Atașamentul în relațiile de cuplu. Ce presupune și cum ne afectează? Dacă chiar este așa. Teoria atașamentului a fost rezultatul multor ani de cercetări și studii realizate de psihologul britanic John Bowlby și psihologul american Mary Ainsworth. Aceștia, prin celebrul experiment al „situației stranii” au observat efectele atașamentului asupra comportamentului copiilor.
Bowlby a considerat că atașamentul ne însoțește de-a lungul vieții. Acesta nu este doar o perioadă din copilărie în care copilul este atașat de părinte, deoarece are nevoie să supraviețuiască. El a ajuns la concluzia că atașamentul are câteva caracteristici:
- Întreținerea proximității – dorința de a fi aproape de oamenii de care suntem atașați.
- Siguranță (Port Sigur)- Revenim la figura de atașament pentru alinare și siguranță în fața unei frici sau amenințări.
- Bază sigură- Figura de atașament acționează ca o bază de securitate din care copilul poate explora mediul înconjurător.
- Anxietatea de separare – Anxietatea care apare în absența figurii de atașament
Atașamentul și relațiile de cuplu . Cum, de ce și oare cum ne afectează?
Aceste caracteristici ale atașamentului apar și în relațiile de cuplu, partenerul fiind figura principala de atașament:
- Întreținerea proximității- dorință, nevoia de a fi împreună cu partenerul de cuplu
- Siguranță- când apar probleme sau suferințe, avem nevoie de partenerul de cuplu pentru a ne simți din nou în siguranță sau pentru alinare
- Bază sigură- când relația cu partenerul reprezintă o bază de siguranță, putem avea încredere în noi, în a explora mediul, putem crește
- Anxietatea de separare- acesta este sentimentul care apare atunci când partenerul trebuie să plece sau este plecat o perioadă de timp
Atașamentul adult are totuși și câteva diferențe:
- în relațiile de iubirea adultă- nu este nevoie de prezența fizică permanentă a partenerului pentru a ne liniști și a ne consola, faptul că există, că avem reprezentarea lui/ei, ne ajută în momente dificile.
- relațiile adulte sunt de natură sexuală, sexualitatea fiind și o formă de conectare, de comportament de atașament.
- relațiile adulte implică reciprocitatea, ceea ce nu este valabil în relația cu copilul, unde părintele este cel care stabilește relația de atașament. În relațiile adulte, partenerii se așteaptă la reciprocitate.
Această teorie a atașamentului în relațiile de cuplu reduce din misterul iubirii adulte, acea idee că dragostea este un ceva ce te lovește în moalele capului, ți se duce pământul de sub picioare, pasiune și sex. Acesta este un sentiment profund, provenit din însăși natura umană de ființe sociale, gregare, din nevoia de a supraviețui, bazându-ne pe cel apropiat.
Receptivitatea Emoțională – cheia succesului în relațiile adulte
- Este partenerul Accesibil? „Pot apela la tine, te voi găsi când am nevoie de tine?” Sentimentul de siguranță într-o relație este dat de cât de accesibil este partenerul de cuplu: poate fi contactat ușor, este disponibil, vine sau răspunde atunci că apare o nevoie etc.
- Este partenerul Receptiv? Poate interacționa la un nivel emoțional indiferent dacă sunt emoții plăcute sau neplăcute? Se poate contecta, este pe aceeași undă emoțională în momente dificile? Știe cum să liniștească, să aline atunci când apare o suferință emoțională? Poate împărtăși bucuria și poate sărbători veștile bune, succesul?
- Este Angajat? Angajamentul partenerului se referă la acea parte a relație care implică atracția- știi că partenerul simte atracție față de tine, te valorizează, este interesat sau se interesează de tine. Când partenerul este angajat trimite mesaje că te valorizează și ești important.
2 ani sau o viață?
„Dragostea durează 2 ani” se spune. Este valabil pentru partea de îndragosteală de la începutul relației, dar atașamentul real, ca formă a iubirii adulte apare după 2 ani și durează o viață.
Noi suntem codați de milioane de ani pentru a fi conectați cu cei din jurul nostru, iar izolarea sau singurătatea activează un răspuns de panică primar, profund, în creierul nostru reptilian. Partenerii din cuplurile aflate în suferință indiferent de cuvintentele folosite, de reproșuri sau conflicte pun aceleași întrebări: „Ești acolo pentru mine? Vei veni când am nevoie de tine sau când te chem? Contez pentru tine? Mă pot lasă pe tine?”
Conectarea emoțională = iubire
Conectarea emoțională, iubirea reprezintă unul dintre cele mai eficiente mecanisme de supraviețuire, iar pierderea acestei conexiuni este cumplită, înspăimântătoare. Nevoia de conexiune și de apropiere este mai importantă uneori decât nevoile primare. Uiți de mâncare, de apă, atunci când panica pierderii persoanei iubite se instalează. Astfel când cuplul suferă, când sunt certuri, conflite, reproșuri, ceea ce este în suferință este atașamentul. Atunci este activat butonul de panică al pierderii conexiunii, al legăturii emoționale.
Bibliografie:
„Arta de a iubi” Erich Fromm
Dr. Sue Johnson http://www.drsuejohnson.com/
