Ce inseamna sa stabilesti limite pentru un copil? De ce are nevoie un copil de limite? Va fi el un copil fericit? Iata ce am aflat in cadrul unui seminar sustinut de Urania Cremene.
Un copil este o fiinta minunata si extrem de complicata. Un copil se naste senin si bun, pentru ca mai apoi sa se inoculeze de frici, stereotipii, mituri si preconceptii.
Un copil are nevoie de hrana, grija, haine si adapost, insa in egala masura el are nevoie de iubire si de atentie. El are nevoie de incredere si de alinare. Un copil fericit este un copil care are limite, care are alaturi un parinte cald, insa ferm, care ii arata empatie, validare. Un parinte care ii intelege dorintele, dar ii arata si care sunt limitele si unde se pozitioneaza aceastea.
Starea de bine a copiilor tine de satisfacerea a trei nevoi: control, competenta si conectare.
Atunci cand nevoia de conectare nu este satisfacuta, ea naste comportamente cu iz negativ – tranteli, isterii, dat din picioare. De ce? Pentru ca acesti copii stiu ca atunci ei primesc cea mai mare atentie
Pe de alta parte, atunci cand copiii se simt pe minus la capitolul competenta, ei devin dependenti de adulti. Copiii au nevoie sa se simta autonomi, sa vada ca avem incredere in ei, ca ii sustinem, ca le cerem si lor parerea.
Nevoia de autonomie – cand este pe cote inalte, avem de- a face cu un copil cooperant. Pe cand atunci cand el refuza mereu si e cu NU in brate, stii care e sursa acestui tip de comportament.
Si totusi cum faci ca sa gasesti un echilibru, ca sa fii langa copilul tau?
Pentru ca nu ai nevoie doar de reguli si de limite, ci ai nevoie si de consecventa. Un parinte echilibrat stie ca un copil are nevoie de limite. Ca le cere, pentru ca altfel intra in deriva.
Un parinte echilibrat imparte controlul cu copilul lui si tine cont de capacitatile intelectuale de moment ale copilului. Pentru ca nu-i asa, creierul copilului e o casa in constructie, unde nu avem parte de autoreglare si de ratiune.
E important sa nu uiti: COPIII TRAIESC AICI SI ACUM. EI SUNT IN PREZENT. Ei nu stiu si NU POT sa faca planuri, sa urmeze trasee imaginare si sa isi creeze planificari. Nu au aceasta capacitate. Inca.
De aceea au nevoie de ghidare. Au nevoie de un parinte care sa ii asiste si sa ii ajute sa se aseze in timp si in spatiu. E important sa le spui mereu copiilor ce urmeaza sa se intample. „Acum te joci cu tableta, dar peste 5 minute urcam sa ne spalam pe dinti”. Rabdarea e strans legata de autoreglare.
Daca vrei un copil onest si cooperant, ajuta-l sa devina astfel. Fii atent/a la cum iti cresti copilul. Asadar, tine-te de cuvant fata de copiii tai. Promite doar lucruri pe care le poti face si tot asa nu ii pune nici pe ei sa promita ceva de care nu se pot tine.
Un parinte echilbrat are ca obiective pentru copiii sai: disciplina prin invatare, obtinerea cooperarii, cresterea autonomiei si a stimei de sine. Si totusi cum faci asta? Fiind un model pentru copilul tau.
Iata si cateva modalitati care te pot ajuta in mod real daca le pui in practica:
- Gandeste cu voce tare!
- Vorbeste si explica-i ce urmeaza sa faceti dupa…( ce plecati de la scoala, cand mergeti la doctor, cand plecati in vacanta)
- Invata-l cum sa planifice si cum sa fie eficient
- Implica-l in activitatile pe care le aveti de facut si da-i de ales ce vrea sa faca din lista ta de TO DO-uri ( bineinteles ce poat face)
- Abilitatile se cresc si se impart in pasi mici
- Nu uita ca problemele lui sunt ale lui si are nevoie sa si le poate manageria singur ( scoala, copii, activitati extra)
- Pune intrebari si asculta!
- Gasiti variante de rezolvare a problemelor ( tu il asisti mai mult)
- Creste stima de sine, pentru ca asta aduce cu ea motivatia interna.
- Nu il critica
- Nu il lauda – „Stiu ca simti ca ai facut o treaba buna”
- Nu il compara
- Intreaba si descrie
Credit foto – Shutterstock
