Copiii care respiră pe gură vor avea dinții înghesuiți! De ce? Pentru că respirația orală duce la malformații scheletale faciale. Azi, peste 40% dintre copii respiră pe gură sau mixt. Dezvoltarea normală a cavității orale și dinții drepți înseamnă și o dezvoltare normală a căilor respiratorii.
Știm bine că legătura dintre funcțiile orale și respirație începe încă de la naștere. Atunci când înghițim, limba pune o presiune pe bolta palatinală, dezvoltând în mod natural maxilarul superior. În acest context, respirația normală furnizează forțele necesare pentru dezvoltarea corectă a maxilarelor și dințiilor.
Forma feței
Respirația și formațiunea cranio-facială se intercalează atât de mult în procesul de creștere și dezvoltare, încât forma poate deveni rezultatul funcției, iar funcția rezultatul formei.
Probleme de sănătate ale copiilor care respire pe gură
Copiii care respiră de obicei pe gură se vor confrunta cu numeroase probleme care le vor afecta aspectul și funcționalitatea: erupția excesivă a molarilor, rotirea mandibulei în sensul acelor ceasornicului, îngustarea arcadei superioare, boltă palatină înaltă, îngustarea maxilarelor, zâmbet gingival (expunerea excesivă a gingiei), malocluzii (suprapunerea incorectă a dințiilor), un aspect alungit al feței. Respirația orală duce la malformații scheletale faciale. Toți copiii care respiră pe gură vor avea dinți înghesuiți!
Cauzele respirației orale
Există o multitudine de factori care pot duce la sindromul respirației orale. Cel mai comun? Rinita alergică, regăsită la 15-20% din populație. La copii, sindromul respirației orale se poate dezvolta după ce au fost o perioadă bolnavi, din cauza unor infecții virale sau a alergiilor. Poate fi de asemenea consecința altor cauze precum polipii (vegetațiile adenoide) și amigdalitele mărite, sau deviația de sept. Tonusul musculaturii faciale este de asemenea un factor implicat în acseată problemă. Dificultatea de a respira pe nas poate agrava problema sforăitului, și poate chiar să cauzeze apnee în somn.
Cum prevenim acest tip de respiratie pe gura?
Trăind la țară, la munte. Un stil de viață sănătos care presupune obiceiuri corecte de îngrijire a bebelușului încă de la naștere. O perioadă cât mai lungă de alăptare la sân, autodiversificare, consumul alimentelor de consistență dură, gestionarea alergiilor sau mai bine spus evitarea factorilor cauzatori implicit intoreranțelor alimentare, cât mai multă mișcare în aer liber.
Gesturi care fac diferența
Părinții trebuie să înțeleagă că respirația pe gură nu este sănătoasă și ori de câte ori văd bebelușul că are gura deschisă trebuie să o închidă încet cu mișcări blânde de ridicare a mandibulei, aplicând degetul și menținînd câteva secunde acesată poziție. Copiii mai mari trebuie ca în repaus și în timpul somnului să aibă buzele lipite și să respire pe nas, așa că e bine să fie avertizați de fiecare dată când sunt surprinși cu gura întredeschisă.
Cum putem stimula respirația nazală?
Este necesară eliminarea obstrucției nazale pentru a permite normalizarea musculaturii faciale. Aplicarea tratamentelor de corecție la o vârstă cât mai mică (de preferat 3-6 ani), face ca efectele negative asupra dezvoltării faciale și dentare, împreună cu problemele de sănătate să fi reduse sau complet evitate.
Azi, ortodonții sunt din ce în ce mai implicați în supravegherea stadiului în care se află căile respiratorii ale pacienților de toate vârstele, care suferă de tulburări de somn legate de respirație, deseori asociate cu complicații cardio-vasculare precum hipertensiune arterială, afecțiuni cardiace sau infarct.
Cum și ce?
Tratamentele constau în recomandarea unui dispozitiv special, pe parcursul nopții și 2 ore ziua numit trainer pre-ortodontic. Acest aparat dentar, dă rezultate fantastice dacă este purtat corect și dacă asociem o serie de exerciții de corectare a respirației, zilnic pentru o perioadă de mai multe luni. Ortodonții recomandă copiilor un dispozitiv special din silicon care duce la mărirea tonusului musculaturii orale și la corectarea respirației orale.
Semnale de alarmă
Nouă din zece copii suferă de tulburări de somn legate de respirație. Regăsești vreuna dintre aceste simptome la copilul tău?
-
Coşmaruri
-
Dinți înghesuiți
-
Cearcăne sub ochi
-
Umflarea amigdalitelor
-
Comportament agresiv
-
Malocluzie – maxilarul inferior subdezvoltat
-
Somnolență în timpul zilei
-
ADD / ADHD
-
Udarea patului
-
Alergii cronice
-
Dificultăți la școală
-
Respirație orală
-
Sforăit
-
Somn agitat
-
Dezvoltare întârziată
Dacă da, o evaluare de specialitate la ortodont și ORL-ist sunt obligatorii!
Poate prefera copilul un anumit tip de respirație celeilalte?
Studiile arată faptul că apariția respirației orale coincide cu o diminuare a timpului petrecut cu buzele închise în repaus și alăptare, concomitent cu creșterea perioadei de utilizare a biberonului și a suzetei.
Această problemă apare la orice vârstă din păcate, datorită aspectului multifactorial al etiologiei, o evaluare și o diagnosticare corectă la o vârstă cât mai mică este cel mai bun lucru posibil.
Diagnosticarea problemelor dentare și tratarea timpurie a afecțiunilor căilor respiratorii și a malformațiilor cranio-faciale (care încep să se formeze încă de la naștere) este esențială. Efectele negative ale respirației orale asupra dezvoltării faciale vor avea cel mai mare impact înainte de pubertate, astfel că există o scurtă perioadă în care tratamentul poate avea eficiență maximă.
Tratarea acestor probleme la o vârstă fragedă aduce zâmbete frumoase, încredere mai puternică în sine și rezultate care vor dura o viață întreagă.
Respirația orală cauzează modificari de osatura
Dezvoltarea osoasă incorectă duce la o dantură înghesuită, bolta palatină înaltă și îngustă, și o mușcătură anormală, ceea ce se numeste Sindromul Feței Lungi. Respirația pe gură prezintă un număr mare de consecințe nefavorabile, precum modificări de postură, impact negativ în dezvoltarea sistemului stomatognatic cu modificări importante la nivelul coloanei cervicale, postură cu capul și umerii spre anterior, scolioză sau lordoză. Accentuarea deviației de sept va agrava probelma respirației pe gură.
Sfaturi utile de prevenție și îngrijire
-
Igiena nazală corectă, spălături nazale cu soluție salină și xylitol ( vezi produsele de decongestie nazală Xlear România) controle ORL de la vârste mici cel puțin o dată pe an.
-
Igiena somnului și un stil de viață corect ajută la dezvoltarea normală a scheletului facial și implicit al căilor respiratorii.
-
Evaluare ortodontică la vârsta de 3 ani pentru intercepția anomaliilor de dezvoltare ale maxilarelor.
-
Vizite în scop preventiv încă de la naștere.
-
Recomand spray-urile nazale, mai ales cel cu Xylitol care ajută la restabilirea respirației corecte. De asemenea irigațiile cu săruri sunt ideale pentru desfundarea și curățatrea perfectă a nasului.
-
Evitarea alergenilor și a alimentelor care produc intoleranțe, scăderea consumului de gluten și zahăr care produc inflamații, inclusiv la nivelul mucoaselor respiratorii.