Ca si adultilor, si copiilor le place sa fie laudati. Primul pas este sa observam ceea ce face copilul si sa identificam comportamente pe care acesta le-a facut si dorim sa le repete. Psihologul Alina Ciocodan de la SmartBox Family ne spune cum sa procedam.

 

Este important ca lauda sa nu fie insotita si de comentarii privind comportamente problematice, de genul „Imi place ca te joci frumos, nu ca pana acum”. Fii entuziasmat de ceea ce face bun copilul si lauda sincer daca doresti ca aceasta actiune sa aiba efect. Descrie cat mai detaliat comportamentul pe care il lauzi.

Ca exercitiu, fa o lista cu comportamente pe care ai dori sa le faca mai des copilul tau. Alege 3 dintre ele si scrie o lauda potrivita pentru momentul cand vei observa ca apar.

 

Ce spun studiile despre modul cel mai bun de a ne lauda copiii?

Ne laudam copiii pentru ca vrem sa-i motivam, sa le dezvoltam increderea, sa ii pregatim sa fie gata pentru provocarile cu care se vor intalni. Lauda este o forma de incurajare foarte puternica, daca este folosita corect si cu atentie. Iata cateva recomandari care ne ajuta sa folosim bine lauda:

  • Suntem sinceri si concreti atunci cand laudam copiii

  • Ii laudam doar pentru aspecte care sunt in controlul lor, pe care ei sunt in masura sa le schimbe

  • Folosim lauda care descrie standarde de comportament realiste si realizabile

  • Folosim cu grija lauda pentru realizari prea facile

  • Folosim cu grija lauda pentru comportamente care ii plac foarte mult copilului

  • Apreciem progresul copilului in dezvoltarea unei abilitati si nu comparativ cu alti copii.

 

Ne asiguram ca lauda functioneaza daca luam in considerare nivelul de dezvoltare al copilului:

  • Bebelusii si copiii mici se dezvolta cand sunt laudati pentru ca exploreaza lucruri noi. Copiii care sunt laudati pentru ca au incercat singuri ceva nou devin mai deschisi la viitoare provocari si persista mai mult intr-o activitate.

  • Copiii mai mari incep sa evalueze mai atent lauda parintilor, cautand motivele pentru care parintii ii lauda si dorind sa depisteze dinainte orice posibila forma de manipulare din partea adultilor.

 

Este important sa fim sinceri si concreti cand ii laudam pe copii. Lauda nesincera nu numai ca nu este eficienta, dar poate afecta stima de sine si relatia cu copilul. Copilul poate crede ca nu il intelegi cu adevarat, ca ii plangi de mila sau ca incerci sa-l manipulezi (acest efect apare mai ales la copiii mai mari). Pentru a evita sa pari nesincer in ochii copilului, evita lauda exagerata, prea frecventa sau prea generala. In plus, daca iti lauzi copilul pentru o idee sau o propunere pe care a facut-o, este important sa folosesti ideea respectiva sau sa pui in aplicare propunerea – altfel lauda ta nu va avea nicio valoare, din contra, va lasa copilului senzatia ca nu ai fost sincer.

Suntem eficienti daca ii laudam pe copii pentru trasaturi pe care ei le pot schimba. Cu totii am crede ca a-i lauda pe copii pentru inteligenta sau pentru talentul lor inseamna a le creste stima de sine si a-i motiva. Cercetari recente arata insa ca acest tip de lauda poate avea efectul invers: atunci cand ii laudam pe copii pentru o abilitate pe care o au (inclusiv inteligenta sau talent), ei devin mai precauti, evita provocarile, fiindu-le frica sa se implice intr-o actiune unde ar putea gresi si pierde aprecierea primita. Copiii nu mai stiu cum sa gestionze un esec – cum ai putea sa repari o greseala care tocmai ti-a aratat ca de fapt nu esti chiar asa de inteligent? Copiii incep sa se implice in activitati mai usoare si sa se compare cu alti copii, renunta mai usor sau performeaza mai slab dupa o greseala, interpreteaza o greseala ca lipsa de inteligenta. De aceea este mai bine sa evitam sa ii laudam pe copii pentru abilitatile lor generale (cum este, de pilda, inteligenta), si sa ii laudam mai degraba pentru aspecte pe care ei le pot imbunatati – ca de exemplu efortul pe care il depun sau strategiile pe care le-au ales intr-o anumita situatie, sa ii laudam pentru proces („Ai gasit un mod foarte bun de a rezolva problema”) si nu pentru persoana („Esti foarte bun la rezolvarea problemelor”). Daca procedam astfel, copiii vor avea tendinta sa se implice in activitati mai solicitante, din care au mai multe de invatat. Laudati copilul pentru: strategia aleasa intr-o situatie, o actiune concreta pe care au facut-o, perseverenta si efortul depus.

