Cât ține gripa la copii, cum o abordezi și cum o previi

Cauzată de un virus, gripa se răspândește cu viteză și ”prinde” imediat la persoanele care nu au un sistem imunitar puternic. Cât ține gripa la copii? Dacă ar fi să glumesc aș spune ”ca la ochii din cap”.

 

Toată lumea știe gluma aceea potrivit căreia răceala durează șapte zile dacă urmezi un tratament și o săptămână dacă nu iei niciun medicament. Doar că răceala e una și gripa e alta. Iar când e vorba de copii nu ne mai arde de glumă. Pentru că atât cât ține gripa la copii, atât ține și îngrijorarea părinților.

Cum se răspândește gripa

În fiecare an, fără excepție, între lunile noiembrie și martie gripa își face de cap. Mai grav este că virusurile gripale adesea se schimbă și imunitatea nu face față noilor atacatori. Germenii se găsesc în nas, gură, gât sau pe piele și se răspândesc de obicei în trei moduri. Primul este contactul direct cu persoana infectată, prin sărut sau atingerea mâinilor. Al doilea mod de transmitere este indirect, prin atingerea unui obiect care în prealabil a fost în contact cu o persoană bolnavă. Și, în final, al treilea mod de transmitere al germenilor este prin răspândirea lor în aer, o dată cu tusea ori strănutul.

Simptome care ”îl pun la pat”

Cu mult mai agresivă decât răceala, gripa are simptome care îi face pe copii să se simtă foarte rău. Atât de rău încât, oricât de energici ar fi de felul lor, în această stare nu mai au nici măcar chef de joacă. Gripa se caracterizează prin febră bruscă, frisoane, dureri de cap și dureri musculare, tuse uscată și durere în gât, oboseală extremă și pierderea apetitului. La copiii mici, gripa poate provoca o infecție a gâtului și a corzilor vocale care se manifestă prin răgușeală sau poate provoca pneumonie ori bronșiolită (infecție a căilor aeriene mici care duc la plămâni). De asemenea, gripa poate slăbi sistemul imunitar, ducând la infecții bacteriene ale urechii (otită) sau sinusurilor (sinuzită).

Cât ține gripa la copii

Simptomele gripei apar la 2-3 zile după expunerea la virusul gripal. Simptomele descrise mai sus durează în medie 3-4 zile, însă tusea poate persista timp de 1-2 săptămâni. Pediatrii recomandă micilor pacienți repaos la pat și un consum crescut de lichide (ceaiuri, compoturi, supe etc). În privința tratamentului, acesta va fi prescris de medic, inclusiv în ceea ce privește antitermicele. ATENȚIE! Copiii nu au voie să ia aspirină! Aspirina (sau orice produs care conține acid acetilsalicilic) le poate produce leziuni ale creierului sau ficatului!

Cum poți preveni răspândirea gripei

1. Vaccinare antigripală;
2. Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun; când acestea nu sunt disponibile se pot folosi șervețele umede;
3. Acoperirea nasului și a gurii în caz de tuse și strănut; purtarea măștilor chirurgicale este binevenită.

My title page contents