Experți internaționali vin în România, la WeContent – Finalul lunii mai va aduce în România primul și singurul festival în aer liber de content marketing din Europa, WeContent, ce va avea loc pe 26 și 27 mai, la Palatul Știrbey din Buftea. Sub sloganul Move out of your content zone, organizatorii și invitații își propun să redefinească, să șlefuiască și să dezvăluie detalii din culisele acestui domeniu devenit un limbaj universal pentru cei care vor să-și crească afacerile sănătos, organic și susținut, folosind conținutul în mod eficient.
Cu acest prilej, o parte dintre speakerii ce vor lua parte la eveniment au acceptat invitația de a povesti despre cum va arăta domeniul content marketingului în acest an și care sunt principalele provocări previzibile în contextul actual, în care comportamentul și așteptările consumatorilor sunt în continuă schimbare. Amploarea pe care a luat-o Tik Tok, inteligența artificială, podcasturile sau valoarea video-urilor în spațiul virtual sunt doar câteva dintre punctele care merită atenția celor care vor să se dezvolte pe sine sau propria afacere, însă calitatea și felul în care se va comunica cu clientul rămân cele care vor face diferența.
„Intrăm într-o eră a experienței personalizate, bazată pe date în timp real, pe inteligență artificială și pe învățarea automată. Aceasta este, evident, o mișcare care nu se poate realiza fără tehnologie, dar felul în care transmitem povestea este cel mai important. Brandurile folosesc datele pentru a spune povești îndrăznețe, iar clienților le place acest lucru. Vor vinde subiectele controversate și cu final neașteptat. Dacă lumea va urmări ore întregi pe Tik Tok stories cu cabane, atunci o să ajungem să facem cabane de poveste pentru clienți” – declară Jon Burkhart, expertul în marketing ce conduce TBC Global, agenție britanică de consultanță specializată în content marketing și transformare digitală.
Experții susțin că rețelele sociale vor avea în continuare un rol important, dar nu trebuie să le lăsăm să ne dicteze succesul sau veniturile. Brandurile ar trebui să înțeleagă că o strategie de content marketing poate genera conversii reale, că hub-urile, microsite-urile și toate platformele de acest gen pot deține și controla valorile și mecanismele generatoare de public și, implicit, de venituri.
„Nu prea cred în rapoartele de tendințe. Oamenii care aud frecvent despre inteligența artificială o vor vedea ca pe o tendință, chiar dacă ea există din 2010. Previziunea mea (sau dorința) este: „înapoi la elementele de bază”. Până să fugim după următorul lucru la modă, mai avem atât de multe de îmbunătățit la elementele de bază ale content marketingului. Este foarte distractiv să creezi campanii mari de conținut, lucrând la awareness, dar la sfârșitul zilei vrem să vedem rezultate. Brandurile ar trebui să facă mai multe eforturi pentru a ține vizitatorii pe platforma lor și pentru a-i conduce, cu ajutorul unui conținut inteligent, către conversie”, susține Koen Denolf, Strateg & Managing Partner al agenției belgiene The Fat Lady.
O altă tendință importantă vizează cunoașterea publicului, a afinităților acestuia și a comportamentelor de consum. Specialiștii recomandă o abordare echilibrată între ceea ce ne oferă datele și ceea ce publicul cere cu adevărat, o calibrare între cercetarea cantitativă și cea calitativă.
„Evoluția marketingului de conținut va aduce o conștientizare a beneficiilor unei abordări mai sustenabile. În loc să se concentreze pe obiectivele de vânzări pe termen scurt și să ruleze campanie după campanie, brandurile se vor concentra pe efectul pe termen lung. Se va vedea, mai mult ca niciodată, importanța dezvoltării unei relații cu publicul bazată pe încredere. Iar acest lucru va duce la crearea de conținut evergreen, care va avea rezultate în timpul campaniei, dar și mult după. Pentru că orice conținut creat trebuie să răspundă unei nevoi din călătoria audienței de la awareness la cumpărare și fidelizare”, declară Carlijn Postma, autoare a cărții Binge Marketing, speaker și strateg în domeniul marketingului de conținut.
Astfel, specialiștii în content marketing consideră că anul 2022 va fi un an al redescoperirii publicului și al unei abordări mai personale în ceea ce privește campaniile de content marketing. La WeContent Festival 2022, pe 26 și 27 mai, profesioniști, inovatori și mentori în content marketing vor urca pe cele trei scene din cadrul evenimentului și vor ține masterclasses, împărtășind din expertiza lor publicului alcătuit din marketeri, strategi, antreprenori, profesioniști din lumea PR-ului, social media manageri, experți în digital, influenceri, media, bloggeri și specialiști în vânzări.
###
Despre WeContent
Fondat în 2018, WeContent este astăzi prima platformă europeană de marketing menită să informeze, să inspire și să educe în domeniul content marketing, insuficient explorat pe piața din România. WeContent a devenit un reper în acest domeniu, punând la dispoziția profesioniștilor resurse de content marketing din toată Europa.
Edițiile din 2018 și 2019 au adus împreună mai bine de 20 de experți și un public format din peste 800 de persoane, iar în 2020, în contextul pandemiei, WeContent a avut peste 600 de participanți la cele două ediții online. În 2021 a fost planificată o transformare de amploare a proiectului, astfel că, anul acesta, România găzduiește primul festival WeContent și devine, timp de două zile, centrul universului european în content marketing.