In cate dimineti, te-ai imbracat mecanic, ti-ai baut cafeaua pe fuga, ai trezit copilul, l-ai grabit, l-ai luat pe sus si l-ai lasat la scoala? In cate seri ai fost robot? In cate zile din 7, nu ti-ai privit copilul? Nu l-ai ascultat in mod real, nu l-ai framanatat si nu l-ai pupat? De ce oare? Devine invizibil?
Daca ti se pare o notiune prea indrazneata – copilul invizibil- hai sa incercam sa o traducem. Sa o analizam, sa o punem sub lupa. Ne ajuta Gaspar Gyorgy – psihoterapeut, Președinte al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.
„Notiunea de “copil invizibil” simbolizeaza sau defineste acele parti ale sinelui nostru care sunt respinse, negate, pierdute. Mai exact, nevoile emotionale si de conectare care nu ne-au au fost satisfacute de catre parintii sau ingrijitorii nostri – si pentru satisfacerea carora copiii au gasit strategii mai mult sau mai putin constiente de rezolvare a situatiei.”.
Si uite asa, copiii tai se pierd in lumea Mind Craft, vorbesc cu Fred, cu Angry Birds, cu cine pot sau cu cine gasesc. Zac ore in sir la Plusica, Piratii din tara de nicaieri. Pana cand tu vii si tipi si ii tarai in pat sau la masa. Sau unde e nevoie.
Si copiii inghit, inghit, pana nu mai pot…si la un moment dat coc o idee, un comportament prin care sa iti atraga atentia. „Din cauza lipsei de atentie si a disponibilitatii emotionala a adultilor, copilasii sunt “nevoiti” sa “produca” un simptom (manifestare comportamentala sau psihologica indezirabila) prin care pot ajunge mai usor la parintii lor. Noi, terapeutii de familie, suntem de parere ca dificultatea psiho-emotionala a copilului nu este rezultatul unui defect intrinsec al acestuia, ci este o oglinda a unor disfunctionalitati de la nivelul sistemului familial.”, puncteaza Gaspar.
In mod real, copiii se tem de singuratate. Se tem de ei insisi. Si se tem ca ii vom uita. „Emotia de frica sau starea de anxietate este una dintre cele mai frecvente trairi pe care un copil le are atunci cand pierde conectare la cei dragi, atunci cand nu ii este satisfacuta nevoia de apartenenta. In functie de temperament, unii copii pot dezvolta in timp o tulburare de anxietate (care adesea este numita si tulburare de internalizare), dar pot ajunge si la tulburarile agresive sau de comportament. Adesea, frica si furia merg mana in mana. Nu de putin ori, am constatat in activitatea mea clinica faptul ca in spatele unui comportament indezirabil manifestat de un copilas se afla multa teama, neincredere si nesiguranta”, ne informeaza specialistul.
Insa, nu e momentul sa ne pierdem speranta, pentru ca intotdeauna, dar intodeauna, exista solutii. Exista cai, exista drumuri si raze de soare. Iata cum poti ajuta un copil care manifesta teama, insingurare, agresivitate, sindromul ATCP ( Angered Temper with Choleric Progression)
Gaspar ne ofera 5 solutii utile de pus in practica. „La baza acestor solutii se afla ceea ce in cartea mea, “Copilul invizibil”, numesc starea de mindfulness sau de prezenta constienta, care este o forma de luciditate prin care ne reamintim constant ce este cel mai important pentru noi si familia noastra.
-
Acceptarea de catre parinte a faptului ca exista o problema si asumarea curajul de-a vorbi despre aceasta;
-
Auto-compasiunea cu privirile la greselile din trecut si acceptarea faptului ca suntem imperfecti si cu totii gresim;
-
Conectarea emotionala la copil;
-
Validarea tuturor emotiilor pe care copilul le traieste, inclusiv a celor de furie sau frustrare;
-
Repararea rupturii relationale prin timp petrecut impreuna si cultivarea sperantei ca lucrurile se vor schimba. S-a ajuns aici nu pentru ca copilasul are un “defect psihologic”, ci pentru ca adultul a pierdut legatura cu cel mic.
Succes si fugi sa iti regasesti copilul!
