„1,2,3,4” sau cat ai spune „Disciplina”. Sa functioneze oare? Chiar si in cazul copiilor mei? Pe care ii iubesc nespus, dar pe care uneori imi vine sa ii anulez? Sau din cauza carora imi vine sa ma anulez?
Copiii sunt minunati, extraordinari, frumosi, insa uneori nu ma pot abtine si am momentele mele de prabusire si de explozie. Stabilirea unor limite si respectarea lor reprezinta o necesitate, pentru echilibrul meu psihic, dar si pentru cel al copiilor mei. Recunosc ca imi este intotdeauna greu sa spun ”nu” si sa sufar consecintele refuzurilor mele, dar asta nu inseamna ca renunt la reguli.
Iata ce am aflat pe pielea mea si uite de ce mi-am dat seama inca o data ca fiecare copil are nevoie de limite.
Mama este si ea om. Orice om are nevoie de pauze
Parintii au nevoie de ordine si disciplina de sine, inainte sa purceada la disciplinarea copiilor din dotare.
Asadar, atunci cand te confrunti cu scris pe pereti, distrus mobilier si altele, nu uita: respira adanc, relaxeaza-te si abia apoi ocupa-te de copii. Un minut pe care ti-l aloci pentru a analiza situatia iti va da suficient timp sa te calmezi si sa vezi situatia asa cum este.
Disciplina nu are nicio legatura cu pedeapsa. Disciplina inseamna invatare. Lectii utile de viata in fiecare zi.
Nu iti calca cuvantul! Nu da inapoi
E greu sa faci fata lacrimilor si rugamintilor. E ingrozitor! Daca dai insa inapoi, atunci copiii vor sti ca au de-a face cu un partener usor de invins.
Limitele stabilite cu calm si care nu se modifica sunt importante in disciplina. E extrem de important sa fii stapan pe tine si sa te tii de cuvant. De ce? Pentru ca atunci copilul tau va intelege ca esti puternic, iar acesta convingere il va ancora in siguranta si incredere.
Prostioarele nu sunt sinonime cu un copil rau
Copiii gresesc. Si acest lucru e perfect normal. Copiii o comit o data, de doua ori, de trei ori. Pentru ca greseala inseamna invatare, iar invatarea are nevoie de repetitie. Asadar, nu te grabi sa iti califici copilul drept rau si violent. Ia lucrurile ca atare.
Nu e nevoie sa cauti explicatii in actiunile copiilor! La fel cum nu e cazul sa iti proiectezi propriile ganduri sau sentimente intr-un mod care nu reflecta realitatea.
Copiii sunt curiosi si vor sa descopere lucruri. Ei nu isi fac scenarii de razboi.
Fiecare parinte (mai) greseste
Parintii sunt si ei oameni si atunci e normal sa cedeze. Sa greseasca. Si e in regula. Insa, atunci cand tipi la copiii tai, e important ca, mai tarziu, sa iti indrepti actiunile. Sa iti ceri iertare. Sa iti indrepti greseala.
Sa fii parinte este o slujba in care marja de eroare umana este destul de mare. Nicio mama sau niciun tata nu poate fi perfect. Nimeni nu isi poate pastra calmul tot timpul, dar este important ca, dupa ce explodezi, sa repari situatia cat mai repede posibil. Asumarea greselilor si scuzele ii invata pe copii despre asumarea responsabilitatii si este un bun model de urmat. In timp, ei vor incepe sa inteleaga ca actiunile lor ii afecteaza si pe altii si vor deveni mai responsabili.
