Uneori, copiii, chiar și cei mici, au reacții nervoase care îi surprind și îi derutează pe părinți. Cu toate acestea, din moment ce suntem adulți, depinde de noi să căutăm soluția, dar să o și găsim.
Crizele și capriciile mai mult sau mai puțin violente au întotdeauna un motiv. Care, de cele mai multe ori, nu este explicit. Adică, poate exista un motiv mai profund în spatele unei crize isterice declanșată de motive minore sau chiar aparent fără motive. Sarcina părintelui este să înțeleagă motivul și să-l ajute pe copil să se calmeze. În astfel de momente, cu siguranță te întrebi „Cum pot să-mi ajut copilul când e agitat?”.
Cum să te comporți pentru a calma nervozitatea copiilor
În fața unei crize nervoase sau a unui capriciu violent, trebuie să reacționezi scurt și decisiv. Este contraindicat să fii un părinte vulnerabil și să execuți cererile copilului care țipă și se agită. Mai târziu, cu toate acestea, în zilele și săptămânile următoare, atunci când nervozitatea este sub control, va fi de mare ajutor să vorbești cu cel mic. Pe de o parte, pentru a-i explica de ce ai decis să nu-i satisfaci capriciile și pe de altă parte, să-l reasiguri de dragostea voastră, a părinților. Există situații în care copiii fac crize de isterie, deoarece ei trăiesc o perioadă de nervozitate, cauzată de modificări sau situații care creează greutățile specifice vârstei și nesiguranța cu care se confruntă aceștia. Nașterea unui frate, începutul școlii sau al grădiniței, schimbarea domiciliului sau al localității, separarea părinților.
Trebuie să-l asiguri de afecțiunea ta, atunci când momentul de nervozitate trece. O îmbrățișare, un sărut și câteva cuvinte calde îl vor ajuta cu siguranță să-și potolească nervozitatea.
Învață când și cum să spui nu
A le arăta afecțiune copiilor, nu înseamnă a le satisface toate capriciile. Spunând nu la momentul potrivit, evităm o risipă de energie mai târziu. Un NU nu este neapărat o respingere a celuilalt sau o formă de agresiune, dar îl poate ajuta să aibă încredere în puterea și capacitatea sa. Incapacitatea de a spune nu copiilor este un rău comun. Adesea, părinții tind să cedeze în fața capriciilor continue și uneori absurde ale copiilor.
Nu înseamnă că nu se pot face greșeli, că nu se poate ceda niciodată, pentru că uneori se întâmplă și este o reacție umană, firească. Înseamnă doar că, în calitate de părinți, aceștia au obligația de a menține un control. Și să nu se implice în educația copiilor cu o stare nervoasă. Calmul asigură rezultate eficiente.
Cine guvernează în familie?
În capriciile copiilor, se ascunde adesea o provocare: „vă provoc să vedeți cine este mai puternic”. Evident, nu este o competiție între părinți și copii, dar părintele trebuie să fie hotărât. Un părinte slab care întotdeauna susține capriciile copilului său, nu-l ajută pe copil astfel. Nici nu-l calmează, nici nu-l educă corect.
Slăbiciunea noastră a părinților nu numai că nu ajută la rezolvarea capriciilor și a nervozității copiilor, ci riscă să îi dezorienteze. Prin urmare, este contraproductivă.