Atunci cand folosim lauda care descrie standarde de comportament realiste si realizabile, (lauda descriptiva), suntem mai eficienti decat atunci cand facem aprecieri generale de gen „bravo!”. Lauda trebuie sa ofere copilului informatii despre ce a facut bine, transmitandu-i astfel mesaje foarte clare despre standardele de comportament pe care le asteptati. Si aici e bine sa fim atenti: aceste standarde trebuie sa fie unele rezonabile. Daca ii spui copilului „esti extraordinar, nu am mai vazut niciodata pe cineva sa cante la pian mai frumos”, el poate deduce ca te astepti ca lucrurile pe care le face sa fie numai la superlativ. Lauda care transmite standarde foarte ridicate poate deveni o sursa de presiune si il poate face pe copil sa simta ca nu va atinge niciodata standardele tale.

Cand laudam copiii pentru realizari prea facile, ei pot deduce ca ceva nu este in ordine: ori nu ai inteles ce usoara era de fapt actiunea, ori consideri ca nu sunt in stare de mai mult. O astfel de interpretare e putin probabil sa apara la un copil mic, dar pe masura ce cresc, copiii devin tot mai sensibili la semnificatia sociala a laudei primite din partea parintilor.

Este in regula sa ii laudam pe copii pentru ca au facut ceva ce le place sa faca. Trebuie sa fim atenti insa sa nu exageram, mai ales cu copiii mai mari. Daca ii laudam de fiecare data cand au facut o activitate preferata, riscam sa le reducem de fapt motivatia pentru acea activitate. Copilul incepe sa ia activitatea respectiva ca o sarcina din partea parintilor, pe care trebuie sa o faca pentru a fi laudati, pierzandu-si treptat interesul pe care il aveau initial. Daca lauda intervine doar spontan si neasteptat, isi pastreaza forta motivationala. Este important sa nu „sufocam” sursele naturale de motivatie pe care le are deja copilul.

Unul din aspectele cele mai importante este sa evitam lauda care se bazeaza pe comparatia cu alti copii – cu frati, cu colegi de clasa. In primul rand, comparatia cu altii produce efecte pozitive doar atat timp cat copilul este pe locul castigator, imediat ce comparatia nu mai este in favoarea copilului, acesta isi pierde motivatia pentru activitate. Copiii obisnuiti sa fie laudati in comparatie cu alti copii nu stiu sa gestioneze esecurile. In al doilea rand, comparatiile cu altii ii invata pe copii ca scopul este sa iei primul loc si nu sa fii bun la activitatea respectiva. Motivatia pentru activitatea in sine scade, participarea la activitate devenind doar o ocazie de a demonstra ca sunt mai buni decat altii. Efectul – copilul incepe sa nu se mai implice in activitati in care ar putea sa nu mai fie cel mai bun, pierzand asfel importante oportunitati de invatare. Copilul incepe sa evite riscul si gestioneaza tot mai greu propriile greseli.

Tuturor ne plac mesajele pozitive de incurajare venite din partea celorlalti. Suntem atenti insa la un aspect extrem de important – sinceritatea acestor mesaje. Poate mai mult decat adultii, copiii au un radar special care detecteaza nesinceritatea. Este important sa fim autentici in relatia cu copilul, si sa transmitem mesajele pozitive doar atunci cand le simtim, si nu atunci cand credem ca ar trebui sa le transmitem. Exercitiul de a recompensa si lauda copilul presupune ca prim pas exercitiul de a observa ceea ce are el valoros, ceea ce face bine si ceea ce este pe cale sa invete. Cu siguranta orice parinte se simte multumit si fericit in aceste situatii. Mai trebuie doar ca, intr-un mod cat mai firesc si natural, sa transmitem si copilului gandul nostru bun, exprimandu-l verbal sub forma de lauda.

 

My title page contents