Prima data cand am auzit aceasta idee, mi s-a parut Wow! Ce tare! Greseala = invatare. Si apoi, mi-am dat seama ca asa e si logic. Oamenii invata din greseli, mai ales daca sunt constienti. Insa cume cu copiii?
Mama fiind, am vazut si am experimentat cat de importanta este pozitionarea fata de greselile si boacanele copiilor nostri. Cat de mult conteaza deschiderea si pozitivismul. Si nu, nu vreau sa ma intelegeti gresit: nu incurajez spartul paharelor, pierderea jucariilor sau a gecilor. Deloc! Insa nici nu pun pe nimeni la colt pentru asta.
De ce? Pentru ca, intr-adevar: greseala este o oportunitate de invatare. Si, dupa cum, eu insami am descoperit, invatarea are nevoie de timp si are nevoie de repetitii.
Invatam mult mai bine atunci cand imi si scriam ideile principale sau cand citeam cu voce tare. Cand repetam. Asa e si cu copiii. Ei au nevoie sa invete. Sa exploreze, sa descopere. Iar greselile mai mici sau mai mari ii ajuta sa faca asta. Ei se afla in timpul procesului de invatare, de cunoastere a lumii, a lor si a noastra. Si e normal sa greseasca. Des si mult.
E normal sa fim enervati ca ei gresesc. Insa nu EI ne enerveaza, ci NOI ne enervam. Noi suntem cei care lasam greselile, micile lor derapaje sa ne enerveze. Sa ne scoate din sarite. Noi alegem sa simtim asa. Pe cand, daca privim greseala ca oportunitate de invatare, frecventa ei scade. Si la fel si sansa ca ea sa fie repetata.
Greseala iti ofera ocazia sa inveti. Si atunci, e logic ca si procesul de invatare are nevoie de oportunitati unde copilul tau sa exerseze ceea ce tocmai a invatat. Mai exact, al tau copil ti-a spart farfuriile ca sa verifice daca ele chiar se sparg. Ei bine, dupa ce ati clarificat aceasta problema, dupa ce i-ai explicat ca voi chiar aveti nevoie de farfurii si care e rolul lor, e util sa exersati si cum va proceda data viitoare cand vrea sa mai verifice anumite legi ale fizicii. Pentru ca si copilul sa stie si sa poate invata. Sa afle ca atunci cand se va afla singur pe langa farfurii nu trebuie sa le sparga din nou. Sa isi sedimenteze informatia ca e important sa ai grija de lucrurile tale, dar si de ale noastre.
Urania Cremene spune ca „prima greseala nu trebuie pedepsita si nu e nevoie sa impunem consecinte negative. Ca noi, parintii, avem nevoie doar de rabdare si de intelegere”.
Si asa si e. Daca noi alegem blandetea si constienta, daca noi alegem sa fim vizionari, atunci facem un pas inapoi, tragem aer in piept si zambim. Atunci cand optam sa ne concentram pe ceea ce e bine dintr-un tot, atunci cand suntem dispusi sa lasam loc si pentru greseli, copilul nostru e la adapost. Si, automat, procesul de invatare va fi mai scurt.
Un parinte isi iubeste copilul si atunci ii vrea binele. Vrea sa ii pastreze increderea in sine la cote inalte. Asa ca, un parinte bun pune accent pe ce e bun in actiunile copilului sau si nu pe minusuri.
Nu uita: invatarea are nevoie de timp si de efort. Concentreaza-te pe efortul copilului tau de a face lucrurile bine si nu pe rezultat. Ajuta-l sa ii fie bine.
