10 plaje bulgărești pentru vara lui 2019

10 plaje bulgărești pentru vara lui 2019? Cum sună asta? Oareșcum logic. Mădălina Isar confrimă: da, nu mai este mult până la deschiderea sezonului estival, așa că mulți dintre noi ne gândim deja la mare, soare și distracție. Probabil, nu ai încă planuri pentru vacanță de vară, așa că am venit cu câteva idei unde să evadezi în familie.

 

Lângă casă

Destinația vedetă a acestui an este Bulgaria: aproape de casă, accesibilă ca prețuri, cu servicii hoteliere impecabile și cu peisaje memorabile. Unde mai pui că multe dintre plajele vecinilor poartă distincția de ”Blue Flag”, iar obiectivele turistice nu sunt nici ele de neglijat.

Duni

Preferata familiilor cu copii, Duni este una dintre stațiunile cu circuit închis ale Bulgariei, unde au acces doar turiștii care sunt cazați în cadrul reosturilor de aici. Plaja sa de aproape 2 km lungime este compusă din nisip fin, auriu, iar apele cristaline ale Mării Negre sunt calme datorită digului ce străjuiește micul golf.

 

Duni 

Duni

 

În stațiune există hoteluri cu aqua parkuri și locuri de joacă pentru cei mici, dar și un mic părculeț cu alei umbroase, perfect pentru plimbări de seară. În zona micului port se arcuiesc și câteva restaurante și terase cochete unde poți lua masa în aer liber cu priveliști memorabile asupra mării.

Sejur Duni

Tarife de la 364 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive la hotel 4*, transport individual. Detalii pe www.besttourism.ro, telefon 0735.314.742.

 

10 plaje bulgărești: Constantin si Elena

Excelentă pentru o escapadă de weekend, dar și pentru un sejur mai lung la plajă, mica stațiune balneară Constantin și Elena este cunoscută pentru cele 7 izvoare minerale din cadrul domeniului său și te așteaptă cu o atmosferă liniștită. Plaja din nisip fin se întinde pe 3.5 km, însă timpul poate fi împărțit între relaxare și vizite în împrejurimi.

Simbolul locului este Mănăstirea Sfinții Constantin și Elena, însă la periferia orașului se întinde și Palatul Evksinograd, fosta reședință de vară a monarhilor bulgari, ce este înconjurat de unele dintre cele mai frumoase grădini geometrice din regiune.

10 plaje bulgărești: Constantin si Elena

10 plaje bulgărești: Constantin si Elena

Sejur Constantin si Elena

Tarife de la 209 euro/persoana, 5 nopti de cazare cu demipensiune la hotel 3*, transport autocar, asistenta turistica. Detalii pe www.gullivertours.ro, call center 021.794.75.07.

 

Nisipurile de Aur

Una dintre cele mai mari și populare stațiuni de pe coasta bulgărească a Mării Negre, Nisipurile de Aur este o luată cu asalt de către tinerii dornici de distracție. Aflată la 17 km de Varna și îmbrățișată practic de Parcul Natural Zlatni Pyasatsi, Nisipurile de Aur îți oferă și alte idei de petrecere a timpului liber, în afară de plajă și sporturi nautice.

Cu mai mult de 4 km de nisipuri fine de un auriu intens, încadrată de ape turcoaz și cu resorturi ce dispun de centre spa, parcuri acvatice și locuri de joacă supravegheate de animatori …  nu este de mirare de ce stațiunea Nisipurile de Aur a devenit o destinație tot mai căutată de către familii.

 

Nisipurile de Aur 

Nisipurile de Aur

 

Sejur Nisipurile de Aur

Tarife de la 224 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive la hotel 4*, transport individual. Detalii pe www.besttourism.ro, telefon 0735.314.742.

 

Nessebar

Nessebar este considerat perla bulgărească de la Marea Neagră, și a fost clădit pe vechea așezare a tracilor numită Messambria – motiv pentru care, centrul istoric al orașului face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Nessebar este împărțit în zona veche înconjurată de zidurile fortificate, unde se mai găsesc ruinele unor biserici bizantine și vechile case pescărești, și stațiunea pitorească cu plaje generoase și resorturi moderne.

Plaja din Nessebar se unește cu cea din Sunny Beach, formând practic cea mai lungă fâșie de nisip a Bulgariei. Pentru distracție în familie, Aqua Paradise Park este locul ce nu poate fi ratat oferind turiștilor peste 20 de atracții pentru toate vârstele. Toboganele sunt cele mai vânate, dintre care Kamikaze și Free Falling Water Slide sunt cele mai lungi și aventuroase.

 

Nessebar 

Nessebar 

 

Sejur Nessebar

Tarife de la 252 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive la hotel 4*, transport individual. Detalii pe www.besttourism.ro, telefon 0735.314.742.

