Teatru interactiv pentru copii – Aventurile lui Habarnam și ale lui Știetot

Duminică, 21 octombrie, începând cu ora 11:00 sunteți invitați cu mic cu mare la teatru! La Kokos Fun & Play începe seria punerii în scenă a uneia dintre cele mai iubite și citite cărți pentru cei mici, Aventurile lui Habarnam. Un spectacol interactiv adresat copiilor cu vârsta intre 3 – 10 ani.

În Oraşul Florilor, locuitorii săi prichindei au nume care spun totul despre talentele, ocupaţiile şi firile lor: Ştietot, Pilulă, Şurubel şi Piuliţă, Zahar Zaharescu, Limonadă, Glonţişor, Acuarelă, Guzlă, Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Gogoaşă, Zăpăcilă, Posibil şi Probabil. Este clar că Habarnam nu ştie nimic! Degeaba încearcă să se facă muzicant, pictor, poet, şofer de curse. Dar transformarea lui începe să se petreacă odată cu plecarea într-o expediţie nemaipomenită în lumea prichindeilor, la capătul căreia Habarnam ştie chiar să şi citească!

Habarbam și Știetot

In aceasta duminica, Habarnam care s-a saturat sa tot rada prichindeii de el, se hotărăște sa învețe o meserie serioasa și îl roagă pe Stietot sa-l ajute. Astfel încearcă să învețe pe rând sa devină muzicant, pictor sau poet, dar într-un final se dovedește ca nu se prinde nici o meserie de el. Pentru ca Stietot i-a promis ca-l va lua într-o călătorie cu un balon zburător inventat de el, Habarnam la rândul lui și cu acordul lui Stietot invită câțiva prichindei din public sa-i însoțească în această călătorie.

Aceștia se ridică cu balonul și încep să zboare dar nu pentru mult timp; în timpul scurtei călătorii au loc tot felul de întâmplări trăznite. Intr-un final balonul începe sa coboare spre pământ pregătindu-se de o prăbușire, singurul care reușește să sară cu parașuta fiind Stietot. Aterizarea forțată are loc într-un ținut nou unde erau numai prichinduțe. Habarnam se imprieteneste cu prichinduta Ochi Albastri careia ii castiga increderea cu laudarosenia si minciunile spuse.

Habarnam se reintalneste si cu ceilalti prichindei cu care a calatorit ,facand pe grozavul si comportandu-se ca un sef. Pentru ca toata lumea este teafara, acestia pregatesc o petrecere dar tocmai cand ideiile lui Habarnam au devenit din ce in ce mai traznite apare si Stietot.Habarnam recunoaste in cele din urma in fata prichindutelor ca a vrut sa se dea mare si ca a gresit, acesta fiind iertat de toata lumea cu conditia sa promita ca nu o sa mai spuna niciodata minciuni.

Aventurile lui Habarnam

Spectacolele Aventurile lui Habarnam au o latura educativa. Fiecare episod promoveaza o serie de valori, precum adevarul, onestitatea, iubirea, prietenia, pe care copiii trebuie sa si le insuseasca si sa le urmeze. În cadrul  spectacolului  Aventurile lui Habarnam și ale lui Știetot copiii vor invata ca nu este bine sa ne laudam si sa umblam cu minciuni , iar prietenii sunt foarte importanti.

Spectacolul are durata de 45 minute, iar prețul lui bilet este de 50 lei (in preț este inclusă și o băutură pentru copil). Rezervările se pot face la numărul de telefon 0766.572.950 sau pe office@kokoss.ro. Părinții care nu doresc să participe la spectacol îi pot aștepta pe cei mici la Etajul 3, în zona dedicată adulților.

Kokos Fun&Play cel mai nou spatiu de joaca si de petreceri pentru copii si adulti din Bucuresti si Ilfov, a fost inaugurat in luna septembrie. Kokos Fun&Play este aliatul tau de nadejde atunci cand vrei sa ii surprinzi pe cei mici si cei mari si sa le organizezi cea mai frumoasa petrecere de aniversare sau atunci cand doresti sa petreci alaturi de familie si de prieteni un moment important din viata ta.
Mai multe detalii despre Kokos Fun&Play pe http://kokoss.ro/. Adresa locatiei: Bulevardul Pipera 43, Voluntari, Ilfov.

 

My title page contents