Agresivitatea copilului te pune la grea încercare? Știm cum e.Copilul tău de 5 ani se apleacă și ia dintre jucării un obiect din lemn. Se uită la tine și apoi efectiv, aruncă intenționat obiectul direct spre tine. Toate sfaturile legate de a inspira adânc înainte de a reacționa la fapta copilului, pot zbura pe geam cât ai zice pește.
Amenințările legate de pedepsele pe care ar putea să le primească dacă îndrăznește să arunce obiectul e una. Apoi, mai avem trimiterea copilului și chiar „luatul de-o aripă„ pentru a-l trimite în cameră, agresiv sau isteric. Variante și răspunsuri des întâlnite.
Cum poți face?
În cazurile cele mai bune, poți încerca să-i explici copilului că înțelegi ca este supărat, dar nu este în regulă să arunce cu obiecte pentru că rănește oamenii. Oricum ar fi, astfel de evenimente pot lua rapid o întorsătură neplăcută. De unde vin astfel de intenții ale copiilor și cum trebuie să procedezi tu, îți spunem imediat.
Emoțiile controlează comportamentul
Luând ca exemplu cazul de mai sus, al copilului de 5 ani, trebuie observat că ieșirea agresivă se datorează unei temeri aflate în interiorul lui. Aceasta pentru că din primii ani de viață ai copiilor, ba chiar și de când se află în burtica mamei, foarte multe lucruri sunt absolut înfricoșătoare pentru ei. O naștere dificilă sau tratamentele medicamentoase lasă cicatrici emoționale vizibile.
Temeri și frici
Sunt însă și alte evenimente care deși pentru adulți sunt minore, pentru copii sunt înspăimântătoare. Până se vor vindeca de aceste traume, fricile vor rămâne ascunse în memoria emoțională a copiilor, ieșind, însă, la suprafață în momente ca în cazul de mai sus.
Frica întunecă gândirea
Când suntem panicați, nu mai putem gândi bine. Bruce Perry, expert în traumele copiilor, explică faptul că atunci când trecem printr-o stare de teamă, scanările creierului nu arată efectiv niciun fel de activitate. Așa că răspundem cu instinctele de bază ale mamiferelor: luptăm, fugim sau înghețăm.
Reacție primară
Copilul de 5 ani din cazul nostru a reacționat alegând prima variantă. Și este mai mult decât clar că a încerca să raționezi cu un copil aflat în această stare este absolut inutil. Copilul nu poate gândi în situația aceasta!
Conexiune și vindecare
Pentru că trebuie să îi ajutăm pe cei mici să treacă peste astfel de stări cu bine, trebuie să rezolvăm adevărata problemă. Trebuie să îl reconectăm pe cel mic și să vindecăm fricile sale. Din fericire, copiii știu instinctiv cum se pot vindeca.
Căldură și apropiere
Dacă stăm alături de copil și îi oferim atenție, dragoste și căldură, copilul se va elibera de rănile blocate în interior. Va plânge, va tremura și va trece prin crize de nervi. Dacă le suntem aproape, vor scăpa de sentimentele neplăcute și vor putea gândi din nou. În schimb și noi, părinții, avem multe lucruri stocate în memoria emoțională care abia așteaptă să fie vindecate.
Și noi, părinții…
De cele mai multe ori, noi repetăm reacțiile propriilor noștri părinți și nu contează cât de dedicați suntem noi ca părinți. Dacă ne-au fost ținute lecții de morală, atunci și noi le vom ține astfel de lecții copiilor noștri. Dacă am fost loviți, atunci vom avea instictul de a lovi. Ca să reacționăm altfel, atunci trebuie să ne vindecăm și noi.
Cum să faci?
Putem face acest lucru, găsind un bun ascultător, cineva care să ne acorde atenție, fără a ne judeca, fără a ne sfătui. De ce? Ei bine, comunicarea ne va alunga impulsurile agresive și ne va face să găsim alte modalități de a răspunde eficient acțiunilor copiilor noștri. Până atunci, la o reacție agresivă din partea copilului poți răspunde cu o glumiță, cu ceva care să-l facă să râdă.
