Ce am invatat din carti de parenting? Primul meu gand dupa ce am ramas insarcinata a fost: O, Doamne, trebuie sa ma pun pe citit. Habar nu am cum sa fiu mama. Iar cel mai folositor lucru pe care l-am descoperit in carti a fost: Ai incredere in instinctul tau de mama si nu lua de bun tot ce auzi si citesti.
Iubesc cartile, sunt o cititoare impatimita, asadar lecturile despre parenting m-au atras foarte mult. Nu am rasfoit pe cat de mult mi-as fi dorit, dar sunt cateva titluri care m-au ajutat si chiar impresionat.
Prima si cea mai cuprinzatoare carte a fost Cand apare copilul, scrisa de celebra psihanalista Francoise Dolto. Desi am absolvit Psihologia, aceasta disciplina nu imi trezise interesul, iar ce auzisem legat de Freud ma cam speriase. Dar in aceasta carte, Dolto nu tine prelegeri stiintifice, ci raspunde cu sfaturi concrete la dilemele/problemele parintilor cu copii de toate varstele, de la sugari la adolescenti. Mi-a placut abordarea ei cu privire la cum sa tratezi bebelusii si copii, in general, nu ca pe papusele sau catelusi, ci ca pe fiinte umane care inteleg si merita tot respectul nostru. Atitudini de genul el nu intelege, e prea mic, nu stie despre ce vorbim noi sunt considerate de catre psihanalista ca fiind daunatoare. Dolto propune sa vorbim cu copilul mic la fel cum vorbim cu un adult pe care il respectam, il recunoastem ca fiinta umana si il apreciem. Un exemplu ar fi cu zgomotele puternice pe care le aude sugarul – sa ii explicam – uite, scumpul meu se aude aspiratorul, nu iti face griji, e in regula.
Un alt lucru care mi-a ramas imprimat in minte a fost faptul ca Dolto subliniaza legatura dincolo de cuvinte dintre mama si copil. Copilul simte la nivel inconstient trairile mamei (cand este inca in burtica) si apoi, ale parintilor. De aceea, poate fi influentat de tot ce se intampla in jurul sau.
Carti de parenting. Conteaza ceea ce spunem in fata copilului, chiar daca are doua luni sau 15 ani!
De asemenea, ea mai pune accent si pe importanta cuvintelor. Conteaza ceea ce spunem in fata copilului, chiar daca are doua luni sau 15 ani. Bebelusul stimte cand mama lui este in depresie, coplesita sau agitata si reactioneaza. Dolto chiar povesteste o intamplare draguta de la un seminar organizat de ea pentru mame. Multe dintre acestea venisera cu bebelusii lor care plangeau si se agitau. Cand a intrat Dolto in sala, primul lucru a fost sa le mute atentia mamelor de la propriul copil la propria persoana si la starea de agitatie pe care o aveau ele. Le-a vorbit frumos si le-a explicat ca rezolvarea situatiei este in mainile lor. De indata ce se vor linisti, si bebelusi vor atinge acea stare. Si, treptat, pe masura ce femeile s-au relaxat, s-a asternut si linistea in sala.
Nu-l indopa!
Mi-au mai placut si sfaturile privind dorinta mamelor de a avea copii care mananca tot din farfurie. Dolto nu recomanda insistentele asupra copiilor sau fortarea lor sa manance. Daca ar fi sa rezum indrumarea ei, asta ar suna asa: Copilul trebuie sa manance cand ii este foame. Sa ii spunem copilului: Cand iti va fi foame, manuta ta te va hrani. Adica, dragi mame, oferiti copiilor vostri cel mai de pret cadou, independenta. Este poate cel mai dificil lucru din lume pentru un parinte: sa ii invatam cum sa se desprinda de noi, dar drumul spre libertate si o viata implinita incepe cu eliberarea din toate dependentele, chiar si cea de parinti. Deci, e normal sa ne facem griji in privinta alimentatiei copiilor nostri, Dolto ne linisteste, copiii nu vor muri de foame, ci vor manca in ritmul lor, dupa cerintele fiecarui organism, diferite de la caz la caz. Copiii ai caror parinti insista foarte mult cu mancarea オンライン カジノ simt presiune din partea parintilor si tocmai de aceea pot refuza sa manance.
Ce am invatat din carti de parenting? Da-i libertatea de a alege
Acest principiu al respectarii libertatii copiilor de a alege, in ciuda dorintelor pe care noi, parintii, le avem, se aplica si activitatilor extra-scolare si planurilor de viitor. Dragi parinti, ati vrut sa fiti cantareti, sportivi, artisti sau oameni de stiinta si n-ati putut? Nu-i nimic, atat timp cat traiti, aveti sansa sa va impliniti visele. Dar nu prin copiii vostri. Ce daca aveti 40 sau 50 de ani? Viata personala renaste pe masura ce ne eliberam din rolurile de parinte full-time 24/7. Puteti sa incercati sa ii dati la balet, dans sau ce alta pasiune aveti voi, dar nu fortati, fiti atenti la reactia copilului, si daca ele nu este interesat, nu insistati. Inscrieti-va voi, mai bine.:)
Nu grabi antrenamentul la olita
Mi-a mai placut si sfaturile legate de igiena. Sa nu exageram cu antrenamentul la olita inainte de 2 ani, 2 ani si jumatate. Stiu ca mamele noastre ne invatau de la un an, dar se pare ca nu este cel mai sanatos lucru pentru psihicul unui copil. Acelasi lucru este valabil si pentru curatenie si ordinea in casa – inainte de 4 ani impliniti, nu insistati ca fiul sau fiica voastra sa faca curat si sa stranga dupa el. Se pare ca copiii au nevoie de putin haos in jurul lor, desigur, nu in toata casa, ci in spatiul lor personal pe care sa-l poata controlo. Nu va straduiti sa faceti curat non-stop la el/ea in camera, ci acordati-i putere asupra lucrurilor si pozitiei lor in coltisorul lui.
Ar mai fi multe de spus, dar va las sa descoperiti voi insiva cartea cu pricina. Ceea ce ar trebui sa va ramana in minte este atitudinea si abordarea lui Dolto referitor la copii si parinti. Ea ar suna cam asa:
Dragi parinti, fiti atenti la sentimentele si trairele voastre – ele se transmit copiilor. Fiti relaxati, traiti-va viata! Oferiti spatiu copiilor si invatati-i sa va ofere spatiu. Legati prietenii si oferiti-i copilului sansa de a capata abilitati sociale in preajma celor de varsta sa. Nu exagerati cu grijile si cu controlul asupra lor. Copilul, oricat de scump si dragalas ar fi, nu este o papusa. Impreuna cu iubirea neconditionata, oferiti-i copilului respect si independenta!
text: Octavia Greceanu, foto Shutterstock