Literatura europeană, resursă împotriva bullyingului în școli. Conferința „Copilărie fără bullying”: experți în educație și dezvoltarea emoțională a copilului, în dialog – Într-un moment în care fenomenul bullyingului afectează tot mai multe comunități școlare din România, Didactica Publishing House desfășoară un proiect complex dedicat prevenției acestuia prin lectură, dialog și intervenție educațională timpurie.
Proiectul editorial „Puterea literaturii europene în prevenirea bullyingului” reunește 23 de titluri selectate din literatura europeană pentru copii, menite să susțină dezvoltarea empatiei, cooperării, încrederii și respectului – atât în clasă, cât și acasă, iar aceste titluri au fost prezentate într-o conferință dedicată dialogului.
Conferința „Copilărie fără bullying” organizată de editura DPH în cadrul proiectului „Puterea literaturii europene în prevenirea bullyingului”– cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă – a avut ca scop prezentarea titlurilor și autorilor implicați în proiect, dar și aducerea împreună a unor specialiști din educație, psihologie și comunicare pentru a oferi noi perspective privind prevenirea situațiilor conflictuale în școli. De asemenea, evenimentul a oferit cadrelor didactice și părinților resurse gratuite și idei concrete pentru promovarea empatiei, a spiritului de echipă și a dialogului sănătos între copii.
Evenimentul a reunit astfel profesioniști cu expertiză complementară, care au adus contribuții semnificative prin discursuri aplicate, bazate pe practică și experiență în lucru direct cu copiii și părinții: Andreea Goliță, psihoterapeut acreditat internațional în Terapia Centrată pe Emoții (EFT), cu o experiență de peste 15 ani în lucrul cu familiile, Oana Hagiescu, cofondator Parentropolis, trainer educațional și creator de programe de prevenire a bullyingului pentru cadre didactice, părinți și copii, Cristina Bostan – cadru didactic certificat Montessori, cu o experiență vastă în învățământul primar și crearea de activități educaționale informale, Adina Giurgea, parenting coach și fondator al comunității „Părinți pe sârmă”, un spațiu dedicat părinților care caută sprijin și resurse pentru a naviga printre provocările vieții de familie, Magda Cojocea – consultant educațional, profesor învățământul primar, cofondator Asociația Europeană a profesioniștilor în educație – EDUMI, asociație dedicată sprijinirii cadrelor didactice în procesul de formare continuă și dezvoltare profesională. Discuțiile au fost moderate de Alexandra Stănescu, jurnalist specializat în domeniul educației și podcaster.
„Un copil care învață să-și exprime emoțiile și să le recunoască pe ale celorlalți nu va alege bullyingul ca mod de a se face văzut. Școala poate deveni locul unde învățăm, în mod structurat, cum să ne conectăm unii la ceilalți. Bullyingul nu se oprește doar prin reguli, ci mai ales prin modele și exerciții zilnice de empatie”, a subliniat Andreea Goliță, care a vorbit despre importanța conectării emoționale timpurii.
Oana Hagiescu a subliniat că avem nevoie să dezvoltăm conștient, în fiecare clasă și acasă, un spațiu relațional sigur și predictibil. Adina Giurgea a evidențiat legătura dintre familie și școală în construirea unui climat sigur, spunând că nu este suficient să vorbim despre bullying, că este nevoie de o colaborare constantă între părinți și profesori, iar literatura poate fi o punte între aceste lumi.
„Clasa este un ecosistem în care fiecare copil contează. Prevenirea bullyingului începe cu gesturi mici, dar constante – ascultare, sprijin, valorizare. Un copil se regăsește ușor într-un personaj. De aceea, organizăm constant la clasă activități care să însoțească lectura și să permită copiilor să reflecteze, să discute și să creeze împreună”, a precizat Magda Cojocea, cofondator Asociația EDUMI.
La eveniment a luat cuvântul și prof. Ștefan Pacearcă, inspector școlar și autor de manuale școlare, care a vorbit despre provocările de la clasă, iar Cristina Bostan, cadru didactic certificat Montessori, a explicat cum literatura poate deveni o resursă pedagogică esențială. Concluzia întâlnirii a fost subliniată de Alexandra Stănescu: a vorbi despre empatie, limite și respect nu este opțional, este o necesitate.
