Asociația Imunis lansează extensia programului grupuri de suport pentru pacienții diagnosticați cu cancer

Asociația Imunis lansează extensia programului grupuri de suport pentru pacienții diagnosticați cu cancer, organizând de anul acesta și grupuri de suport pentru aparținători. Grupul de suport Imunis a luat naștere în iulie 2016, venind în completarea primei ediții din programul „Școala de pacienți”. Cursurile sunt susținute și ghidate integral de către Cosmina Grigore, președinte și fondator al Asociației Imunis și totodată primul pacient devenit patient-coach din Romania.

Atât întâlnirile pentru grupurile de suport pentru pacienți, cât și pentru grupurile de suport pentru aparținători au loc lunar. Nu se percepe taxă de participare, însă este necesar ca persoana interesată să aibă platforma Zoom instalată pentru a se putea loga pentru întâlnire. În ceea ce privește modul de desfășurare, sesiunea de grup de suport durează o oră, iar temele abordate, cât și poveștile și experiența pacienților sunt diferite de la o întâlnire la alta, motiv pentru care se recomandă participarea la mai multe întâlniri pentru o perspectivă de ansamblu.

Procesul de aderare la grupurile de suport pentru pacienți sau aparținători este simplu, persoanele interesate se pot înscrie printr-un mail la adresa pentrupacienti@asociatiaimunis.ro.

Toate aceste cursuri sunt dedicate celor care vor să facă parte dintr-o comunitate de pacienți luptători, curajoși, vizionari și dornici să nu lase un diagnostic să îi definească, aceia care simt că vor să învețe mai multe despre ei. Grupurile de suport Imunis reprezintă acel loc de întâlnire special creat pentru ca pacienții diagnosticați cu cancer să se simtă confortabil să-și împărtășească povestea, frământările, fricile sau nevoile. Înainte de pandemie toate aceste întâlniri se desfășurau offline, însă în prezent totul se întâmplă în online, un lucru benefic de altfel, întrucât acest lucru a oferit posibilitatea participării unui număr mai mare de persoane care în alte circumstanțe nu s-ar fi putut deplasa până la locul de întâlnire.

            „Dincolo de acordarea de suport pe partea emoțională, atât grupurile de suport pentru pacienți, cât și grupurile de suport pentru aparținători oferă sfaturi practice pentru a lupta cu boala, pentru a construi un nou stil de viață, precum recalibrarea obiceiurilor alimentare, a produselor pe care le consumă pacienții și până la introducerea sportului și a sesiunilor de activități fizice în program, dar cel mai important oferă curaj, speranță și încredere în fiecare pentru a lua-o de la capăt și pentru a-și rescrie povestea.” – a declarat Cosmina Grigore, președinte și fondator al Asociației Imunis.

Cel mai recent program lansat de către Asociația Imunis, care vine în completarea celui existent dedicat pacienților, îl constituie grupurile de suport pentru aparținători. În astfel de situații familia, prietenii, partenerii, copiii, soții sau soțiile trec printr-un carusel de emoții pe care de cele mai multe ori nu și le pot exprima, căci trebuie „să fie tari” pentru pacient. Astfel, acest program a luat naștere pornind de la nevoile emoționale ale aparținătorilor pacienților cu cancer. Scopul întâlnirilor are ca obiectiv principal clarificarea unor întrebări, frământări, frici și frustrări, astfel încât ei să învețe să gestioneze mai ușor întregul context, indiferent că vorbim de situația în care trebuie să ofere suport în continuare unei persoane dragi pacient cu cancer, fie că vorbim de decesul unei persoane dragi în urma luptei cu această boală, caz în care aceste persoane pot beneficia de șansa de a-și rescrie povestea pentru aparținători.

„Anul 2019, un an greu, un an prin care nu am crezut vreodată ca voi trece. După prima serie de tratament am descoperit-o din întâmplare, în vâltoarea căutărilor despre efecte adverse, povești de viață și cazuri fericite de învingătoare ale acestei boli pe Cosmina. M-a fascinat pofta de viață, ușurința cu care povestea despre șansa pe care i-a dat-o cancerul, însă cel mai important sfat pe care l-am primit de la ea a fost faptul că noi suntem singurii responsabili de modul în care alegem să ne trăim viața. Acela a fost momentul în care eu am înțeles că dacă vreau să fiu bine, singura care poate face asta sunt tot eu. În 2020, după ce viața începea sa revină la normal, pandemia mi-a dat șansa de a participa la întâlnirile suport online organizate de Cosmina, eu fiind din Galați. Încetul cu încetul ne-am apropiat și am înțeles că nu sunt singura care trec prin asta, nu sunt cea mai tânără, nu sunt singura care are copii de crescut, iar după toate astea mi-a fost mult mai ușor să-mi accept în continuare diagnosticul. Din întâlnirile organizate am învățat să mă  hrănesc, mi-am făcut un ritual din organizare a meselor și mi-am dat seama cât de important este odihna în întreg procesul de vindecare.” – a declarat Felicia, membru și pacient al grupului Imunis.

 

***

Asociația Imunis a fost înființată în 2016, având ca scop continuarea proiectului inovator început de Cosmina Grigore în 2015 – Caravana Noul Pacient. Cosmina Grigore a primit tot în anul 2015 premiul Femeia Anului în cadrul galei organziate de Revista Avantaje pentru această inițiativă fapt ce a responsabilizat-o să continue crearea de programe dedicate schimbării mentalității în ceea ce privește viața post diagnostic a pacienților cu cancer din Romania.

Motto-ul Imunis este un îndemn adresat pacienților care vor să îndrăznească să își transforme viața în ciuda unui diagnostic atât de puternic: „Rescrie povestea” a fost special ales pentru a ]ncuraja pacienții să creadă și să lupte. Toate programele Imunis sunt gândite astfel încât să le arate pacienților care sunt principalii piloni de schimbare de stil de viață pe care își pot construi transformarea. Lucrând alături de specialiști și medici, Asociația Imunis răspunde nevoilor pacienților în ceea ce privește alimentația, psihooncologia, sportul, managementul efectelor adverse, apartenența la grupuri de suport, dreptul la muncă, la încadrarea corectă în grad de handicap, dar și alte probleme cu care se pot confrunta pacienții pe termen scurt, mediu si lung.

În 2020 Imunis a semnat un acord strategic cu Autoritatea Națională pentru Egalitatea de Șanse pentru a sprijini pacienții și tot în 2020 Imunis a creat prima echipă de Dragon boat din Romania formată exclusiv din

supraviețuitoare ale cancerului de san – Imunis Dragons, punând astfel Romania pe harta internațională a acestei mișcări.

Roche, Novartis, Superbet sunt doar o parte dintre sponsorii care susțin întreaga activitate a Asociației Imunis.

Informații suplimentare găsiți pe site:http://asociatiaimunis.ro/ sau paginile de Facebook și Instagram ale Imunis:

 

 

My title page contents