Limitele și copiii mici. Cum setezi reguli și limite?

Limitele și copiii mici. Cum setezi reguli și limite?

Limitele sunt necesare. Chiar și în cazul copiilor mici. Pentru că….atunci când copiii sunt supuși stresului, ei își pierd răbdarea. Și la fel dragostea față de joacă și jocuri precum și abilitatea de a face din fiecare zi, o zi minunată.

 

În astfel de momente, copiii au tendința de a face lucruri fără sens. Vor începe să se bată, să insiste să ceară jucăriile altor copii sau să își dorească o mulțime de lucruri. Dar fără a se bucura de ele. Tocmai de aceea, noi, părinții, putem juca un rol pozitiv.

Limitele aduc bucuria

Noi putem seta limite pentru a-i ajuta să se elibereze de stresul pe care îl resimt și pentru a-și putea recăpăta bucuria. Doar că impunea limitelor are nevoie de un pic de practică, iar când crezi că întâmpini dificultăți cu micuțul tău, iată ce pași trebuie să urmezi.

Ascultarea

Așează-te fizic la nivelul lui și întreabă simplu ce se întâmplă. Întreabă-ți copilul de ce țipă sau de ce își dorește atât de mult hăinuța albastră care se află în coșul de rufe. Este important ca cel mic să vorbească despre supărarea sa cu o persoană liniștită.

Limitarea

Dacă cel mic continuă să aibă o atitudine nepotrivită, atunci este cazul să iei măsuri. Spune-i ce crezi tu că este rezonabil și asigură-te apoi că nu se mai comportă așa. În cazul în care copilul țipă la fratele sau sora sa, cere-i să înceteze. Dacă nu se poate opri, ia-l în brațe și du-l în altă cameră.

Nervi si limite

În situația în care aruncă jucăriile pentru că este nervos, pune mâna pe jucăria pe care urmează sa o arunce copilul. Spune-i că nu îl lași să o arunce. Dacă insistă să mănânce și a cincea prăjiturică, ia copilul în brațe, departe de prăjituri și spune-i că acum nu mai are voie să ia o prăjitură. Mai târziu poate ronțăi încă una, dar nu acum.

Blândețe și duioșie

Niciuna dintre situațiile de mai sus nu presupun aplicarea de pedepse sau lecții de morală, ci doar de intervenția ta blândă. Copiii aflați sub stres nu pot gândi limpede. Nu pot procesa ceea ce le spui, motiv pentru care trebuie să te aștepți ca cel mic să facă ceea ce îi ceri. Tocmai de aceea este nevoie de multă blândețe și răbdare din partea ta.

„Împăcarea”

Acest pas constituie eliberarea de stres a copilului. După ce ai intervenit pentru a-l opri din a mai face lucruri fără sens, probabil că va începe să plângă. Se va agita și va avea accese de furie. Toate aceste trăiri sunt constructive. De ce? E logic! Reprezintă modalități prin care copilul tău se eliberează de tensiunea acumulată. Dacă poți, stai alături de copil până își recapătă abilitatea de a asculta și de a coopera.

My title page contents