Parinti, iubiti-va copiii! Respectati-i! Admirati-i! Nu uitati sa ii priviti, dar nu uitati! Copiii vor, au nevoie si isi cer limitele.
Intr-o familie cu doi parinti existe variabile. In general, unul dintre parinti este mai implicat in viata copiilor sai. Si atunci, am intrebat-o pe psihoterapeuta Cristina Trepcea, cum poate celalalt parinte echilibra balanta si cand.
Vorbe si echilibru
„Uneori un parinte este mai implicat decat altul in relatia cu copilul. De cele mai multe ori este vorba despre mama, conform distributiei rolurilor traditionale, dar nu intotdeauna este asa. Jaques Salome spune, cu gratia lui caracteristica: rolul tatalui in familie e de a regla distanta dintre mama si copil. Cand mama e prea aproape, fuzionala, tatal intervine. El ii reaminteste partenerei lui de nevoile cuplului lor, de distanta de care copilul are nevoie pentru autonomie. Cand, dimpotriva, mama e prea distanta, consumata de treburile casei sau preocupata de job, tatal umple golul, distanta”. Si uite asa lucrurile curg, iar copiii cresc. Unii mai lin, altii mai zbuciumat. Mai cu chin. Pentru ca unii copii comunica mai greu cu parintii lor. Sunt vazuti mai greu. Acceptati mai greu. Validati sau mai putin validati. Si atunci ajung sa urle. Sa fie violenti. De ce?
„Toti copiii urla. Unii mai mult, altii mai putin. Chiar si cand au parte de atentie suficienta, vor urla pentru ca nu au invatat inca sa vorbeasca si nu se simt intelesi, isi testeaza puterea si incearca limitele lumii lor. Cand sunt violenti, de cele mai multe ori ei comunica o violenta pe care au trait-o pe pielea lor, poate ca se simt respinsi, nedreptatiti, umiliti sau abandonati. E prea simplu si pagubos sa ne uitam cu repros la un gest de violenta facut de copilul nostru, dar daca vrem sa rezolvam problema, e nevoie sa cautam cauza, care e cel mai probabil in atitudinea, comportamentul nostru, al parintilor, bunicilor, educatorilor”, ne explica Cristina Trepcea.
Blandete si prezenta
Si atunci, ca sa dibuiesti cauzele ascunse in spatele lacrimilor, ai nevoie de timp, de deschidere, de blandete, de apropiere fata de copilul tau. Catre puiul tau. Ai nevoie de disponibilitate.
„Cred ca trei ore in care faci lectii cu copilul nu fac cat 10 minute in care va harjoniti pe covor sau in iarba sau cat 20 minute cat ii spui o poveste de cand erai tu la scoala si te-ai suparat cu prietena ta sau cat 5 minute de imbratisare in care respirati impreuna. Eu cred ca, daca accepti ca e vitala prezenta ta in viata copilului tau, cu ochii, urechile si sufletul acolo unde e el, vei stii cat e minimum necesar. Daca el e linistit, increzator, dornic sa incerce lucruri noi, fara teama, daca risca, daca e vesel, daca e comunicativ, generos, inseamna ca are parte de tine intr-o masura buna”, ne indeamna psihoterapeuta.
