Jocuri de primăvară pentru copii. Cele mai bune jocuri de jucat în aer liber

Jocuri de primăvară pentru copii. Cele mai bune jocuri de jucat în aer liber

Să descoperim câteva jocuri de primăvară pentru copii! În sfârșit a sosit primăvara, și odată cu ea avem parte de zile mai lungi, cer mai senin și mai mult soare. E vremea să răspundem chemării de a ieși în aer liber și să ne bucurăm de natură. Să ne bucurăm de lumină și aer până la sfârșitul zilei. În acest sezon există multe activități de făcut cu copiii, toate sau aproape toate în aer liber. Să descoperim câteva jocuri pentru copii, care pot fi desfășurate în natură!

Pentru a-ți face copilul fericit, nu este neapărat necesar să ai o grădină privată. Chiar și un parc sau o grădină publică vor fi foarte potrivite. Important este ca micuțul tău să petreacă timp în aer liber, la soare și în contact cu natura, într-un spațiu mare în care se poate mișca liber.

Pentru că beneficiile jocului în aer liber pentru copii sunt foarte multe. Mersul, săritul și alergatul favorizează coordonarea motrică și rezistența fizică, previne apariția bolilor legate de stilul de viață prea sedentar, de exemplu obezitatea. În plus, permite eliberarea stresului.

Copiii și primăvara formează un cuplu fericit, dar care sunt jocurile care pot fi jucate în aer liber?

Iată câteva idei de jocuri de primăvară pentru copii:

Organizați un picnic

Alege un parc și pregătește un prânz delicios pe care să-l iei cu tine. Încearcă să renunți la obișnuitele sandvișuri plictisitoare. Pregătește rețete creative și distractive, rapide și ușoare, dar delicioase: plăcinte cu legume porționate de acasă, chiftele, frigărui de mozzarella, măsline și roșii, fructe pretăiate etc. Adaugă în coșul de picnic o pătură frumoasă în carouri, o minge, rachete pentru tenis, produse de protecție solară și tot ce ți-ar putea fi util în parc.

Alege cel mai frumos colț al parcului și bucură-te alături de copiii tăi, de o zi în deplină libertate!

Jocuri tradiționale

Sunt aceleași pe care le jucai și tu când erai copil: „Rațele și vânătorii”, „Țară, țară vrem ostași”, „De-a v-ați ascunselea” etc. Jocuri clasice care se transmit din generație în generație. Motivul este simplu: toate aceste jocuri rămân mereu frumoase, iar fascinația pe care o exercită asupra copiilor rămâne neschimbată de-a lungul anilor.

Activități de grădinărit

Copiii sunt întotdeauna atrași de activitățile adulților și tind să le imite. De aceea, poți profita de această înclinație naturală și să-ți apropii micuțul de lumea grădinăritului. Îi poți da ocazia să ude plantele și florile sau să-i dai o lopățică pentru a muta pământul din ghiveci. Toate acestea sunt activități utile: îl vor ajuta să aibă mai multă răbdare și să respecte mediul înconjurător.

De asesemena, plantarea bulbilor mici în ghivece, pe care să-i păstrați pe balcon sau plantarea de semințe în grădina de legume, dacă aveți grădină, îi învață pe copii să aibă grijă de ceva și îi responsabiliză. Iar minunea din ochii lor, atunci când își observă că o floare sau o legumă crește… este un moment de neratat.

Jocuri de explorare

Faceți plimbări frumoase în parc sau în grădină, eventual echipați cu o lupă. Opriți-vă pentru a observa cu atenție micile insecte, firele de iarbă, nuanțele de culoare ale petalelor de flori. Copilul își va îmbogăți cunoștințele despre mediul înconjurător și va avea ocazia să petreacă timp în natură. Dacă traseul este mai lung, opriți-vă să strângeți bețe, pietricele și orice alt material care vă stârnește curiozitatea. Mai târziu, acasă, le puteți folosi pentru confecționarea unor suveniruri care să vă amintească de primăvară.

O plimbare cu bicicleta

Iubită de tineri și bătrâni deopotrivă, bicicleta este perfectă primăvara. Echipați-vă corespunzător și porniți la drum!

Cele mai frumoase fotografii în natură

A crea amintiri este întotdeauna grozav. În cazul în care copiii sunt deja mari, le poți stârni interesul pentru fotografie oferindu-le un aparat foto ușor de mânuit. Iar provocarea poate merge mai departe propunându-le mici concursuri. Cine fotografiază cea mai frumoasă floare, cel mai mare copac, cel mai deosebit apus de soare. Apoi, rezervați-vă timp pentru a le tipări și să realizați o mică expoziție acasă pentru bunici!

Lansare de zmee

Într-o zi de primăvară cu vânt, te poți distra alături de copiii tăi cu un zmeu frumos. Desigur, aveți grijă să o faceți în siguranță, fără a lăsa niciodată copilul singur.

Acestea sunt doar câteva idei. Dați-vă frâu liber imaginației și creativității și încercați și alte jocuri în aer liber!

My title page contents