venit singura explicatie pe care o ignorarasem pana atunci.
- Tu stii ca eu am crescut fara tata, nu? l-am intrebat eu si, spre surprinderea mea, a fost si el surprins asa ca am continuat. Eu nu am putut sa ma joc cu el asa cum ma joc cu tine si din cauza asta uneori sar calul, dar eu am crezut ca tie iti place pentru ca razi.
- Nu imi place. Adica uneori imi place, dar nu tot timpul, mi-a raspuns copilul meu.
- Am inteles! O sa schimb asta. Dar cu lucrurile pe care ti le cer, nu putem schimba nimic. Este normal sa faci si tu lucruri in casa. Mama se duce la serviciu, eu stau cu tine si am grija de restul lucrurilor, deci si tu ai obligatii!
- Bine! Bine! Acum dau sentinta!
Acum regret ca nu am facut o poza cu fata mea. As fi putut sa i-o arat dentistei mele, sa vada ca pot sa deschid gura mare, pentru ca, mi-a spus Sorina dupa, am cascat o gura de crocodil.
- O saptamana asculti de mine….
- Ok! am dat eu sa ma ridic sperand ca scap de partea pecuniara a pedepsei.
- Si amenda, imi cumperi un Lego!
- Ok!
Am acceptat, dar doar pentru ca sambata mergem la o petrecere si avem un obicei: de fiecare data cand ducem un cadou, primeste si el unul mic.
Trecand peste pedeapsa, mi-am dat seama ca judecata lui Stefan a fost cea mai serioasa discutie pe care am purtat-o vreodata cu copilul meu. Eu sunt adultul, dar el a fost cel care a gasit cea mai buna cale sa-mi spuna ce-l deranja in relatia cu mine.
