Caravana Imunis dedicată pacienților cu cancer vine la Cluj – Napoca în perioada 20 – 21 august 2021

Caravana Imunis dedicată pacienților cu cancer vine la Cluj - Napoca în perioada 20 - 21 august 2021

Asociația Imunis, prima asociație din România dedicată stilului de viață post-diagnostic al pacienților cu cancer, vine la Cluj-Napoca în perioada 20 – 21 august 2021. Asociația Imunis a pregătit pentru pacienții oncologici două zile cu activități menite să le vină în ajutor în procesul de recuperare post-diagnostic.

 

ZIUA 1. WORKSHOP DE NUTRIȚIE SUSȚINUT DE PATRICIA RUSU ȘI COSMINA GRIGORE

20 august, ora 17:00, Trovantland

 

Patricia Rusu este nutriționista Asociației Imunis, coach în nutriție & wellness, specializată în nutriție regenerativă, iar Cosmina Grigore este președintele Asociației Imunis, supraviețuitoare a cancerului de sân de 8 ani, pacient coach, specializată în stil de viață post-diagnostic și creatoarea programelor Imunis pentru pacienți și pentru prevenție.

Structura workshopului:

  • Scurte lecții de gătit rețete în funcție de etapele de tratament
  • Tips &Tricks despre combinarea alimentelor
  • Cum echipăm bucătăria post-diagnostic?
  • Care sunt sursele sănătoase pentru procurarea alimentelor?
  • Care sunt supraalimentele cheie în alimentația post-diagnostic?
  • Care sunt elementele care compun stilul de viață post diagnostic?
  • Sesiune Q & A dedicată pacienților.

Invitate speciale:

  • Medic și fost pacient care va discuta despre reconstrucția mamară
  • Avocat care va aborda subiectul dedicat drepturilor pacienților.

 

Asociația Imunis asigură 25 de locuri gratuite disponibile pentru pacienții oncologici. Înscrierile se realizează prin e-mail pentrupacienti@asociatiaimunis.ro.

 

ZIUA 2. DEMONSTRAȚII ANTRENAMENTE DRAGON BOAT, CAIAC ȘI SUP (STAND UP PADDLE)

21 august, ora 09:00, Yachting Club Tarnița

 

Pe lacul Tarnița vor avea loc antrenamente și demonstrații de dragon boat, caiac și SUP (stand up paddle) ale echipelor Imunis Dragons și Onco Paddle, coordonate de Marian Baban, vice-campion internațional caiac-canoe.

Imunis Dragons este prima echipă din România formată exclusiv din supraviețuitoare ale cancerului de sân. Echipa a fost lansată în 2020 și este acreditată la nivel internațional de International Breast Cancer Paddlers Commission.

Onco Paddle este un program de antrenamente pe apă special conceput pentru paicienții din România cu toate tipurile de cancer, care doresc să folosească sportul ca parte din traseul lor post – diagnostic. Programul Onco Paddle cuprinde antrenamente de dragon boat, caiac, canoe sau SUP (stand up paddle).

Scopul întâlnirii este de a crea și în județul Cluj o comunitate de paciente care se antrenează și care se pot alătura Imunis Dragons.

Accesul este gratuit, în limita a 50 de locuri disponibile pentru pacienți și aparținători. Înscrierile se realizează prin e-mai pentrupacienti@asociatiaimunis.ro.

Partenerii Caravanei Imunis sunt: Fundația Superbet, Roche, Bio Market, Saladmaster, Bolloga, Yachting Club Tarnita, Ferma Steluta, PatriciaRusu.ro, Editura Niculescu, Thai, Altrient Romania, Club Sportiv Nauticii Titan, Galeriu & Partners PR, Panda Squad.

 

***

Asociația Imunis a fost înființată în 2016, având ca scop continuarea proiectului inovator început de Cosmina Grigore în 2015 – Caravana Noul Pacient. Cosmina Grigore a primit tot în anul 2015 premiul Femeia Anului în cadrul galei organizate de Revista Avantaje pentru această inițiativă fapt ce a responsabilizat-o să continue crearea de programe dedicate schimbării mentalității în ceea ce privește viața post diagnostic a pacienților cu cancer din Romania.

Motto-ul Imunis este un îndemn adresat pacienților care vor să îndrăznească să își transforme viața în ciuda unui diagnostic atât de puternic: „Rescrie povestea” a fost special ales pentru a încuraja pacienții să creadă și să lupte. Toate programele Imunis sunt gândite astfel încât să le arate pacienților care sunt principalii piloni de schimbare de stil de viață pe care își pot construi transformarea. Lucrând alături de specialiști și medici, Asociația Imunis răspunde nevoilor pacienților în ceea ce privește alimentația, psihooncologia, sportul, managementul efectelor adverse, apartenența la grupuri de suport, dreptul la muncă, la încadrarea corectă în grad de handicap, dar și alte probleme cu care se pot confrunta pacienții pe termen scurt, mediu si lung.

 

În 2020 Imunis a semnat un acord strategic cu Autoritatea Națională pentru Egalitatea de Șanse pentru a sprijini pacienții și tot în 2020 Imunis a creat prima echipă de Dragon boat din Romania formată exclusiv din supraviețuitoare ale cancerului de san – Imunis Dragons, punând astfel Romania pe harta internațională a acestei mișcări. Roche, Novartis, Fundația Superbet sunt doar o parte dintre sponsorii care susțin întreaga activitate a Asociației Imunis.

Informații suplimentare găsiți pe site: http://asociatiaimunis.ro/  sau paginile de Facebook și Instagram ale Asociatiei Imunis; și pe paginile de Facebook și Instagram ale Imunis Dragons.

Podcast-urile Imunis sunt disponibile pe Spotify și YouTube.

 

 

My title page contents