 

Sunny Beach

Destinație de top de pe litoralul bulgăresc, Sunny Beach își întâmpină turiștii cu 9 km de nisipuri fine scăldate de apele azurii ale Mării Negre, și încadrate de cele mai moderne unități de cazare. Timpul la plajă se combină excelent cu shopping și vizite în stațiune. Pentru distracție merge foarte bine o escapadă la Kuban Aquapark, cel mai vechi parc acvatic din stațiune, ce a fost dezvoltat după tematica Imperiul Incaș. Poți înota în piscinele străjuite de statui cu zeii antici, să aluneci pe cele mai tari tobogane în formă de gaură neagră sau piramidă a soarelui ori să te răsfeți cu delicii mexicane.

 

 Sunny Beach

Sunny Beach

 

Sejur Sunny Beach

Tarife de la 406 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu ultra all inclusive la hotel 5*, transport individual. Detalii pe www.besttourism.ro, telefon 0735.314.742.

 

Sozopol

Considerată cea mai veche așezare de pe litoralul bulgăresc, stațiunea Sozopol a fost rezvoltată pe ruinele așezării antice Apolonia Pontica, pe o peninsulă stâncoasă fiind binecuvântată cu unele dintre cele mai spectaculoase peisaje de la Marea Neagră. Pe lângă plajele sale arcuite în jurul unor golfulețe cu ape turcoaz, Sozopol se mai laudă și cu 40 de case medievale declarate monumente naționale.

 

Sozopol

Sozopol

 

Sejur Sozopol

Tarife de la 250 euro/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun la hotel 3*, transport autocar, asistenta turistica. Detalii pe www.gullivertours.ro, call center 021.794.75.07.

 

Albena

Cea mai verde stațiune bulgărească, Albena este luată cu asalt de către turiștii dornici să se relaxeze în natură. Orășelul se mândrește cu o plajă premiată cu ”Steag Albastru” ce măsoară puțin peste 3 km fiind înconjurată de ”Rezervaţia Naturală Baltata”.

Dacă iubești plimbările în natură nu poți rata pădurea de conifere ce se întinde pe 182 ha și cuprinde peste 180 de specii de păsări, unele dintre ele fiind incluse în Cartea Roșie a Bulgariei. Albena este recunoscută și pentru centrele SPA și de tratament, fiind perfectă pentru răsfăț în ape termale.

 

Albena

Albena

 

Sejur Albena

Tarife de la 189 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive la hotel 3*, transport individual. Detalii pe www.besttourism.ro, telefon 0735.314.742.

 

Primorsko

Cunoscut în Europa datorită faptului că aici a fost descoperit cel mai vechi sanctuar trac de pe coasta Mării Negre, orașul Primorsko din regiunea Burgas este ideal pentru escapade liniștite în familie. Cocheta stațiune se mândrește cu două plaje spectaculoase, una dintre ele fiind sălbatică și păzită de pereți din calcar.

 

Primorsko

Primorsko

 

Sejur Primorsko

Tarife de la 221 euro/persoana, 6 nopti de cazare cu demipensiune la hotel 3*, transport autocar, asistenta turistica. Detalii pe www.gullivertours.ro, call center 021.794.75.07.

 

Obzor

Obzor este cea mai buna alegere daca esti in cautare de relaxare la malul mării, alături de cei mici. Stațiunea Soarelui îți pune la dispoziție plaje intime cu nisip fin și numeroase obiective turistice. În plus, peisajele pitorești combinație între Muntele Emona cu pădurile sale dese de brazi și marea de un albastru intens ce intră în contrast cu așezările medievale, te cuceresc de la prima vedere.

Dacă ești pasionat de istorie, în zona Capul Emin vei găsi ruinele cetății Emona, unde se presupune ca s-ar fi născut Regele trac, Rez, iar la ieșire din Obzor se întinde și vechea fortăreață Koziak.

 

Obzor

Obzor

 

Sejur Obzor

Tarife de la 448 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu ultra all inclusive la hotel 4*, transport individual. Detalii pe www.besttourism.ro, telefon 0735.314.742.

 

Kiten

Orășelul Kite de pe mica peninsulă Urdoviza este așezat idilic între două golfuri cu ape precum călimară, unde se arcuiesc liniștitele plaje Atliman și Urdoviza. Nisipul fin și intrarea lină în mare face din stațiunea Kiten o destinație perfectă pentru familiile cu copii.

Pe plajă există un teren pentru volei, centre nautice de unde pot fi închiriate bărci cu motor sau jet ski-uri, iar în apropiere se găsește și un centru de echitație pentru experiențe de tip horse safari pe plajă.

 

Kiten

Kiten

 

Sejur Kiten

Tarife de la 235 euro/persoana, 6 nopti de cazare cu demipensiune la hotel 3*, transport autocar, asistenta turistica. Detalii pe www.gullivertours.ro, call center 021.794.75.07.

 

 

Sursa foto: pixabay.com/flickr.com

My title page contents