„Copilărie fără bullying” s-a conturat astfel ca un eveniment care a adus împreună literatura europeană cu abordările specifice fiecărui autor, educația și intervenția emoțională într-un efort coerent de a construi o cultură a respectului și a siguranței în școlile din România. La evenimentul organizat pe 22 mai 2025 – în format hibrid – au participat peste 350 de cadre didactice, părinți, specialiști în educație, din toată țara.
„Puterea literaturii europene în prevenirea bullyingului” este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă. Mai multe detalii despre proiect și cărțile publicate în cadrul acestuia puteți găsi aici: https://www.edituradph.ro/antibullying
Titlurile publicate în cadrul proiectului:
- Cărticica bunătății, Cărticica dărniciei, Cărticica generozității – Francesca Pirrone
- Invincibil la bullying”de Anna Czerwińska-Rydel, Liliana Fabisińska, Agnieszka Frączek, Roksana Jędrzejewska-Wróbel, Joanna Krzyżanek, Maria Ewa Letki, Anna Onichimowska, Beata Ostrowicka, Eliza Piotrowska, Marcin Przewoźniak, Anna Sójka, Maria Szarf
- „Dezvolt valori importante”de Paweł Beręsewicz, Liliana Fabisińska, Agnieszka Frączek, Roksana Jędrzejewska-Wróbel, Joanna Krzyżanek, Irena Landau, Maria Ewa Letki, Anna Onichimowska, Eliza Piotrowska, Marcin Przewoźniak, Anna Sójka, Natalia Usenko
- „Pactul antibullying la școală”de Emy Geyskens
- „Împreună suntem mai puternici”de Barbara Iland-Olschewski
- „Elefantul blând și crocodilul cu suflet mare”de Sabine du Mesnil
- „Un prieten din mezozoic”, „Vindecăm prin fapte bune” – Stanislav Solovinski
- „Viața secretă a pisicii Sashy” – Tais Zolotkovska
- „Incredibilele aventuri ale lui Andrei” – Ivan Andrusiak
- „Talismanul curajului” – Brigitte Kolloch & Elisabeth Zöller (în curs de apariție)
- „12 emoții importante”– Anna Czerwińska-Rydel, Liliana Fabisińska, Agnieszka Frączek, Roksana Jędrzejewska-Wróbel, Joanna Krzyżanek, Maria Ewa Letki, Anna Onichimowska, Beata Ostrowicka, Renata Piątkowska, Eliza Piotrowska, Anna Sójka, Maria Szarf (în curs de apariție)
Alături de acestea, au mai fost publicate, în limba ucraineană, titlurile: Povești fermecate despre prințese, Povești fermecate despre cavaleri, Povești fermecate despre zâne – Iulita Ran
𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 este de a promova circulația transnațională a operelor literare de înaltă calitate din țările Uniunii Europene și, respectiv, accesul copiilor români la literatura europeană în segmentul valorilor umane esențiale și al bullying-ului, cu scopul de a preveni bullying-ul în rândul copiilor și preadolescenților și de a reduce efectele acestuia.
𝐑𝐞𝐳𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢: Traducerea a 23 de cărți selectate din limbile eligibile ale programului, editarea, tipărirea și distribuirea a 69000 de exemplare, precum și 3 titluri tipărite, editate și distribuite în limba ucraineană pentru refugiații din România, respectiv 3000 de cărți.
Perioada de desfășurare a proiectului: 1.03.2024-31.08.2026
Europa Creativă este programul Uniunii Europene dedicat sprijinirii sectoarelor culturale și creative din întreaga Europă, având ca scop promovarea diversității culturale și stimularea dezvoltării economice a acestui sector. Prin acest program, UE contribuie activ la păstrarea și îmbogățirea patrimoniului cultural comun și la susținerea industriilor culturale, vitale pentru coeziunea și identitatea europeană.